Dreptul de a bate un copil

Cel care loveşte un animal este mai animal decât cel pe care îl loveşte. Lucrurile sunt atât de simple de fapt. Nu e nevoie de mare filozofie ca să înţelegi că oricine este capabil să facă rău este un monstru de indiferenţă şi un prizonier în propria-i lume decerebrată. Aflăm cu surprindere că într-o Casă de Copii din Sectorul 6 asistentele legau copiii de garduri şi uşi cu sfoară, ca să nu le deranjeze de-a lungul zilei.

Şi care e surpriza în acest fapt? Aveţi idee cam câţi copii păţesc aşa ceva zi de zi? Luaţi numărul de orfelinate de pe cuprinsul patriei noastre dragi şi înmulţiţi cu doi şi o să aveţi o imagine apocaliptică a unei ţări care îşi face cruce cu o mână atunci când vede o biserică, în timp ce cu cealaltă plezneşte în stânga şi dreapta.

La urma urmei la ce vă aşteptaţi de la oamenii din jurul dumneavoastră? La empatie şi echilibru? Sau la cele mai imprevizibile şi răutăcioase comportamente posibile? Stau într-un cartier foarte frumos şi relativ curat, una peste alta, un cartier bucureştean foarte civilizat. Dar nu am văzut niciodată pe cineva plantând o floare sau făcând curat în jurul blocului. Când l-am întrebat pe administrator dacă putem pune iarbă şi flori mi-a spus că asta e treaba primăriei şi nu ne priveşte pe noi. În ziua în care am plantat nişte trandafiri, jumătate din colocatarii mei m-au privit cu milă şi compasiune. Când au înflorit trandafirii i-am văzut vânduţi în intersecţie de nişte nefericiţi în picioarele goale. Pe lânga asta, avem un permanent război între cei care hrănesc animalele aciuate pe lângă bloc şi tabăra celor care le vor exterminate. Ambele au ajuns la paroxism şi mă mir că nu se iau la bătaie. Dacă stai să îi asculţi, fiecare are dreptate în felul lui, cu un soi de exclusivism care devine epuizant.

Ce legătură au toate astea cu femeile care au legat copiii de pripas de uşile instituţiei? Tot! La ce vă aşteptaţi de la nişte oameni care îşi văd viaţa ca pe o corvoadă permanentă, care de dimineaţă până seara îşi repetă că sunt nefericiţi pentru că sunt săraci, de parcă polul sărăciei planetare s-a mutat în România. La ce vă aşteptaţi de la nişte oameni care nu mai recunosc umanitatea în propriul lor comportament? Să fie buni şi înţelegători cu ceilalţi? Ei nu simt compasiune decât la adresa propriei fiinţe şi asta se petrece atunci când sunt ei înşişi în pericol.

Directorul instituţiei cu pricina invoca o presupusă demisie şi o anchetă care să clarifice faptele, în timp ce se miorlăia pe la televizor, speriat de faptul că rămâne fără serviciu. Continua să nu aibă niciun fel de empatie pentru victimele nevinovate, dar avea ochii plini de lacrimi când vorbea despre sine. Sunt sigură că dacă te duci şi îi întrebi familia, ţi se va răspunde că e un om bun, stresat de job şi de banii puţini şi că nu ar face rău unui copil sub nicio formă.

Problema e de fapt asta: răul e făcut de oamenii buni care trăiesc precum nişte zombii, pierduţi în propria lor suferinţă şi indiferenţi la suferinţele celor din jur.

Toată lumea vrea să fugă de aici, să se retragă prin cine ştie ce munţi şi la o viaţă idilică. Naivi care contribuie şi ei la starea deplorabilă a lucrurilor. Dacă vrem...  citiţi continuarea pe Sereniti.ro

Un text semnat de Lidia Marinescu.

Lidia Marinescu este brand manager. Marketing. Sharp, edgy. Bitchy with a darling and lovely side. Sweet and sour. Make up heavy user. Social media addicted. Sun glasses aficionada. Dependentă de romenglish şi ciocolată cu rom. Motto personal: Viaţa nu îmi dă mie lămâi, eu îi dau lămâi vieţii. Şi 50 de votcă, sau de rom, sau de gin. Merge şi un strop de campari.