Jacob Burkhardt, faimosul istoric elveţian al culturii, specializat în istoria culturii europene, a văzut în secolul XX naşterea unei epoci a unor dictatori care vor fi „terribles simplificateurs”.

Cu Lenin şi Stalin, Hitler şi Mussolini, Mao şi Pol Pot, care dădeau soluţii radical simple celor mai complexe probleme, a început împinirea acestei preziceri în domeniul politicului. Această simplificare poate fi văzută în preţuirea universală acordată astăzi ideilor extrem de simpliste şi rudimentare ale unor oameni precum Marx sau Freud. Idei pe care se sprijină, practic, toată gândirea şi viaţa contemporană.

Este important să ne dăm seama că aceste idei, acest mod de gândire nu a fost impus din afară. Ci, mai degrabă, ele se hrănesc dintr-un gol care creşte de multă vreme în minţile şi în inimile oamenilor. Când virtuţile legitime şi filosofia legitimă, când adevărul, frumosul şi binele, când tot ceea ce este nobil este izgonit din inimile oamenilor, locul nu este lăsat liber. Locul gol este ocupat de vicii, de o pseudo-gândire, de clişee şi de meme de facebook, de frustrare şi de ură.

Filosofia dominantă a politicii româneşti din ultimii ani pare să se reducă şi ea la o idee extrem de rudimentară: gaşca mea vs. gaşca lor. Iar singurul scop al celor care se caţără azi pe treptele puterii în politica românească pare să fie anihilarea găştii adverse.

Numai că politica, la fel ca viaţa cetăţii, este un lucru infinit mai complex. Politica nu se poate face cu degetul din mijloc. Şi este esenţial să ne amintim că tocmai din acest nihilism, din această gândire ultra-simplificantă, din aceste soluţii radical-simple de tip Hitler sau Stalin au izvorât toate evenimentele oribile ale secolului XX.