Vestea a venit ca un fulger, prietenul meu, a luat primul zbor spre Barcelona şi s-a întors după câteva zile cu cenuşa fratelui său mai mare. Nu a deţinut 8.000 de euro pentru a putea sosi în ţară cu trupul într-un sicriu şi abia a adunat 2.000 de euro pentru incinerare, la care s-au adăugat alte câteva sute de euro pentru acte.

Cu siguranţă zeci de alte cazuri asemănătoare sunt în România dacă milioane de români trăiesc în străinătate. Pentru a evita alte costuri şi-a luat în bagajul de mână şi a transportat în braţele sale cenuşa fratelui său. Câtă tristeţe va fi fost în sufletul său în toate aceste zile! Dar am văzut în el în acea seară unul dintre cei mai puternici oameni din viaţa mea. Mi-a oferit o lecţie de forţă mintală extraordinară. Să adaug că autorităţile române nu i-au fost de niciun ajutor şi abia i-au răspuns telefonic.

Fratele decedat în urma unui infarct miocardic pe când se afla la serviciu avea doar 33 de ani. Luni dimineaţa cenuşa a fost depusă într-o groapă mică în cimitirul oraşului, în tăcere, fără niciun fel de ritual religios sau mângâiere creştinească. După cum prea bine ştiţi preoţii ortodocşi au refuzat slujba înmormântării sau măcar o rugăciune. Am vorbit cu preoţii pe care îi cunoşteam şi toţi au avut aceeaşi poziţie, deşi unii înţelegeau necesităţile pastorale în acest caz, de teama superiorului, adică a episcopului şi-au susţinut pasivitatea. În cazul de faţă nu era vorba de o decizie prestabilită pentru incinerare, ci pur şi simplu de o constrângere financiară.

Unde să fie păcatul? În lipsa miilor de euro??

Ori tocmai în aceste situaţii extreme o familie creştină are nevoie mult mai mult de grija, consilierea spirituală, căldura, întărirea şi cuvântul bun al unui preot, de rugăciunea împreună, a comunităţii şi de susţinerea reală şi duhovnicească a preoţilor. Să adaug supărarea bunicii care-mi declara „cum este posibil ca preoţii să nu slujească când tocmai el a fost cântăreţ bisericesc vreme de 6 ani nainte de a pleca în Spania şi prieten acestor preoţi?”. Bunica nu putea să creadă. Şi nici noi, deşi ştiam.

Este un caz însă cu siguranţă nu singular, după cum spuneam, din păcate, un caz emblematic pentru toate acele acţiuni şi practici când BOR nu răspunde corect, eficient şi nici măcar creştineşte la nevoile reale şi urgente ale creştinilor.

De fapt, BOR nici nu urmează exemplul capului BOR din ceruri, Iisus Hristos. Iisus de trei ori în misiunea sa întâlneşte moartea oamenilor şi absolut de fiecare dată El reacţionează fără întârziere. El nu este nepăsător şi insensibil la suferinţa umană. Iisus merge în grabă de la Ierusalim în Betania pentru a-l învia pe Lazăr deşi trecuseră 4 zile (Ioan 11), Iisus ascultă rugămintea şefului sinagogii, Iair, şi intră în casa lui pentru a-i învia fiica de 12 ani (Marcu 5) şi în final, Iisus se apropie de un cortegiu şi dă viaţă singurului copil al văduvei din Nain (Luca 7). Spune textul biblic „Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge!” Deci, dacă Iisus Hristos are milă de oameni şi reacţionează în faţa suferinţei umane, cum pot aceşti oameni ce se numesc „ai lui Dumnezeu”, episcopi, să fie reci şi să nu permită preoţilor să fie aproape de cel decedat şi să se roage pentru ei. Căci în definitiv o slujbă religioasă nu este decât o rugăciune. Şi rugăciunea şi rolul slujbelor sunt şi pentru cei îndureraţi. Episcopi fără logică şi fără inimă!

Şi atunci m-am întrebat cine sunt de fapt aceşti episcopi ai BOR? Cât sunt ei urmaşii lui Iisus Hristos sau doar nişte funcţionari trecători, oportunişti, fără scrupule şi principii, fără credinţă, dragoste, bunătate sau milă. Cine sunt ei de interzic preoţilor să se roage şi să fie alături de cei întristaţi?

Dacă de curiozitate citiţi ştirile patriarhiei observaţi ce preocupări au aceste personaje care nu au nicio legătură cu credinţa şi mesajul lui Dumnezeu Iisus Hristos: procesiuni de Rusalii, întâlniri cu diverşi reprezentanţi, festivităţi, sărbători, hramuri, sfinţiri,  construcţii etc.

Regula BOR spune că episcopii sunt luaţi dintre călugări, dintre cei ce trăiesc prin mănăstiri, unii ajunşi acolo de tineri, fără educaţie şi fără cultură. Dacă citiţi biografia unor episcopi observaţi lesne că n-au nici „experienţă de viaţă” şi toţi n-au nicio experienţă de familie.

Nu au ţinut vreodată prunci în braţe sau schimbat scutece, nu i-au condus la spital când erau bolnavi sau la şcoală de mânuţă, nu i-au aşteptat cu sufletul la gură, nu au trăit emoţiile examenelor, ale trădărilor, ale durerilor de dinţi şi ale plânsetelor în noapte, nu au suferit tulburări de somn din pricina lor.

Nu au aşteptat salarii mizere de 800 de lei după 30 de zile de muncă, nu au guri de hrănit, bătrâni de ocrotit, nici case de construit, reparaţii de plătit, nu stau în chirii, nici nu gătesc, nu spală, nu plătesc impozite nu lucrează pământul, nici alte joburi fulltime nu au, nici alte servicii nu prestează, nu lucrează în fabrici, în uzine, ori în instituţii ale statului sau la patron şi nici nu sunt traşi la răspundere. Nu vezi garda financiară nici protecţia consumatorului. Nu-şi aşteaptă soţiile acasă, nu cunosc ispitele, greutăţile sau provocările căsătoriei.

Dacă citiţi biografia unor episcopi observaţi lesne că n-au nici „experienţă de viaţă” şi n-au nicio experienţă de familie.

Şi mai grav, ei nu vor cunoşte niciodată ce înseamnă să-ţi duci băiatul de 33 de ani la groapă în singurătate, fără un suport moral şi religios pentru că nu au băieţi. Episcopii nu pot cunoaşte şi nici nu pot înţelege aceste stări şi trăiri umane şi mai cu seamă aceste suferinţe. Sunt incapabili.  Dar culmea, ei vorbesc despre toate!

Ei ne vorbesc de avort şi contracepţie, dar nu au experienţa unei femei iubite şi a unei traume în căsătorie. Ei vorbesc de căsătorie neavând soţii şi despre educaţia copiilor nefiind părinţi. Nu este aceasta o formă de impostură de înalt nivel? Cum îşi permit? Preocupările lor zilnice sunt banale şi de curtoazie, mănâncă, cântă, se întâlnesc şi se veselesc. Când alţii lucrează în zile obişnuite ei ţin sărbători în şir. Întrebaţi preoţii şi veţi afla cum se osptătează cu alese bunătăţi după fiecare hram şi ce tipuri „de cadouri” primesc.  

Nu sunt de fapt nici ce zic, nici buni predicatori ori buni oameni de şcoală, cercetători sau teologi de renume. În lumea academică internaţională niciunul din cei peste 50 de episcopi BOR nu sunt remarcaţi. Singurul teolog citit şi citat este Dumitru Stăniloae, un simplu preot,  un fost puşcăriaş la Aiud, un academician.  

Dar chiar dacă nu sunt buni învăţători, înşcoliţi, buni vestitori ai cuvântului din Biblie şi vor zice că nici nu trebuie, deoarece ei au pe „Duhul Sfânt” (de parcă duhul ar substitui incultura şi prostia) totuşi mulţi dintre aceştia (nu toţi) par să nu aibă nici pe Duhul Sfânt, pentru că nu au vreo trăire spirituală anume. Urmăriţi declaraţiile şi mai ales predicile şi faptele lor. Ei vorbesc mereu despre ce au zis alţii: Iisus Hristos, Apostolii, Părinţii Bisericii sau sfântul cutare. Ei nu vorbesc niciodată din şi despre propria lor experienţa a rugăciunii sau a trăirii harice, a contactului lor direct cu Dumnezeu pentru că nu au în mod vizibil nicio experienţă duhovnicească proprie.

Nu veţi auzi pe niciunul zicând „astă seară în timpul rugăciunii „Domnul mi-a grăit acestea” precum zicea David sau alţi prooroci. Ei nu pot vorbi de milă, bunătate, dragoste, fapte bune pentru că nu au aceste experienţe şi practici. Cum poate un episcop să vorbească de iertare când el îşi acuză preoţii, îi trimite în tribunale şi îi cateriseşte? Cum pot vorbi de milostenie când ei deţin zeci de proprietăţi, încasează salarii de secretari de stat şi se plimbă în maşini luxoase?

Repet, ei vorbesc de Duhul Sfânt neavând experienţa Duhului Sfânt. Nu se pot compara cu cei ce trăiau în Duhul Sfânt precum marii sfinţi de odinioară. Cum cunoaştem Duhul Sfânt? Tot Biblia ne spune: Văzând lucrarea duhului căci duhul prezent în oameni se manifestă, nu stă ascuns, duhul lucrează. Duhul a lucrat de exemplu prin mult regretatul părinte Iustin Pârvu ce a plecat în ceruri în aceste zile.

Părintele Iustin Pârvu FOTO:petruvoda.ro

Marea de oameni de la Petru Vodă de azi şi din anii trecuţi este mult grăitoare. Duhul a lucrat prin doi preoţi foarte preţuiţi în Transilvania şi în România întreagă: călugărul Arsenie Boca şi preotul Iosif Trifa şi atenţie! amândoi au fost caterisiţi de episcopii lor.

Ori la episcopii BOR nu vedem nicio lucrare similară celei din trecut precum în Biblie sau la Sfinţii Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare sau Grigore Teologul: niciun predicator de excelenţă, niciun iubitor de săraci şi niciun teolog. Sunt episcopi dar nu se pot compara. Şi atunci despre ce vorbim aici?

În final, hai să luăm câteva exemple la întâmplare.

Învăţătură

Episcopul Lucian al Caransebeşului, la un an după instalare, iaca se înscrie la doctorat, în 2001 la Oradea, iar abia după...12 ani reuşeşte să susţină lucrarea de doctorat altundeva, la Craiova, în istoria bisericeasă. Ce-i drept foarte grea istoria (Gurile rele spune că nici măcar nu el a scris-o)! Altul: Episcopul Gurie al Devei se laudă în CV că ar fi urmat cursuri de doctorat încă din 1997 vreme de 4 ani în Italia dar şi-a susţinut doctoratul abia 16 ani mai târziu în ianuarie 2013. Iată competenţe în învătăţură ale unora, păstori, de fapt „supraveghetori ” (conform termenului „episcopos” din greaca veche) peste sute de preoţi. Ce ar putea învăţa pe alţii şi cum ar putea supraveghea aceşti episcopi învăţătura cea dreaptă ei înşişi mediocrii fiind? 

Experienţă duhovnicească...din părţi

Macarie este hirotonit episcop în 2008 la doar 31 de ani, cel mai tânăr episcop, după ce nu a stat nicio zi în vreo mănăstire, cu doar 5 ani de călugărie la bază, a ajuns în Suedia. Ignatie hirotonit episcop la 35 de ani cu doar 3 ani de călugărie teoretică. Ce experienţă de viaţă duhovnicească or avea aceştia, ce modele pentru a conduce spiritual sute de preoţi şi mii de credincioşi?

Alte exemple de comportament creştinesc:

Macedon de la Constanţa, alias Teodosie Şpagoveanu, se remarcă ca episcop prin virtuţi precum urmărire penală pentru luare de mită şi fals intelectual şi recent acuzat de abuz sexual.  În tot acest timp conducerea BOR tace! Nu a făcut nicio declaraţie şi nu a luat nicio poziţie oficială!

Securişti!

Episcopul Andrei de la Alba, fost absolvent şi inginer construcţii CFR Cluj (1976-1978), a absolvit Teologia genial fiind în doi ani, primeşte de la CNSAS în 2007 verdictul de colaborator al Securităţii cu acuzaţia de poliţie politică. CNSAS a mai arătat documente şi decizii şi pentru alţi episcopi: Casian de la Galaţi, Calinic de la Argeş, Pimen de la Suceava sau Visarion de la Tulcea. Conducerea BOR a tăcut şi în aceste cazuri!

Mai grav, anul acesta, episcopul Paisie din Timişoara a fost cercetat de procurorii DNA pentru deturnare de fonduri UE. La fel, Sinodul tace în păcat!

Paisie Lugojeanul. FOTO: Sebastian Tătaru

Citeste mai mult: adev.ro/mirqml

Paisie Lugojeanu FOTO: Sebastian Tătaru

Lux în aur, maşini şi mii de euro

Ce sărăcie (sărăcia fiind un vot al călugăriei) pot avea episcopii când de ex. Arhiepiscopia Sucevei deţine cele mai multe proprietăţi:166.000 de hectare de pădure în valoare de peste două miliarde de euro. Oare câte bogăţii pâmânteşti a avut Iisus Hristos? Câte hectare? Câte maşini? Câte cruci de aur la gât? Se înţelege că nu este nicio asemănare între aceştia şi Iisus?

Episcopul Vicenţiu din Slobozia se plimbă elegant cu un Volswagen Phaeton, adică o limuzină de lux de 95.000 euro.

Episcopul Vicenţiu din Slobozia şi a lui limuzină  FOTO: olteniteanul.ro

Presa scrie şi despre Patriarhul Dănuţ cu aur la gât de mii de euro şi super limuzină Audi 8. Cum poate vorbi de sărăcie el cel ce trăieşte în bogăţie într-un palat patriarhal? Ce dragoste ne arată la „tot poporul” cel care nu vorbeşte şi nici nu-şi vizitează propriul frate de sânge. Ce pildă, ce model de la cel ce trăieşte în aur, „în porfiră şi vison veselindu-se în toate zilele în chip strălucit” precum vedem din ştiri iar celălalt frate al său trăieşte precum Lazăr în sărăcia unui sat din Banat?

De la cine să primim lecţii de viaţă? De la cine să avem aşteptări? Cine să ne vorbească nouă despre Dumnezeu din Ceruri?