„Adversitatea faţă de streini este atît de caracteristică simţirii naţionale româneşti, încît nu vor putea fi niciodată separate. Intîia reacţiune naţională a românului nu este aceea de mîndrie pentru soarta României, sau un sentiment de glorie, nedespărţit patriotismului francez, ci o revoltă împotriva streinilor, epuizată adesea într-o înjurătură, sau organizată arareori într-o ură durabilă. Dacă am elimina pe toţi streinii, problema României n-ar fi mai puţin gravă. Atunci va începe ea numai. Aruncarea streinilor pe o linie moartă este o evidenţă; dar din ea naţionalismul nu trebuie să-şi facă o misiune centrală, fiindcă ochii aţintiţi prea mult asupra streinilor încetează a mai vedea propriile realităţi, mizeria noastră esenţială. O mie de ani am trăit cu toţii subt streini; este o lipsă de instinct naţional a nu-i urî şi a nu-i elimina.“ (Emil Cioran, Schimbarea la faţî a României, p. 127-128)

 „Europa de azi nu e agitată de un simplu război social; nici de un război ideologic; Europa de azi e agitată de războiul Talmudului împotriva Evangheliei lui Hristos. Regimul democratic al veacului trecut, cu libertăţile lui duse la paroxism după pacea mondială, a dat poporului evreiesc un curaj nebun şi o beţie sacra de mesianismul Calului Alb… De la Revoluţia Franceză încoace, iudaismul a mers din succes în succes şi dominaţia lui progresivă în lume îl face să nu-şi vadă limita. Excesul acesta însă de popor fără măsură va fi nenorocirea iudaismului.“ (Nichifor Crainic, „Nicolae Paulescu, fondatorul naţionalismului creştin“, în Ortodoxie şi etnocraţie, p. 164)

„Teoria raselor pare a se fi născut numai pentru a da expresie sentimentului de separaţie prăpăstioasă ce deosebeşte pe orice ne-evreu de un evreu. Un abis născut nu din antisemitism şi din nici un fel de concepţie, ci din antagonismul manifest sau secret, ce caracterizează două fiinţe esenţial diferite. Evreul nu este semenul, deaproapele nostru şi oricîtă intimitate ne-am lăsa cu el, o prăpastie ne separă, vrem sau nu vrem. Este ca şi cum ei ar descinde dintr-o altă specie de maimuţe decît noi şi ar fi fost condamnaţi iniţial la o tragedie sterilă, la speranţe veşnic înşelate. Omeneşte nu ne putem apropia de ei, fiindcă evreul este întîi evreu şi apoi om. Fenomenul se petrece atît în conştiinţa lor, cît şi a noastră.

Problema iudaismului este tot atît de complicată ca şi aceea a existenţii lui D-zeu. A vorbi de vampirismul şi de agresivitatea lor, este a evidenţia o latură caracteristică, fără a diminua însă, întru nimic, misterul firii iudaice. Rasa aceasta, ce-şi alimentează focul lăuntric din ură, a dat exemple unice, inadmisibile de iubire. Cine cunoaşte mistica hasidică şi viaţa unora din rabinii aparţinători ei, nu se poate să nu se cutremure în faţa unor exemple de iubire, care sfidează legile vieţii, inumane în raritatea lor şi cari lasă foarte adesea creştinismul în urmă. Numai la un popor condamnat pot apărea astfel de cazuri, cari nu pot avea decît semnificaţia unor mari răscumpărări. Sfinţenia la evrei are un caracter pur naţional; ea trebuie să salveze, prin compensaţie, un popor de la pieire.“ (Emil Cioran, Schimbarea la faţă a României, p. 130)

„Într-adevăr, venirea la cîrmă a d-lui A.C. Cuza (mai degrabă decît a d-lui Oct. Goga) a deşteptat în mulţi întrebarea: ce rost mai are mişcarea legionară dacă vin alţii şi-i realizează programul?… Ce descoperea cuzismul? Descoperea în sînul societăţii româneşti un parazit. Acesta, beneficiar dar în acelaşi timp falsificator al vieţii noastre naţionale, trebuia deci înlăturat. Sub diferite forme, pe diferite planuri, cu diferite arme de luptă, oricum apărea, el trebuia demascat, combătut, anihilat şi, dacă se putea, înlăturat de-a binelea din sînul colectivităţii româneşti. Că această mişcare avea dreptate? se va vedea acum, în urma măsurilor ce va lua, dacă şi cîtă dreptate a avut.

Ce descoperea legionarismul? Descoperea, după cît îl putem noi înţelege, aşa de unde stăm, un parazit înăuntrul fiinţei românului. Va fi lovind legionarismul şi în ticălosul acela din afară. Dar aşa ceva e un rest cuzist în doctrina sa; remarcabil, în schimb, e faptul că ştie să descopere pe ticălosul dinăuntru şi că luptă împotrivă-i... Antisemite au ştiut să devină şi celelalte partide. Am vroi în schimb să vedem un partid care să-şi pună problema, doar să şi-o pună, a înfiinţării unui corp de 10 000 de oameni cu ţinută morală exemplară…” (Constantin Noica, „Între parazitul din afară şi parazitul dinăuntru,” Vremea, nr. 523, 30 ian. 1938.)

P.S. Poporul român a dat şi o mulţime de oameni care au ales să ajute alţi oameni, mai ales în acele vremuri, riscând viata lor şi a familiei lor. Ma folosesc de ziua de astăzi să le aduc glorie!