Comunitatea romilor din Franţa este mai mult decât o problemă naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familiile de romi îşi părăsesc taberele pentru a fi repatriaţi în România. FOTO Reuters
Familiile de romi îşi părăsesc taberele pentru a fi repatriaţi în România. FOTO Reuters

Jurnalista Galina Ackerman de la revista franceză focalizată pe probleme de politică externă, „Politique Internationale“, a vorbit la postul de radio „Voice of Russia“ despre problema ţiganilor din România prezenţi în Franţa.

Întrebată despre reacţia internaţională stârnită după demolările taberelor de romi din Franţa, a spus că autorităţile franceze au procedat corect şi că problema ţiganilor nu este numai a Franţei.

„Există o comunitate veche de romi în Franţa, care trăieşte aici de secole. Ca peste tot în lume, romii creează uneori probleme, care sunt mai mult sau mai puţin rezolvate. Au documente, sunt cetăţeni francezi, au paşapoarte şi trăiesc în şatrele din afara oraşelor, având permisiunea să facă asta. Aşa că municipalitatea le-a dat autorizaţii şi acces la apă curentă şi la toalete. Deci, este o comunitate relativ curată şi tolerată de populaţie“, spune Ackerman.

Problema, spune jurnalista, este că în ultimii ani vin valuri de aşa-numiţi romi, care sunt ţigani din România. Aceştia au cetăţenie română sau uneori chiar nu au documente legale şi niciun motiv legal pentru a se afla în Franţa, din cauza legislaţiei europene care le permite oamenilor să călătorească liber dintr-o ţară în alta. 

Însă, pentru a se stabili într-o ţară, un cetăţean european trebuie să aibă un motiv valid, cum ar fi munca, studiile sau o reuniune de familie, altfel este considerat turist şi nu trebuie să stea pe termen nedefinit în alta.

Aceşti romi, însă, vin şi pleacă şi-şi pun corturile unde vor, ceea ce înseamnă că nu au acordul municipalităţii şi nu au un motiv legal pentru a rămâne pe timp nelimitat în Franţa. Guvernul lui Sarkozy a încercat să îi expulzeze, dar Guvernul socialist tolerează străinii, inclusiv romii.

Dar când ministrul de Interne cere distrugerea tuturor taberelor ilegale de romi, inclusiv a celor neautorizate, nu se acţionează într-un mod administrativ, ci se reacţionează în concordanţă cu deciziile justiţiei din cauza situaţiei create. 

image

Foto

tigani franta reuters

Aceşti ţigani se stabilesc oriunde doresc şi creează probleme pentru populaţia locală, în primul rând probleme sanitare, deoarece se stabilesc în locuri neamenajate, în apropiere de oraşe sau sate. Localnicii din aceste zone se adresează justiţiei, depun plângeri şi cer o rezolvare.

În Franţa există multe organizaţii pentru drepturile omului care sunt împotriva excluderii, distrugerii sau orice formă de a scăpa de romii respectivi. Iar în interiorul Guvernului există voci care spun că poziţia dură a ministrului de Interne va afecta credibilitatea generală a socialiştilor francezi care sunt acum la putere. 

Având în vedere că situaţia economică a Franţei este una dificilă, Guvernul este deja expus criticilor. Deci, aceste decizii în legătură cu romii nu fac decât să dăuneze reputaţiei guvernului francez.

„Guvernul Francez a atras atenţia autorităţilor Naţiunilor Unite asupra problemei comunităţii de romi din Europa. Ei încearcă să faciliteze procedura de obţinere de locuri de muncă pentru romi“, susţine Voice of  Russia. 

„Populaţia romă este prin definiţie nomadă. Să zicem că nu le prieşte în Franţa, se vor muta în Germania sau în Belgia sau oriunde. Problema poate fi rezolvată la nivel european, pentru că romii nu vin din Afganistan, vin din România, ţară membră a UE. Problema nu poate fi tratată doar la nivel naţional“, conchide Ackerman.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite