Ciobanii şi oile noastre, ale tuturor

Când aceste grupuri vor ajunge la un numitor comun de valori, mentalitate şi interese publice va veni momentul zero de resetare a actualei clase politice. Tragediile ca cea din Colectiv au şi rolul de catalizator al unor astfel de schimbări radicale într-o societate.

Un semn bun al finalului de an a fost protestul ciobanilor de săptămâna trecută. Este prima dată când o comunitate profesională, fără a fi organizată în vreun sindicat, iese în stradă în număr mare, pentru a-şi arăta nemulţumirea pentru o lege care îi dezavantajează. De ce mi se pare evenimentul cheie al anului, fără a intra în detalii de fond cu privire la pertinenţa legii, cu semnificaţii profunde, deşi au fost şi altele în acest an:

1. Faimoasa nepăsare românească faţă de cei care ne guvernează şi faţă de actul guvernării, inclusiv prin legi neconforme realităţii, pur şi simplu eronate sau date cu dedicaţie, a lăsat locul unei noi atitudini, de interogare şi preocupare. Prin alte ţări lucruri fireşti de mult timp, acum şi la noi, ceea ce denotă formarea unei culturi politice şi a unui capital social[1] care până acum lipsea. Săptămâna trecută au fost ciobanii, săptămâna aceasta sunt pensiile speciale pentru primari şi alţi aleşi locali, după ce votaseră similar şi pensiile speciale pentru parlamentari. Deja oamenii se întreabă de ce, care este raţiunea şi îndreptăţirea acestei legi, cu ce sunt mai presus parlamentarii şi primarii de restul oamenilor (de exemplu liber profesioniştii, profesiile independente, artiştii care nu fac parte din nicio uniune) şi se simt înşelaţi, revoltaţi şi batjocoriţi. Evident, lucrurile nu vor rămâne aşa. Oamenii vor ieşi din nou în stradă şi vor găsi o formulă de a boicota această lege. Chiar nu mai „merge şi aşa”, aţi înţeles sau tot nu pricepeţi?!

2. Solidaritatea între grupuri sociale diverse, care aparent nu au nimic în comun. Iarăşi, este pentru prima dată când s-a reacţionat spontan, solidar cu ciobanii, din partea mai multor grupuri informale sau indivizi. Românii au o mare problemă de solidaritate; rareori reacţionează unit, în grup sau individual, pentru a sprijini sau apăra pe cineva care nu face parte din grupul respectiv. Este unul dintre motivele principale pentru care Securitatea a fost atât de eficientă, iar dizidenţa atât de slabă.

3. Presiunea asupra puterii. Iarăşi, este prima oară în ultimii 26 de ani când oamenii organizaţi în diverse grupuri, mişcări şi platforme pun presiune pe putere, fie pe Guvern, fie pe Parlament sau Preşedinte. Guvernul Ponta a căzut ca urmare a protestelor cauzate de revolta pentru şirul lung de vinovăţii aparent benigne care a dus la tragedia din clubul Colectiv şi faţă de îndreptăţirea unora ca Gabriel Oprea de a abuza de vieţile celor din subordinea lui pentru confortul personal şi ifosele de potentat.

4. Informarea cetăţeanului, chiar şi a ciobanului din vârful muntelui. Gata! Din acest moment încolo s-a terminat cu sfânta ignoranţă care a permis cu atâta uşurinţă preluarea frâielor statului şi a resurselor bugetare de către grupuri organizate de prădători şi o mafie transpartinică. Oamenii citesc, se informează mai uşor şi rapid direct pe telefon, din surse alternative, au copii implicaţi în mişcări civice, activi la rândul lor, deci e un proces uriaş de transformare şi schimbare a mentalităţii care are loc în subteran, pe nevăzute, prin reţele de oameni care conectează grupuri din ce în ce mai diverse. Când aceste grupuri vor ajunge la un numitor comun de valori, mentalitate şi interese publice va veni momentul zero de resetare a actualei clase politice. Tragediile ca cea din Colectiv au şi rolul de catalizator al unor astfel de schimbări radicale într-o societate.

Când vom învaţa să preţuim şi trecutul nostru, mai ales prin respectul faţă de cei care s-au sacrificat pentru ţara asta, vom înţelege mai bine şi prezentul, unde greşim şi ce trebuie să schimbăm în noi şi în jurul nostru. Împreună.

Rămâne însă un lucru important care încă nu este interiorizat: memoria. Am remarcat, dar poate mă înşel, că memoria colectivă este destul de volatilă: ieri, la troiţa de la Universitate, erau doar câţiva oameni, aceiaşi care au fost în fiecare an, şi anume foştii membri ai Ligii Studenţilor de la începutul anilor 1990, cei bătuţi de mineri, actuali seniori. Suntem poporul care nu a avut o lege a lustraţiei, care a tolerat în funcţii publice foşti colaboratori ai securităţii sau nomenclaturişti, care acceptă foarte uşor controlul şi implicarea serviciilor în toate treburile cetăţii, de la justiţie până la viaţa privată. Suntem poporul care preferă betoane kitsch în locul clădirilor de patrimoniu şi care îşi fură singur viitorul dându-l pe mâna unor băieţi şi fete „deştepţi”, dar cu studii precare, care au ştiinţa furtului din bugetul public şi un bun management al banilor noştri în folosul propriu. Uităm toate lucrurile astea şi îi alegem din nou şi din nou; dărâmăm sau lăsăm să moară case frumoase, cu memorie, poezie şi afinitate cu locuitorii oraşului. Când vom învaţa să preţuim şi trecutul nostru, mai ales prin respectul faţă de cei care s-au sacrificat pentru ţara asta, vom înţelege mai bine şi prezentul, unde greşim şi ce trebuie să schimbăm în noi şi în jurul nostru. Împreună.

[1] Capitalul social al unei naţiuni este constituit din toate reţelele şi comunităţile sociale active, care sunt conectate prin valori comune, încredere, cooperare, reciprocitate şi un interes active pentru binele comun. Este cheia şi temelia dezvoltării unei naţiuni.