Atragerea de fonduri europene în Sănătate, o prioritate pentru România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atragerea de fonduri europene în Sănătate reprezintă o prioritate pentru România şi constituie, astfel, o investiţie în viitorul ţării noastre. Aşa a declarat, joi, conferenţiarul Loreta Păun, consilier de stat, în cadrul forumului „The Future of Healthcare. Innovation through EU funding”, organizat de Ambasada Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti şi Camera de Comerţ Olandeză în România.

Medicul a recunoscut însă faptul că resursele financiare ale României sunt insuficiente, motiv pentru care inclusiv infrastructura este deficitară. „Ne confruntăm cu lipsa medicamentelor, cu lipsa oportunităţilor profesionale, cu exodul medicilor”, a explicat Păun. Din această perspectivă, finanţarea prin fonduri europene reprezintă un ajutor pentru sistemul nostru medical, banii urmând a fi direcţionaţi către domeniile prioritare.

Potrivit Loretei Păun, în perioada 2014 - 2020, suma alocată Sănătăţii este de cinci pri mai mare decât cea care a fost alocată în perioada 2007 - 2013. „Administraţia Prezidenţială şi-a asumat prevenţia ca prioritate, iar prevenţia se bazează pe buna funcţionare a celorlalte componente, infrastructură, echipamente moderne, medicamente inovatoare şi resursa umană”, a declarat consilierul de stat.

Infrastructura spitalelor este dezastruoasă. Ce putem schimba

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Corina Pop, a explicat că situaţia în care se află unele spitale din România din punct de vedere al infrastructurii este una dezastruoasă, cu unităţi sanitare construite în anul 1919. Prin urmare, spune oficialul, este absolut necesară investiţia în infrastructura spitalelor.

„Cei 150 de milioane blocate în POR vor fi disponibile doar după ce România îndeplineşte condiţionalităţile. Investiţii au existat permament în aceşti ani însă niciodată nu a existat şi o strategie. Avem nevoie şi de doctori, de asistenţi, de fizicieni, de radio-terapeuţi, iar finanţarea pentru pregătirea de capital umane este foarte generoasă”, a subliniat în cadrul conferinţei secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii.

Oficialul a adus în discuţie şi ghidul care va ajunge la solicitanţi, care este în curs de elaborare. Corina Pop a vorbit şi despre importanţa prevenţiei în special în patologii cum sunt cancerul de col, cancerul de sân şi cancerul colorectal, însă a amintit şi necesitatea alocării unor bani pentru prevenirea unor patologii cum sunt diabetul, hipertensiunea arterială şi hepatitele virale de tip B sau C.

„Prevenţia urmăreşte cele mai grave probleme de sănătate cu care se confruntă România”, a mai spus secretarul de stat. Totodată, ea a vorbit despre investiţiile în telemedicină, dar şi despre faptul că este nevoie de investiţii masive în crearea unor registre, utile nu doar pentru medici ci şi pentru cei care intenţionează să facă investiţii în Sănătate.

Motivele pentru care sistemul olandez este cel mai performant din Europa

Problemele din sistemul sanitar românesc l-au plasat, în ultimii ani, pe ultimele locuri din Europa, după cum scoate în evidenţă şi Indexul European al Sistemelor Medicale, ediţia 2016. Cap de listă este chiar Olanda, fiind considerată ţara cu cel mai performant sistem. Huub von Frijtag Drabbe, consilier economic şi comercial la Ambasada Regatului Ţărilor de Jos în România a arătat şi care sunt motivele pentru care Olanda ocupă, de ani buni, locul întâi.

„Medicii de familie sunt baza sistemului şi nimeni nu ajunge la specialist fără trimitere, astfel că se apasă mai puţin pe umerii sistemului spitalicesc”, a arătat expertul, menţionând că şi în Olanda sunt centre private, centre universitare şi spitale de stat.

În schimb, sistemul olandez este digitalizat. De la reţete medicale electronice, la dosarul pacientului şi telemedicină, totul este informatizat. „Duce la mai multă transparenţă în sistem”, a ţinut să precizeze Huub von Frijtag Drabbe.

La rândul său, Alexandru Popescu, Director General Philips pentru Sud-Estul Europei, a afirmat că creşterea populaţiei reprezintă o provocare pentru sistemele de sănătate. Totodată, a adus în discuţie şi modul în care această provocare poate fi soluţionată prin furnizarea de produse şi soluţii care eficientizează procesul de diagnosticare şi tratament, pentru ca medicii să aibă rezultate mai bune, mai rapid, pentru un număr mai mare de pacienţi.

„Oamenii au acces la tehnologie şi la informare. Speranţa de viaţă creşte şi asta reprezintă o provocare, pentru că vom avea o populaţie tot mai îmbătrânită, expusă mai degrabă unor boli cronice”, a explicat Popescu. Însă, conform acestuia, se remarcă o schimbare de paradigmă, în care accentul nu se pune doar pe tratarea bolii ci pe prevenirea şi pe identificarea ei în timp util.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite