Zegrean: Nu noi am stabilit rezultatul referendumului, rezultatul s-a stabilit la BEC

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Curţii Constituționale, Augustin Zegrean
Preşedintele Curţii Constituționale, Augustin Zegrean

Președintele CCR, Augustin Zegrean a declarat luni înainte de începerea plenului reunit al Parlamentului că rezultatului referendumului a fost stabilit de BEC pe baza datelor transmise de Guvern, iar CCR nu putea să ia altă decizie.

"V-am mai spus și repet, nu noi am stabilit rezultatul referendumului, rezultatul s-a stabilit la BEC, procesul-verbal al BEC-ului l-am avut în vedere pentru că au fost contestații, am cerut lămuriri atât de la statistică cât și de la MAI și până la urmă și de la Guvern, Guvernul ne-a spus <aceea este cifra>, puteam să dăm altă decizie? 46 nu-i 50 (procentul votului, n.red.)", a susținut Zegrean.

Cât despre controversa privind populația reală a țării, președintele Curții a spus că "are la dosar și există și pe site-ul Curții o scrisoare de la INS în care ne spun clar că nu ne pot comunica cifra exactă în urma recensământului decât în semestrul 2 - 2013" și a precizat că "dacă alți oameni au alte cifre, eu nu știu ce să fac". "Mai mult, cei de la statistică (INS, n.red.) spun că în România nu există mijloace tehnice pentru a se stabili numărul cetățenilor cu drept de vot", a mai spus preşedintele Curții.

Zegrean a subliniat că "noi trebuie să judecăm pe probe și actele sunt probe, nu pe vorbe, vorbele sunt vorbe, ce-ar fi fost să dăm o decizie fără să fie bazată pe probe?", relatează NewsIn.

Zegrean a mai spus că el nu a fost sunat de niciun lider politic în ultima perioadă, motivând că el "nu răspunde la astfel de telefoane" și nici nu știe dacă ceilalți judecători au fost contactați, deoarece "nu le verifică telefoanele".

La ședința plenului reunit al celor două Camere mai participă alături de Augustin Zegrean, Iulia Motoc, Petre Lăzăroiu și Mircea Minea.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite