Pornind de la titlu, respectiv că la curtea constituţională sunt comunişti, este perfect adevărat. În România nu a existat o lege a lustraţiei  care să împiedice accesul în funcţii publice a celor care au reprezentat baza regimului comunist din România. Ca urmare a acestui lucru, cei ce conduceau la acel moment ţara o fac şi astăzi, dar mai rău. Nu fac excepţie de la afirmaţia de mai sus marea majoritate a membrilor curţii constituţionale.

Toţi membrii curţii constituţionale au ajuns acolo prin numire şi nu pe bază de competenţe. Calitatea extraordinară a acestora este cel puţin îndoielnică, iar pregătirea juridică de cele mai multe ori extrem de slabă. Singurul merit pe care trebuie să îl ai ca să ajungi membru al Curţii Constituţionale o reprezintă servilismul faţă de un actor politic sau altul.

Astfel că deciziile curţii constituţionale nu mai au o bază juridică, ci în majoritatea cazurilor una politică. Acest fapt afectează grav independenţa puterilor în stat deoarece nimeni nu mai controlează, adică nu poate trece, peste deciziile curţii.

Doreşti să tai pensiile speciale ale magistraţilor? Nu vei putea căci curtea constituţională vine şi spune că drepturile o dată oferite nu mai pot fi pierdute. Ori nu este aşa, căci de-alungul timpului numeroase drepturi au fost pierdute de cetăţenii României, iar bugetul de stat ghidează dimensiunea veniturilor acordate.

Astfel că s-a ajuns în situaţia absurdă  în care nu guvernul sau parlamentul mai fac politici publice sau politica penală a ţării, ci curtea constituţională. Mai mult decât atât, când au fost instituite pensiile speciale nu ar fi trebuit să accepte acest previlegiu deoarece constituţia garantează egalitatea tuturor cetăţenilor. Ori se pare că unii sunt mai egali ca alţii. Deci actul în sine, de acordare a pensiilor speciale, este unul ilegal, neconstituţional, dar cui i-a păsat când prin această ofertă infractorii ţării au mituit la modul general magistraţii.

Vorbim în fapt de acapararea ilegală a puterii, de uzurparea puterii de stat de către un grup restrâns de persoane, care îşi exercită influenţa prin cei pe care i-au numit politic pe funcţie la un moment dat.

Dar nu se întâmplă doar la curtea constituţională. Şi funcţia de avocat al poporului, care de asemenea ar fi trebuit să reprezinte interesele cetăţenilor, ale românilor, nu funcţionează decât pentru apărarea aceluiaşi grup de interese care uzurpează puterea de stat. Nu se face dreptate pentru români, avocatul poporului se ocupă să facă, cică, dreptate pentru infractori. Ştim cu toţii revolta avocatului poporului pentru drepturile puşcăriaşilor, dar nimic despre adevăratele categorii sociale aflate în suferinţă.

O duc greu infractorii în puşcării, dar ce facem, construim puşcării sau spitale? Care ne sunt priorităţile?

Cam aşa arată tot statul român: însămânţat la nivel de decizie cu oameni de slabă pregătire, moralitate îndoielnică şi totală lipsă de profesionalism. Aceşti oameni, numiţi politic, ţin România în izolare şi sărăcie, comparându-ne binenţeles cu ţări similare nouă şi nu cu cele din Africa.

Cum se vede mai sus nu mă refer la angajaţii de la stat, ci la acei indivizi care ocupă vremelnic o funcţie publică prin numire politică, adică servilism politic.