SONDAJ Klaus Iohannis, cu un pas în faţa lui Crin Antonescu

SONDAJ Klaus Iohannis, cu un pas în faţa lui Crin Antonescu

Crin Antonescu şi Klaus Iohannis FOTO Arhiva Adevarul

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se bucură de încrederea a 30,2% din români, în timp ce în preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi-au declarat încrederea 29,6% din cei chestionaţi

Ştiri pe aceeaşi temă

Klaus Iohannis (PNL) se află pe un trend ascendent în ceea ce priveşte încrederea din partea românilor, în timp ce încrederea în Crin Antonescu scade sub pragul de 30%. Iohannis se bucură de încrederea a 30,2% din români. În iulie, 29,6% din români au declarat că au încredere în Crin Antonescu, în comparaţie cu sfârşitul lui mai, când nivelul de încredere în preşedintele PNL era de 30,8%, relevă cel mai recent sondaj „Barometrul de opinie publică – Adevărul despre România“, realizat de INSCOP Research la comanda ziarului „Adevărul“, în perioada 12-21 iulie 2013. Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.055 de persoane. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.
 
Topul încrederii în personalităţile politice este dominat însă, în continuare, de Mugur Isărescu (39,4%, în iulie, comparativ cu 41,9% la sfârşitul lunii mai) şi Victor Ponta (39,2%, în iulie, comparativ cu 40,7% în mai). Deşi se menţin în top, cei doi au coborât sub pragul de 40%.
 
TENDINŢĂ GENERALĂ DE SCĂDERE
Comparativ cu ultimele cinci luni, încrederea în cea mai mare parte a personalităţilor se înscrie pe o tendinţă generală de scădere, în sensul că nu se mai depăşeşte pragul de 40%. 
 
Această scădere a determinat ca distanţa dintre primii doi clasaţi şi personalitatea clasată pe locul al treilea să se reducă la numai două procente. Este vorba de edilul Capitalei, Sorin Opres¬cu, care este cotat cu un nivel de încredere de 37,4%. Printre liderii liberali aflaţi de mai multe luni pe aceleaşi poziţii în ceea ce priveşte încrederea populaţiei se numără şi Călin Popescu Tăriceanu, deşi şi el a pierdut câteva procente. În iulie, 25,5% din cei chestionaţi au declarat că au încredere în fostul premier, comparativ cu 27,1% la sfârşitul lunii mai. 
 
Potrivit specialiştilor INSCOP Research, tendinţa de scădere a încrederii în personalităţile publice asociate direct sau indirect puterii nu este însoţită de o tendinţă clară de creştere a încrederii în personalităţile asociate opoziţiei. Dimpotrivă, mai susţin cei de la INSCOP Research, tendinţa de scădere a încrederii publice se menţine şi în cazul acestora, ceea ce indică o diminuare a crediblităţii clasei politice în ansamblu. 
 
MRU, CEL MAI DE ÎNCREDERE LIDER AL OPOZIŢIEI
Cel mai de încredere lider al opoziţiei rămâne Mihai Răzvan Ungureanu. 24,7% din cei chestionaţi în iulie susţineau că au încredere în fostul premier în comparaţie cu 26,2% care îi acordau credit acestuia la sfârşitul lunii mai. 
 
Următorul clasat este preşedintele Traian Băsescu, care se numără printre puţinele personalităţi care îşi conservă încrederea (23,5% în iulie, faţă de 23,3% la sfârşitul lunii mai). 
INSCOP Research atrage atenţia că prin redeschiderea conflictului cu Victor Ponta, preşedintele ar putea pierde din simpatia conjuncturală a unor votanţi social-democraţi, la fel cum prin reluarea interacţiunilor directe cu populaţia, preşedintele poate câştiga în simpatie şi recupera o parte din electoratul pierdut în urma crizei economice. 
 
În ceea ce priveşte încrederea românilor în liderii PDL, Theodor Stolojan se bucura în iulie de încrederea a  17,2%, comparativ cu 17,6% în luna mai, iar în Vasile Blaga aveau încredere 13,5% din cei chestionaţi (luna iulie) comparativ cu 15% în mai, iar Elena Udrea, 13,1% în luna iulie, comparativ cu 14% la finalul lunii mai.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările