România, ameninţarea crizei alimentare şi promisiunea a 8 depozite regionale alimentare

România va organiza în 6 decembrie 2020 cele mai dificile alegeri parlamentare din istoria ultimilor 30 de ani. Pandemia de COVID-19 a afectat puternic economia, infrastructura de sănătate, şi aşa incapabilă să funcţioneze în condiţii normale, în prezent este în pragul colapsului.

În 2016, s-au promis 8 spitale regionale şi nu s-a săpat nici măcar un metru liniar de şanţ la fundaţia vreunuia dintre ele. În prezent, se anunţă că România ar putea preveni criza alimentară prin construirea a 8 depozite regionale alimentare.

Ideea este lăudabilă, chiar necesară, dar promovarea ei în pragul campaniei electorale îi diminuează utilitatea de o urgenţă capitală, ducând-o în malaxorul demagogiei specifice luptelor electorale.

La ora actuală, se vehiculează ideea că aceste depozite ar putea fi gestionate privat. Este o idee absolut greşită, fiindcă se ştie faptul că mediul privat funcţionează normal în condiţii normale. Mai exact, piaţa liberă funcţionează din perspectiva concurenţei, adică privaţii concurează între ei pentru profit, unii pierd, alţii câştigă.

Întreprinzătorii privaţi, atunci când ceva nu merge, decid să închidă afacerea, nu-i interesează de angajaţi. Din păcate, visul multora dintre ei este să fie politicieni. Este clar că mediul privat nu îţi poate oferi o şcoală politică. Nu poţi ca politician educat în mediul privat să spui: „gata, am băgat ţara în faliment, facem alta, dragi cetăţeni descurcaţi-vă!”. Statul nu este întreprindere privată, nu te joci cu soarta unor angajaţi, te joci cu soarta unui popor, cu moştenirea primită timp de secole de istorie şi sacrificii. Clasa politică postdecembristă se pregăteşte să repete greşelile politicienilor din perioada interbelică, fiindcă din vocabularul actualilor politicieni lipseşte o noţiune: „responsabilitatea”.

În vremurile de criză, sectorul privat este primul lovit, fiindcă mulţi întreprinzători încearcă să scoată profit în vreme de criză şi cer păsuiri de taxe şi impozite pe vreme de criză.

Un alt motiv pentru care mediul privat nu poate gestiona un astfel de proiect este acela că acumularea de stocuri pentru o perioadă medie sau îndelungată îl îngrijorează, fiindcă privatul cumpără cu un preţ şi vinde scump.

Gestiunea privată a depozitelor regionale de alimente înseamnă că o serie de „privilegiaţi” se vor juca, manevrând preţurile, vânzând scump. Principalii păgubiţi vor fi cetăţenii, pentru că statul va cumpăra de zeci de ori mai scump de la privat, în loc să-şi construiască  propriile depozite regionale.

PNL şi PSD se află într-un „blat” permanent în multe locuri din ţară, ceea ce arată că PSD a încetat de mult să mai fie un partid de stânga.

Este demonstrat că guvernele de dreapta nu reuşesc să gestioneze crizele, fiindcă ideologia de dreapta presupune competiţia, nu solidaritatea.

Oamenii de afaceri români „de top” în general trăiesc din contracte cu statul, stat pe care îl critică, însă pe care-l jefuiesc prin contracte cu preţuri mari, date contra unor comisioane percepute de oamenii statului din administraţia public central şi locală.

Ca să percepem ce „tun” al afacerilor se pregăteşte cu aceste presupuse 8 depozite regionale, este de ajuns să vedem scandalurile  care au apărut în contextul cumpărării de măşti, dezinfectanţi, echipamente medicale începând din martie 2020.

Este evident că politicienii care ar fi fost preocupaţi să facă aceste depozite regionale la timp şi în mod real, ar fi început să pună strategia pe hârtie încă din primăvară, conform proverbului românesc potrivit căruia „omul gospodar îşi face iarna car şi vara sanie”. Un proverb turcesc spune că dacă „îţi fierbe vara capul, iarna îţi fierbe cazanul”.        

Actuala clasă politică se pregăteşte să pice cu succes examenul democraţiei şi al maturităţii politice pe care o aşteptăm, dacă nu de trei decenii, măcar din 2007, anul în care România a aderat la Uniunea Europeană.

În concluzie, alegerile parlamentare din această iarnă sunt momentul în care clasa politică trebuie să fie înlocuită. Toate partidele parlamentare din acest moment au arătat că sunt incapabile să ne ofere această clasă politică, pentru că se ceartă pe tema listelor de candidaţi unde sunt puşi favoriţii şefilor în dauna celor care au muncit. Sunt suficiente acuzaţiile din PSD, PNL, USR-PLUS ca să dovedesc că am dreptate. Niciun partid parlamentar actual nu mai are o ideologie de centru-stânga. Victor Ponta şi-a amintit de stânga aşa cum ai căuta o carte prin bibliotecă, dar a sfârşit într-o alianţă cu fostul liberal Călin Popescu Tăriceanu.

Personal, cred că apelând la ideologia de centru-stânga putem să facem ceva. Poate că a venit timpul ca stânga autentică românească, bazată pe iniţiativă, pe un parteneriat real între stat şi mediul privat construit pe baze reale şi corecte să se afirme la aceste alegeri parlamentare. Dreapta a arătat în ultimele trei decenii că nu poate gestiona crizele.