PSD şi PNL au negociat pe şest pensiile speciale ale parlamentarilor. Cum a fost sfidat preşedintele Klaus Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarii PSD şi PNL din Comisia de Statut au convenit, imediat după respingerea moţiunii de cenzură, să scoată de la sertar noua formă a proiectului pensiilor speciale, ca urmare a cererii de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis. Astăzi expiră termenul de 30 de zile până la care Parlamentul ar fi trebuit să răspundă cererii de reexaminare a lui Iohannis, însă proiectul mai trebuie să treacă şi de votul plenului reunit al Parlamentului.

De trei săptămâni proiectul pensiilor speciale se află la Comisia de Statut pentru a da un raport privind cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis. Imediat după votul pentru moţiunea de ceznură a PNL, parlamentarii din Comisia de Statut au decis să dea drumul proiectului mai departe, spre aprobarea plenului reunit.

„Noi am depus raportul. Depinde când se convoacă plenul reunit, când hotărăsc Birourile reunite. Nu este o comisie permanentă. Se convoacă la cererea preşedintelui. Săptămâna trecută am discutat solciitările fiecăruia. A rămas să ne întâlnim ieri pentru opinii. Am spus că nu sunt opinii şi s-a încheiat discuţia. Trebuia să ne întâlnim aseară dacă era vreo modificare. Eram în plen toţi şi preşedinte a spus că nu este nicio modificare, că toată lumea acceptă ultima formă care a fost discutată. La revedere şi cu asta am încheiat. Nu avea rost să ne urcăm toţi la etajul 4. Eu am fost la etajul 4 pentru a semna documentul“, a declarat Mircea Toader, pentru „Adevărul“.

Deputatul PNL Mircea Toader a declarat, miercuri, că liberalii au votat în favoarea cererii de reexaminare a proiectului privind pensiile parlamentarilor, pentru a rezolva obiecţiile preşedintelui, însă PNL nu este de acord cu legea în ansamblu şi va vota împotriva ei în plen.

„Comisia a luat în discuţie solicitările preşedintelui şi, în mare parte, au fost agreate. Din punct de vedere politic, eu, ca reprezentant al PNL, nu puteam să mă opun asupra unei cereri de reexaminare şi era într-un fel absolut anormal să fiu împotriva raportului de reexaminare, deci să resping cererea de reexaminare a preşedintelui. Cu alte cuvinte, să fiu de acord cu legea în forma veche“, a spus Toader.

Potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor şi a Senatului, „reexaminarea legii de către Camera Deputaţilor, în urma cererii făcute de Preşedintele României va avea loc în cel mult 30 de zile de la primirea cererii“. Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis proiectul înapoi la Parlament în timpul vacanţei parlamentare, termenul de 30 de zile începând să curgă din prima zi a sesiunii parlamentare, adică de la 1 septembrie. Ceea ce înseamnă că astăzi expiră termenul de 30 de zile până la care preşeidntele Klaus Iohannis trebuia să primească un răspuns din partea Parlamentului la cererea de reexaminare.

Iohannis, ascultat doar în parte

Comisia pentru Statut a modificat raportul la legea pensiilor parlamentarilor, stabilind că aleşii care au avut minimum un an de mandat - nu 6 luni cum era iniţial - vor primi pensii speciale şi că deputaţii şi senatorii au dreptul la aceste pensii la încetarea mandatului şi dacă nu sunt realeşi.

Potrivit raportului suplimentar întocmit de Comisie marţi, deputaţii şi senatorii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare vor avea dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.

Deputaţii şi senatorii beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Preşedintele Klaus Iohannis a întors spre reexaminare Legea privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor care prevede introducerea de indemnizaţii speciale pentru parlamentarii ieşiţi la pensie. În cererea de reexaminare, Iohannis arată, printre altele, că pensiile speciale pe care şi le-au votat aleşii crează o discriminare între parlamentarii care nu au împlinit vârsta de pensionare şi cei trecuţi de 65 de ani. Astfel, aleşii care au împlinit 65 de ani şi sunt în Parlament primesc atât salariul lunar, cât şi noua indemnizaţie pe care şi-au votat-o, pe când parlamentarii sub 65 de ani beneficiază doar de indemnizaţia lunară, care echivalează cu salariu. Această diferenţiere contravine Constituţiei.

Comisia pentru statut a modificat doar unele prevederi din legea pensiilor speciale pentru parlamentari, ca urmare a cererii de reexaminare a preşedintelui. O modificare făcută de comisia de statut, la soliciarea preşedintelui, se referă la faptul că pensia specială nu poate fi încasată de deputaţi şi senatori în paralel cu indemnizaţia de parlamentar.

În cererea de reexaminare transmisă Parlamentului, Iohannis mai arăta că legea lasă posibilitatea ca aleşii condamnaţi pentru alte fapte de corupţie decât cele prevăzute în noul Cod Penal să beneficieze de pensie specială. Membrii comisiei au mai stabilit că parlamentarii care au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie săvârşite în calitate de parlamentar nu vor putea beneficia de aceste pensii speciale. 

Incompatibilii, beneficiari ai legii

Klaus Iohannis atrage atenţia şi asupra faptului că aleşii declaraţi incompatibili de către o instanţă de judecată, care a condus la încetarea mandatului de parlamentar, va primi pensie specială. Şeful statului o consideră, cel puţin, o problemă de ordin moral. Parlamentul a constatat vacantarea postului de deputat în cazul liberalului Petre Roman şi a celui de senator în cazul liberalului Akos Mora, care au o decizie definitivă. Aleşii din Comisia de Statut au votat în unanimitate ca parlamentarii incompatibili să nu fie exoneraţi de la primirea pensiilor speciale. Preşedintele Comisiei de Statut, Bogdan Duvăz, a explicat că este vorba de o situaie administrativă şi nu de corupţie.

Ce prevede proiectul

Proiectul pensiilor speciale pentru parlamentari prevede că deputaţii şi senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunară pentru activitatea de parlamentar, aceasta urmând să fie în funcţie de numărul de mandate. Potrivit calculelor, pentru un mandat de parlamentar, pensia este de aproximativ la 1.500 lei, pentru trei mandate este la peste 4.000 lei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite