PSD a reuşit să-l impună pe Vasile Dâncu în Guvernul Cioloş. Cine este Dâncu, propus vicepremier şi ministru Dezvoltării Regionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD va fi reprezentat în noul Guvern Cioloş de sociologul Vasile Dâncu, un apropiat al lui Liviu Dragnea, care va prelua Ministerul Dezvoltării Regionale şi va ocupa şi funcţia de vicepremier.

Vasile Dâncu, principalul sfătuitor al lui Liviu Dragnea, va ocupa funcţia de vicepremier şi cea de ministru al Dezvoltării Regionale, exact posturile lui Dragnea în Guvernul Ponta.

Profesorul şi sociologul Vasile Dâncu, propus de Cioloş pentru a prelua funcţie de ministru al Dezvoltării Regionale şi cea de vicepremier, s-a înscris în PSD Cluj, în 1999 pentru ca în anul imediat următor să ajungă în poziţia de ministru al Informaţiilor Publice, la propunerea premierului Adrian Năstase. Doctor în sociologie, Vasile Dâncu este preşedintele Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), unul din puţinele institute de sondare care l-au dat pe Klaus Iohannis câştigător la alegerilor prezidenţiale în momentul închiderii urnelor. Vasile Dâncu a ocupat funcţia de ministru timp de trei ani, urmând ca în 2004 să ajungă senator al României pe listele PSD. Dâncu a fost şi observator si deputat în Parlamentul European, membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regională. Hobby-urile sale sunt fotbalul, tenisul, literatura şi muzica. De la preluarea funcţiei de preşedinte interimar al PSD de către Liviu Dragnea, Vasile Dâncu a devenit principalul sfătuitor al noului şef al PSD. Cele mai multe idei de reformare a partidului pe care le-a anunţat Dragnea i-au aparţinut, de fapt, lui Dâncu. 

Premierul desemnat, Dacian Cioloş, a prezentat lista cu miniştri pe care îi va propune spre votare Parlamentului. Comitetul Executiv Naţional al PSD (CExN), for care îi cuprinde şi pe baronii PSD, se reuneşte pentru a decide dacă vor vota sau nu în favoarea Cabinetului Cioloş. Liderii din teritoriu ai PSD îi voi cere explicaţii lui Liviu Dragnea pentru pierderea guvernării.Liviu Dragnea va încerce să calmeze spiritele arătând că a reuşit să impună un nume în Guvernul Cioloş.

Noul Guvern. Membrii noului Executiv de la Bucureşti sunt:

Lazăr Comănescu - ministrul Afacerilor Externe

Petre Tobă - ministrul Afacerilor Interne

Mihnea Ioan Motoc - ministrul Apărării Naţionale
Vasile Dîncu - ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi vicepremier
Anca Dana Dragu Paliu - ministrul Finanţelor Publice
Costin Grigore Borc - ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului şi vicepremier
Achim Irimescu - ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
Victor Vlad Grigorescu - ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri
Adrian Curaj - ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice
Vlad Alexandrescu - ministrul Culturii
Aura Carmen Răducu - ministrul Fondurilor Europene
Cristina Guseth - ministrul Justiţiei
Cristina Paşca Palmer - ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor
Claudia Ana Moarcăş - ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice
Marius-Raul Bostan - ministrul pentru Societatea Informaţională
Andrei Baciu - ministrul Sănătăţii
Elisabeta Lipă - ministrul Tineretului şi Sportului
Marian Dan Costescu - ministrul Transporturilor
Victoria-Violeta Alexandru - ministrul delegat pentru Dialog Social
Dan Stoenescu - ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de peste Hotare
Ciprian Bucur - ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul
Ioan Dragoş Tudorache - şeful Cancelariei Primului ministru 

Noul Guvern. Cine este Adrian Curaj, propunerea lui Dacian Cioloş la Ministerul Educaţiei

Noul Guvern. Cine este Achim Irimescu, ministrul propus la Agricultură

Noul Guvern. Cine este Vlad Alexandrescu, ministrul propus la Cultură

Noul Guvern. Cine este Achimaş-Cădariu Patriciu, ministrul propus la Sănătate

Noul Guvern. Cine este Lazăr Comănescu, propus ministru de Externe în Guvernul Cioloş

Noul Guvern. Cine este Costin Grigore Borc, ministrul propus pentru Economie

Noul Guvern. Cine este Dan Costescu, ministrul propus pentru Transporturi

Noul Guvern. Cine este Petre Tobă, propus pentru şefia Ministerului Administraţiei şi Internelor

Noul Guvern. Cine este Cristina Guseth, ministrul propus pentru Justiţie

Noul Guvern. Cine este Marius Raul Bostan, ministrul propus pentru Societatea Informaţională

Noul Guvern. Cine este Elisabeta Lipă, propusă ministru al Tineretului şi Sportului

Cine este Ciprian Bucur, propus ministru pentru Relaţia cu Parlamentul

Noul Guvern. Cine este Dan Stoenescu, propus ministru pentru Diaspora

Noul Guvern. Cine este Ana Claudia Moarcăş, propusă la Ministerul Muncii

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite