DNA susţine că au fost instrumentate probe, dar natura acestora nu a fost făcută publică. În schimb, Comisia parlamentară a oferit detalii despre informaţiile şi documentele la care a avut acces pentru a absolvi SRI de orice culpă ar decurge din acuzaţiile Elenei Udrea, inculpată pentru corupţie. Din raportul Comisiei SRI, care confirmă că la sediul instituţiei au avut loc întâlniri cu Elena Udrea şi cu persoanele nominalizate de aceasta - considerate ca fiind fireşti (şi chiar sunt dacă acestea nu conţin nimic ilegal) - rezultă că parlamentarii nu au avut acces la o probă vitală. Remarcă ce poate fi valabilă şi în cazul investigaţiei denunţului împotriva lui Florian Coldea depus de Elena Udrea la DNA, care este de fapt o naraţiune, nu suntem pe deplin convinşi că şi o ficţiune.

Elena Udrea nu poate proba că afirmaţiile ei sunt reale, poate doar povesti adică, aşa cum spun procurorii, poate face doar acuzaţii "generale, subiective şi conjuncturale". Dar DNA, Comisia Parlamentară şi noul şef aşl SRI, Eduard Hellvig, dacă sunt de bună credinţă, o pot face. Şi e chiar necesar un astfel de demers pentru restabilirea încrederii publice în SRI. Nişte acuzaţii care plutesc libere în spaţiul public şi despre care multe persoane cred că nu au fost temeinic verificate ci doar formal pentru a proteja SRI nu pot decât să afecteze reputaţia şi credibilitatea instituţiei în procesul de combatere a corupţiei. Iar încrederea cetăţenilor în SRI este deja în scădere.

Să recapitulăm.

Ce afirmă Elena Udrea:

  • fostul său soţ, Dorin Cocoş, i-ar fi spus că, la solicitarea lui Florian Coldea, i-a dus 500.000 de euro lui Sebastian Ghiţă, pentru a-şi finanţa televiziunea.
  • Culiţă Tărâţe i-a spus că duce bani la SRI, domnului Coldea, pentru a plăti un institut de sondare a opiniei publice. Ulterior, Gheorghe Ştefan zis Pinalti, de câteva ori la rând, i-a spus că parte din banii "de pe nişte firme cu care era un scandal i-au fost ceruţi de către Culiţă Tărâţă, să-i ducă SRI-ului, pentru nişte sondaje".
  • Dorin Cocoş a rugat-o să îi intermedieze o întâlnire cu şeful de atunci al SRI, George Maior şi cu adjunctul acestuia, Florian Coldea, spunându-i că nu doreşte să "îi apeleze direct" în situaţia dată. Era deja cercetat ]n dosarul Microsoft.
  • Sebastian Ghiţă, după ce fratele său a fost chemat pentru audieri la DNA, i-a ameninţat pe Maior şi Coldea că dacă îi fac lui ce i-au făcut lui Traian Băsescu cu fratele lui Mircea, îi omoară
  • atât ea cât şi fostul ei soţ, Dorin Cocoş, au avut mai multe discuţii cu conducerea SRI, la sediul instituţiei.

Ce afirmă Alina Bica:

"Am fost chemată de domnul Coldea Florian, prim adjunctul Serviciului Român de Informaţii, care mi-a adus la cunoştinţă o informare în care mi se preciza că, din raţiuni de securitate naţională, având în vedere poziţia domnului Tender în Africa şi faptul că prin S.C. PROSPECŢIUNI S.A. urmează să se deruleze anumite contracte, ar fi oportun să mă gândesc dacă este posibil să reanalizez situaţia acestui inculpat. I-am explicat domnului Coldea că lucrurile în dosar sunt foarte bine făcute şi că o soluţie de achitare este exclusă, iar dumnealui m-a întrebat ce părere am cu privire la modalitatea de executare a pedepsei»”

 

Comisia SRI a confirmat că şefii SRI au avut întâlniri cu persoane din categoriile menţionate de Elena Udrea, inclusiv cu Elena Udrea, la solicitarea ei, de două ori şi  în sediul SRI, la data de 10 noiembrie, adică între cele două tururi de alegeri pentru Preşedinţie şi pe 15 decembrie. Comisia SRI precizează că la acea discuţie a participat şi Florian Coldea. Comisia SRI a comunicat următoarele:  "Domnul George Maior a impus ca la nivelul SRI relaţionarea cu celelalte instituţii, beneficiari, demnitari, diplomaţi, oameni de afaceri sau societatea civilă, să fie realizate exclusiv de către domnia sa sau, în situatii excepţonale, de cadre de conducere ale SRI, desemnate nominal de domnia sa. La nivelul conducerii SRI au fost recepţionate solicitări exprese pentru astfel de întâlniri, exprimate de reprezentanţi ai categoriilor menţionate. Domnul director Maior a răspuns în cea mai mare parte favorabil, întâlnirile fiind organizate în sedii şi spaţii de protocol, iar in funcţie de problematica discutată, la parte din aceste intâlniri au fost invitaţi şi alti membri ai conducerii instituţiei, potrivit competenţelor de coordonare ale acestora."

Spre deosebire de DNA, Comisia Parlamentară enumeră informaţiile la care a avut acces: verificâri în bazele de date centralizate ale SRI; întrebari adresate domnului George Maior; audierea domnului general-locotenent Florian Coldea şi a 15 cadre cu funcţii de conducere, de coordonare operaţionala, avizare juridică şi coordonare a unor sisteme interne; analizarea şi verificarea procedurilor interne şi a politicilor de securitate privind accesul şi evidenţierea invitaţilor la nivelul conducerii SRI, precum şi a modului de aplicare a acestora.

 

Întrebat de către un jurnalist dacă cunoaşte conţinutul discuţiilor purtate între Elena Udrea, George Maior şi Florian Coldea în sediul SRI, senatorul PSD Daniel Savu membru în comisie răspunde că NU. Or aceasta poate fi proba esenţiale la care parlamentarii nu au avut acces, iar DNA nu ştim dacă a cerut-o: înregistrarea discuţiilor conducerii SRI cu Elena Udrea, cu persoanele menţionate de aceasta şi a discuţiei între Alina Bica şi Florian Coldea despre dosarul Tender, dacă aceasta a avut loc.

Din toată literatura poliţistă şi de spionaj ştim că tot ceea ce se întâmplă în interiorul unor instituţii precum Quantico sau SRI se înregistrează audio-video. Poate că SRI nu este la fel de precaut ca FBI, dar este aproape imposibil ca discuţiile să nu fi fost înregistrate, dacă nu ca procedură standard, măcar pentru protecţia celor care le-au purtat. De altfel, parlamentarilor li s+au pus la dispozoiţie înregistrări video ale unor şedinţe ale conducerii SRI cu aparatul institţiei înm care prima îndemna la neimplicare politică.

Proba care poate confirma sau informa afirmaţiile Elenei Udrea şi Alinei Bica despre conversaţiile purtate la sediul SRI este înregistrarea acestora. Eu nu vreau sa cunosc continutul acestora, dar cred ca noul şef al SRI, DNA şi Comisia Parlamentară, trebuie să le cunosacă pentru a lua decizii juste.