Operaţiunile respective au devenit tot mai frenetice, mai în dispreţul legii, al moralei şi, mai ales, al alegătorilor. Adică al prostimii ce a avut naivitatea de a le da acestor şnapani în urmă cu aproape trei ani votul. Frenezia creşte pe măsură ce se apropie sfârşitul mandatului.

Cum niciunul dintre golanii adăpostiţi azi de Casa Poporului, transformată de ei în mare dormitor de zi colectiv, nu are certitudinea că va dobândi un nou mandat, grija faţă de ziua de mâine şi asigurarea traiului îndestulat după pensionare le ocupă majoritatea timpului zis de lucru parlamentarilor români. Care atunci când, pe principiul corb la corb nu-şi scoate ochii, nu îşi salvează de la întâlnirea cu legea fraţii întru fărădelege prinşi cu raţa-n gură de DNA, îşi votează noi şi noi foloase necuvenite pe principiul că astfel şi-ar recupera ceea ce nu au avut niciodată. Demnitatea. Căci dacă ar fi avut-o vreodată, aleşii ar fi ştiut că ea, demnitatea, nu se măsoară în bani şi indemnizaţii.

Marţea trecută, briganzii cu mandat de ales şi-au votat pensii speciale. Şi ca sfidarea să fie completă, doi dintre ei au avut grijă să ţină discursuri de mare preţ şi loc de cinste în istoria neruşinării parlamentare româneşti postdecembriste. Numele lor: Anghel Stanciu şi Cristiana Anghel. Fiecare cu istoric personal de pomină.

Dl. Stanciu e unul dintre cei mai longevivi parlamentari. Dar şi un binecunoscut aviator politic care atunci când a simţit că barca PRM-ului vadimist a început să ia apă, a sărit în corabia mult mai încăpătoare a PSD-lui. În calitate de parlamentar fără moral şi fără prinţipuri, durduliul cetăţean, în viaţa de zi cu zi profesor universitar şi doctor în şmen, şi-a exersat competenţele legislative de imoralitate îndeosebi în domeniul propunerii şi votării de privilegii.

Bunăoară, pe când era mai tinerel, avea viitorul în faţă şi conducea Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor, dl. Stanciu a simulat interesul pentru soarta lucrătorilor din învăţământul superior. A iniţiat atunci o propunere legislativă vizând dublarea lefurilor profesorilor universitari. Iniţiativă, fără doar şi poate bună în sine, dar care, spre a nu crea nemulţumiri şi dispute, trebuia obligatoriu extinsă la întreg nomenclatorul de funcţii didactice din învăţământul superior românesc. Numai că văzând-se cu sacii în căruţă şi cu leafa de profesor mărită, dl. Stanciu a pus în cui simularea care oricum nu-i mai aducea nici o căpătuială, găsindu-şi noi îndeletniciri lucrative în scop personal.

Doamna Cristiana Anghel, născută la Caracal, a infirmat, prin vorbele şi faptele sale, zicala că în respectivul oraş s-ar fi răsturnat căruţa cu proşti. Nu, doamna Anghel nu e proastă defel. E numai ticăloasă. Din cap până-n picioare. Sus-numita a patentat în societatea românească greva foamei televizată şi copios retribuită de trustul Intact al securistului penal Dan Voiculescu. Trimisă mai apoi de acesta în Senatul României, învăţătoarea Mickey Mouse a devenit una dintre cele mai agresive voci ale acestuia, a comis abuzuri peste abuzuri, a profitat cum a vrut şi cât a vrut de privilegii de dânsa inventate, a cumulat fel de fel de foloase necuvenite ce i-au probat caracterul mizerabil. Şi a scăpat mereu nepedepsită. Are drept platoşă obrazul gros şi absenţa oricărei urme de bun-simţ.

Fosta grevistă cu tarif atent negociat, ştie foarte bine că patronul ei, astăzi la binemeritată lungă închisoare, nu îi va mai putea asigura un loc eligibil în viitorul Parlament. Şi cum nici prin cap nu îi mai trece să se întoarcă vreodată la catedră, loc în care, de altfel, nici nu mai are ce căuta de vreme ce nu s-a introdus încă în planul de învăţământ Profitologia, singura materie pe care doamna cu pricina a dovedit că o stăpâneşte perfect, senatoarea Mickey Mouse se gândeşte la pensie.

În vreme ce fostele ei colege, pentru care nu a făcut nimic nimicuţa în cei trei ani de mandat, vor trebui să se mulţumească pe mai departe cu salarii mizere şi cu pensii de bătaie de joc, maestra caraghioslâcului universal cu numele de Anghel Cristiana şi-a asigurat bătrâneţea. Dar şi dispreţul unui întreg popor.

Popor ce nu merită „dreptatea până la capăt” pe care, în schimb,  şi-o votează cum vor şi când vor chiulangii naţionali. Poporul nu poate răspunde decât cu dispreţ la bătaia de joc la care îi supune zilnic madama Anghel. De conivenţă cu alţi legislatori la fel de nesimţiti. Dispreţ care, din nefericire, nu doare. Iar pe doamna Anghel cu atât mai puţin.

Prin vocea ministrului Muncii, doamna Rovana Plumb, guvernul României a anunţat că nu susţine legea votată marţi de Parlament. Avem de-a face, fireşte, doar cu o nouă păcăleală de prost gust marca Victor Viorel Ponta. Căci dacă lipsa de susţinere era reală şi nu doar una de imagine, în calitate de şef de partid, dl. Ponta le-ar fi putut cere parlamentarilor PSD să nu voteze legea. Chiar sub ameninţarea unor sancţiuni pe linie de partid. Cum era de aşteptat, nu a făcut-o. Are şi el un socru, parlamentar la vârsta pensionării, are şi el de răsplătit pe cei ce îl scapă de la întâlnirea cu legea.

Este de sperat ca preşedintele Klaus Iohannis fie să retrimită actul normativ la Parlament, fie să îl expedieze pe adresa Curţii Constituţionale. Tare mă tem că rezultatul va fi nul, iar preşedintele va fi obligat să promulge legea bătrâneţii fericite pentru parlamentari. Mâna şnapanilor e lungă, tăcerile prezidenţiale din cale afară de profunde. Acestora li se adaugă jocul de-a cazuistica a doamnei Alina Gorghiu care are şi ea facturi partinice de partid drept pentru care, după jocul de imagine şi de-a boicotul din Parlament, e mai preocupată de vacanţă şi de afaceri personale trecute nu tocmai curate decât de morală. Drept pentru care nu prea crede că PNL-ul domniei sale ar putea face pe mai departe mare lucru .

Spre deosebire de preşedinte, dl Ponta mai are un as în mânecă. Un as ce i-ar permite să reapară în faţa naţiunii, nu doar cu piciorul reparat, ci şi cu aură de autentic social- democrat. Asul de care s-a servit cu ani în urmă fostul premier Tăriceanu spre a bloca punerea în aplicare a legii dublării salariilor profesorilor O ordonanţă de urgenţă.

Pariez pe oricât că Victor Viorel Ponta va lăsa nefolosit asul cu pricina. E prea laş şi prea imoral pentru a face asta. Nu că dl Tăriceanu ar fi ori ar fi fost altfel.