Mircea Geoană: „PSD trebuie să câştige integral momentul electoral  din 25 mai“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul PSD Mircea Geoană FOTO Eduard Enea
Senatorul PSD Mircea Geoană FOTO Eduard Enea

Senatorul PSD Mircea Geoană crede că formaţiunea social-democrată „trebuie să câştige momentul electoral din 25 mai pentru a demonstra clar că este principala forţă politică din România“. În acest sens, Geoană trasează trei obiective majore pentru social-democraţi: „victoria detaşată la alegerile europene, obţinerea sprijinului majoritar al populaţiei pentru noua Constituţie şi validarea referendumului constituţional“.

„Este necesară o campanie puternică, o campanie care să poată face diferenţa şi să asigure o mobilizare masivă a alegătorilor. Este o condiţie obligatorie pentru a nu ne trezi în seara zilei de 25 mai că, în loc să sărbătorim victoria clară a PSD, intrăm în dispute sterile despre cine a pierdut referendumul“, atenţionează Mircea Geoană, într-un comunicat remis „Adevărul“.

Totodată, el arată că electoratul trebuie mobilizat în acest sens şi avertizează că USL trebuie să îşi schimbe strategia în perspectiva celor două rânduri de alegeri care urmează.
   
„Am condus campaniile pentru alegerile europarlamentare din 2007 şi 2009. Ştiu cât de greu se motivează activul de partid şi electoratul ca să participe atunci când alegerile nu par a avea o miză. Nu avem voie să ne facem iluzii şi să ne păcălim singuri. Nu se poate să uităm că cele mai recente momente electorale similare - alegerile europene din 2009 şi referendumul de demitere din 2012 -  au mobilizat doar 27%, respectiv 46% dintre alegători! Insuficient pentru victoria dată de îndeplinirea celor trei obiective asumate.  Pentru a evita o asemenea situaţie cu consecinţe politice şi electorale grave asupra competiţiei prezidenţiale de la finalul anului, PSD şi USL trebuie să adopte o strategie radical modificată faţă de cea traditională aplicată la alegerile europene“, explică Mircea Geoană.

În opinia sa, un eşec al USL în cadrul alegerilor ar decredibiliza alianţa şi ar periclita celelalte proiecte ale Uniunii.

 „Un nou eşec al unui proiect mare propus de USL va scădea încrederea românilor în capacitatea Uniunii Social Liberale de a implementa proiecte mari şi de a conduce România în următorii ani“, avertizează el.
 
În altă ordine de idei, senatorul PSD vorbeşte despre zvonurile privind propria sa candidatură la alegerile europarlamentare şi subliniază că a decis să se implice în viaţa internă a partidului.
 
„S-a vorbit mult despre listele PSD pentru alegerile europene. Numele meu a fost vehiculat în acest context. Însă, misiunea mea principală rămâne politica internă şi ştiu că pot ajuta ca PSD să-şi îndeplinească obiectivele politice şi guvernamentale, rămânând activ în plan intern şi ajutând în plan extern, mai ales că avem un an complicat în faţă“, dezvăluie social-democratul.

În opinia senatorului PSD, primul candidat plasat pe lista PSD pentru europarlamentare trebuie să fie şi cel care ţinteşte postul de comisar european.
 
„Această campanie trebuie să fie mai mult decât o compilare de nume pe o listă, fără tracţiune reală în partid şi la nivel electoral. Aşa cum se face şi la nivel european, campania noastră electorală trebuie personalizată. Capul de listă trebuie să fie şi candidatul PSD şi al României pentru poziţia de comisar european. Trebuie să fie o persoană cu experienţă şi credibilitate în Europa, un om cu greutate politică pentru a putea aduce avantaje reale României.  Este o propunere pe care i-am făcut-o premierului în urmă cu câteva luni şi sunt convins că o va lua în calcul“, detaliază Mircea Geoană.

„În aceste condiţii“, adaugă el, „liderii PSD vor trebui sa facă o campanie perfectă, zi şi noapte, cot la cot cu restul colegelor şi colegilor şi să guverneze fără greşeală“.

Citeşte şi: 

EXCLUSIV Cine va merge la Bruxelles? Primele proiecţii despre alegerile europarlamentare din 2014

Paradoxul: vor fi poate cele mai importante alegeri europarlamentare prin semnificaţia lor politică, putând provoca mutaţii majore la nivelul scenei politice europene dar, în acelaşi timp, se preconizează că vor fi cele în care se va înregistra cel mai scăzut nivel de participare de până acum.

Sondaj Avangarde: PSD-UNPR-PC, cu cele mai multe mandate în Parlamentul European

Dacă duminica viitoare ar avea alegeri pentru Parlamentul European, 42% dintre români ar vota cu PSD+UNPR+PC, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite