Şerban Nicolae i-a cerut demisia ministrului Sănătăţii în plenul Senatului. Achimaş-Cadariu: Îmi asum acest mandat. S-au parcurs toţi paşii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
MInistrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu. FOTO Eduard Enea
MInistrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu. FOTO Eduard Enea

Senatorul PSD Şerban Nicolae i-a cerut ministrului Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, să-şi dea demisia din Guvern pentru modul în care a gestionat criza bebluşilor.

UPDATE Ministrul Sănătăţii a vorbit în faţa unei săli aproape goale. Doar un sfert dintre senatori au fost prezenţi în plen la discursul lui Pastriciu Achimaş-Cadariu. Miniştrii sunt oblgaţi să se prezinte în Parlament atunci când sunt chemaţi. 

UPDATE Patriciu Achimaş-Cadariu: Îmi asum acest mandat. Ceea ce pot să spun este că dincolo de probleme de comunicare, pe care mi le asum, s-au parcurs toţi paşii care s-ar fi parcurs în orice ţară din această lume. Mă depăşeşte ceea ce s-a comunicat.

Senatorul PSD Şerban Nicolae: Vă rog să luaţi în calcul să vă prezentaţi demisia. Sunteţi în situaţia în care criza bebeluşilor nu a fost tratată ca o criză, ci ca un subiect de presă. 

UPDATE Ministrul Sănătăţii Patriciu Achimaş-Cadariu: Salarizarea personalului medical. Trebuie să vă spun că de la începutul mandatului am avut întâlniri cu toţi actorii implicaţi, în speţă cu toate sindicatele. Un sistem care în 25 de ani a suferit tranformări succesive, care au încercat să găsească soluţii pentru probleme care au apărut în mod punctual, dar care nu pot face faţă cu progresul medicinii. Ne aflăm în situaţia în care ne dorim o  medicină performantă şi un buget de 25%. Dacă echipamentele medicale şi consumabile costă la fel, salariile sunt mult mai mici. Finanţarea spitalelor este mult mai mică decât acolo.


Salariile mai bune nu sunt de ajuns. Aceşti oameni doresc ca inechităţile din sistem să dispară. Am avut întâlniri cu membrii grupului de lucru. Au fost solicitate şi transmise ministerului Munci şi al Finanţelor situaţia pe grade, surse de finanţare, a următoarelor drepturi: a salariilor de bază. Există un draft al acestei legi pe care îl aşteptăm cu interes.

UPDATE Senatorul PNL Ion Luchian, reprezentantul Comisiei de Sănătate: Începem cu o oarecare întârziere. Discutam că medicii din Senat au fost la timpul potrivit, ca fiind 09.30. Le spuneam că medicii nu au condică de prezenţă. În urma discuţiilor dintre senatori ne-am orientat către o serie de teme de interes general.

Prevenţia costă mai puţind ecât partea curativă. Cred că ar trebui să vă referiţi la cum se face prevenţia în maternităţi, cum putem diminua rata abandonului în maternităţi.

Nu este prima dată când ministrul Sănătăţii este invitat în Parlament. În februarie, membrii Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor l-au invitat pe  Patriciu Achimaş-Cadariu să prezinte un raport privind situaţia copiilor din judeţele Argeş şi Dolj internaţi la Spitalul "Marie Curie".

Ministrul Sănătăţii a fost prezent şi în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea „Ora Guvernului”. La acel moment, un deputat i-a cerut demisia reprezentantului Guvernului. „Vă transmit că prevenţia nu se face prin înfiinţarea a tot felul de agenţii care să împovăreze şi mai mult pacienţii bolnavi de cancer.  Nu e o lege benefică cetăţenilor României. Domnule ministru, eu vă întreb: Când vă daţi demisia!“, afirma la acel moment deputatul Liliana Mincă. 

„Ce pot să vă spun este că s-au respectat de fiecare dată prevederile legale şi toate etapele anchetei epdemiologice şi ulterior a identificării sursei”, declara Achimaş-Cadariu la începutul lunii martie.

De asemenea, marţea trecută, ministrul Sănătăţ anunţa că ii maternităţile vor primi, în acest an, 597 de incubatoare pentru nou-născuţi, în valoare de peste şapte milioane de euro, autorităţile locale fiind obligate să contribuie cu 10% din valoarea investiţiei, pentru unităţile sanitare pe care le au în subordine.

Citeşte şi: 

Ministrul Sănătăţii, despre toxinfecţiile în lanţ din şcoli: „Avem numeroase probe recoltate din lanţuri de magazine“

Ministrul Sănătăţii Patriciu Achimaş-Cadariu, prezent vineri, 11 martie, la Bistriţa, a vorbit despre îmbolnăvirea bebeluşilor din Argeş, susţinând că ancheta este în plină desfăşurare şi că va mai dura până când se vor face publice rezultatele finale. De asemenea, acesta a mai făcut un apel la autorităţi să fie atente cu declaraţiile şi să nu mai acuze anumite firme.

Ministrul Sănătăţii, despre cazul bebeluşilor din Argeş: „Prevederile legale au fost respectate”

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, nu a dorit să spună dacă este sau nu mulţumit de modul în care a fost gestionat cazul bebeluşilor din Argeş. Acesta a explicat, însă, că s-au respectat prevederile legale şi toate etapele anchetei epidemiologice.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite