Vei fi trimisă, pe rând, la cratiţă, pe centura moralitătii, ţi va spune că eşti într-o transă isteropată pentru că trebuie să naşti, deci tot ce spui trebuie privit cu înţelegere condescendentă. Sau că ai facut un avort ca să îţi „consolidezi”  ascensiunea politică. Din când în cand, ritualic, ţi se va aminti, dintr-un cocon al bunăvoinţei înţelepte, că eşti  „mămică“, într-o resemantizare nedreaptă a cuvântului care îl transformă într-unul ridicol şi aproape  libidinos. E convenabil să fii mai puţin bărbat - în lectura tradiţionalistă şi, evident, reducţionistă virtuţile masculine asociază bărbătescului categorii precum:  demnitate, forţă, curaj.

E mai bine să fii laş decât să fii femeie în politică. Vei avea, oricum, mai puţine explicaţii de dat.

Nu e prima dată când presa tabloidă din România se poartă ca un animal costeliv gată să se îmbuie cu orice prilej de „subiect tare”. Când se se glosează mocirlos pe marginea unor exprienţe strict feminine, a unui aşa-zis avort,  cât să hrănească bulimic aşteptările cititorilor. Când, în sfarsit, presa tabloidă pare să fie mai antrenată decât orice  moaşă gata oricând să descrie expert ce s-a petrecut în uterul unei femei. Alina Gorghiu a facut un „avort din ambiţii politice“, iar purtătorii de pietre în buzunare au reacţionat vigilent, ca marii gardieni ai moralităţii. Gorghiu a reacţionat pe pagina de Facebook explicând că este vorba despre o sarcină pierdută şi că a trecut prin această dramă aşa cum trec toate femeile lumii când li se întâmplă asta.

Sigur că e o diferenţă fundamentală între un avort şi o sarcină pierdută, însă rămâne o constantă indiferent de cine e vorba: există subiecte pe marginea cărora mai bine taci consistent. Există o limită a decenţei şi a empatiei. Un rest de umanitate care te face să îţi îngheţi întrebarea şi să îţi omori curiozitatea. Cu ceva vreme în urmă, o prezentatoare celebră pentru tonul pisicos şi blândeţea cu care organiza revederi în platouri de televiziune, a întrebat o mamă: „Şi ce aţi simţit când v-aţi pierdut copilul?“ Ei bine, eu cred că mai bine nu vrem să ştim.