Lider PNL: Sper ca preşedintele să retrimită în Parlament legea pensiilor aleşilor locali

Lider PNL: Sper ca preşedintele să retrimită în Parlament legea pensiilor aleşilor locali

Senatorul liberal Puiu Haşotti, fost ministru al Culturii. FOTO Arhivă Adevărul

Senatorul liberal Puiu Haşotii a afirmat, marţi, într-un interviu pentru RFI că oamenii politici trebuie să aibă pensie în funcţie de cât au contribuit la sistem, parlamentarul exprimându-şi speranţa că preşedintele Klaus Iohannis va retrimite proiectul legii aleşilor locali în Parlament, pentru reexaminare.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Partidul Naţional Liberal a votat împotriva unor pensii speciale acordate oamenilor politici şi când spun oameni politici spun parlamentari şi oameni politici din teritoriu, oameni politici din administraţia locală. Am ieşit din sala de vot pentru a nu exista niciun fel de dubiu, niciun fel de îndoială. (...) Un profesor universitar sau un ilustru chirurg poate avea o pensie de doar două mii de lei şi un parlamentar care a luat cuvântul o dată, de două ori sau de zece ori în patru ani, neacoperind poate nici zece minute în plen, să aibă o pensie specială de 1.500 sau de două mii de lei, care se adaugă la pensia care îi revine în urma unor contribuţii pe care le-a avut. Oamenii politici trebuie să aibă pensie în funcţie de cât au contribuit“, a afirmat Haşotti, la RFI
 
Întrebat dacă PNL va contesta la Curtea Constituţională legea pensiilor aleşilor locali, el a susţinut că, în cazul în care şeful statului va decide să retrimită la reexaminare proiectul de act normativ, liberalii ar putea convinge şi alţi parlamentari să îl respingă.
 
„Nu pot să vă spun dacă o vom contesta sau nu. Cred că, în primul rând, domnul preşedinte Iohannis trebuie să vedem ce spune, are acolo consilieri, are experţi de cel mai înalt rang, o să vedem dacă o va trimite înapoi, eu sper să o facă şi, dacă o va face, poate îi vom convinge şi pe ceilalţi colegi să respingă această lege. Mă gândesc la un Guvern foarte puternic, foarte solid din punct de vedere politic, care trebuie să reanalizeze oportunitatea ca în România să fie pensii doar în baza a ceea ce a contribuit fiecare cetăţean“, a mai spus Haşotti.
 
Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene, care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat, după cum a decis luni Senatul. Plenul Camerei superioare a Parlamentului a adoptat proiectul de lege cu 86 de voturi "pentru" şi un vot „împotrivă“. Liberalii au părăsit sala de plen înaintea votului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările