La români, orice indignare ţine trei zile

Noi, românii, avem ceva cu cifra trei. Ne marchează existenţa fie în sens negativ – la noi, orice minune ţine trei zile – fie atât în sens negativ, cât şi pozitiv - şi au jucat şi au băut, trei zile nunta a ţinut. Mai nou, am descoperit şi o altă stare a noastră dependentă de trei: starea de indignare.

În România, orice indignare durează trei zile, după care se aşterne liniştea. Ne enervăm, scriem pe facebook, butonăm frenetici telecomanda urmărind canalele de ştiri, apoi, brusc, revenim la telenovela de pe Acasă. Singura supărare care ne mai încearcă e că s-a terminat Suleyman la Kanal D şi că până la toamnă suntem nevoiţi să ne uităm la reluări.

Recent, cetăţeanul Piţurcă Victor a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, sentinţa fiind definitivă. E drept, personajul nu e nici Gigi Becali, nici Bianca Drăguşanu şi nici Oana Zăvoranu, ca să-l ştie o ţară întreagă, dar este, totuşi, antrenorul naţionalei de fotbal a României. Adică al echipei care ne reprezintă pe noi în lume. Imediat după aflarea sentinţei, ne-am agitat cu toţii preţ de vreo trei zile. Ne-am amintit cât de prost joacă echipa, cum Piţurcă îl bagă pe Tănase meci de meci, de zici că vrea să-l facă de râs, şi i-am cerut, pe reţelele de socializare, demisia. Apoi, linişte.

Mulţi am început să ne gândim că vine meciul cu Ungaria, că poate îi batem şi răzbunăm anexarea Ardealului din 1940, iar Piţurcă va fi iertat de toate păcatele, inclusiv de cele sancţionate de judecători. Nici măcar băieţii din galerie, care în ianuarie 2012 se băteau de mama focului cu jandarmii în Piaţa Universităţii n-au mai schiţat nimic. Probabil, în cultura lor, să fii condamnat înseamnă să fii tare, invidiat de toţi, idolul femeilor.

Să-l lăsăm, însă, pe cetăţeanul Piţurcă Victor, care oricum e o cauză pierdută, şi să pomenim un alt exemplu celebru de indignare colectivă de scurtă durată: lucrările comisiei parlamentare pentru modificare Constituţiei. Fiind vorba de legea fundamentală, cea care stă la baza tuturor legilor din această ţară şi ne garantează drepturile de cetăţeni, era normal să ne intereseze soarta ei. Cel puţin noi am prezentat zilnic în Adevărul ce discută politicienii între ei. Am semnalat lucrurile scandaloase şi vi le-am transmis tuturor. În ziar, în ediţia online şi pe facebook, v-am atras atenţia că ni se pregăteşte ceva. Reacţiile din partea voastră au apărut imediat, ce-i drept, dar au durat fix trei zile. După care s-au stins. Cititorii de bună credinţă s-au retras în munţi şi au lăsat loc postacilor plătiţi de partide, care se ceartă între ei şi ne acuză pe noi că facem jocuri politice.

Da, în problema Constituţiei, noi, ziariştii de la Adevărul facem politică. Avem păreri aşa cum ar trebui să aveţi cu toţii. Nu ne-au pus să scriem nici Băsescu, nici Ponta, nici Antonescu. Ei toţi îşi văd de interese pe seama Constituţiei. Absolut toţi. Şi profită de faptul că la noi, la români, indignarea ţine numai trei zile. După ce zilele astea au trecut, ţara e din nou la cheremul lor. În timp ce noi, cetăţenii, ne întoarcem la singura problemă de drept care pare să ne intereseze cu adevărat: la al câtelea divorţ au ajuns Bahmuţeanu şi Prigoană.

De data aceasta, însă, stimaţi concetăţeni, noi, cei de la Adevărul, suntem hotărâţi să nu vă mai lăsăm în pace. O să vă scriem zilnic, o să vă întrebăm pe facebook, o să vă tragem de mânecă să vă spuneţi părerea. Măcar de data asta indignarea trebuie să ne ţină pe toţi mai mult de trei zile. Să ne ţină până când părerea noastră o să ajungă să conteze. Spre nefericirea lui Băsescu, Ponta şi Antonescu. Spre nefericirea întregii clase politice.