Grapini continuă şantierele deschise de Udrea dacă sunt realizate 80%

Grapini continuă şantierele deschise de
Udrea dacă sunt realizate 80%

Maria Grapini spune că nu are fonduri necesare pentru a continua proiectele începute de Elena Udrea FOTO: Adevarul

Ministrul delegat pentru IMM şi Turism, Maria Grapini, a declarat că şantierele deschise vor fi continuate dacă sunt realizate în proporţie de 80% şi dacă ar costa mai mult să fie oprite, în replică la o reacţie a Elenei Udrea, care a spus că ar fi o performanţă dacă ar continua proiectele începute de ea.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Cât priveşte şantierele deschise, le vom continua doar dacă sunt realizate în proporţie de 80% şi dacă ar costa mai mult să le oprim. Din păcate, banii din acest an din buget trebuie să-i alocăm facturilor neachitate din anii din urmă", a declarat Grapini sâmbătă într-un comunicat.

Ea a adăugat că va fi greu să continue ce a început Udrea, având în vedere sutele de procese pe care le-a moştenit şi pentru care se plătesc miliarde de lei.

"Totdeauna am acţionat conform principiilor mele şi nu împrumutate de la alţii. Turismul, ca orice domeniu, are nevoie de profesionişti, de aceea eu colaborez cu profesionişti în stabilirea obiectivelor. Dar turismul are nevoie de un bun management şi de asta mă ocup eu. Nu ştiu ca doamna Udrea să fie specialist în turism şi nu cunosc să fie specialistă în management organizaţional sau instituţional, având în vedere că primul act de conducere a fost la un minister. Eu am declarat că nu mă lupt cu nume - de altfel nu i-am pronunţat niciodată numele în declaraţiile mele publice -, ci mă voi lupta cu mentalităţi, comportamente, indicatori de eficienţă şi competitivitate", a mai spus Grapini în comunicat.

Ministrul a adăugat că vrea ca România să nu mai fie ultima ţară din Europa la turism, să nu mai cheltuiască "fără cap" şi să nu mai existe competiţii între cine atrage mai multe fonduri europene, ca să obţină laudele preşedintelui, fără efecte în realitate.

Elena Udrea a declarat vineri că pentru Maria Grapini ar fi o performanţă dacă ar termina proiectele începute de ea, replica venind după ce ministrul pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism a afirmat că zeci de milioane de euro au fost cheltuiţi în turism fără efecte vizibile.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările