Geoană cere un proiect de consens naţional. Ce rol ar avea Klaus Iohannis
0
Senatorul Mircea Geoană, proaspăt exclus din PSD, vorbeşte despre un Proiect Naţional, centrat în jurul preşedintelui Klaus Iohannis. Totodată, Geoană face un apel la liderii politici să aibă mai mult curaj politic şi, în acelaşi timp, să înceteze cu vrajba naţională.
Redăm comentariul lui Geoană postat pe pagina sa de Facebook:
„Întrebarea m-a lovit la lansarea Pactului pentru Fiscalitate, o initiaţivă lăudabilă a unui grup de organizaţii şi profesionişti sub egida Academiei Române. Într-adevăr, o politică fiscală adaptată nevoilor societăţii poate stimula atât economia şi crea locuri de muncă de bună calitate, cât şi poate contribui la reducerea sărăciei, inegalităţilor şi a polarizării sociale.
Iniţiative de acest gen au abundat în ultimii 20 de ani. Cel mai cunoscut şi răsunător eşec este cel al Pactului pentru Educaţie, semnat de toţi liderii politici în 2008 şi rămas în acelaşi stadiu de deziderat rămas fără finalitate, ca şi majoritatea strategiilor naţionale şi sectoriale pe termen mediu şi lung. România este probabil ţara europeană cu cele mai multe strategii adoptate, acoperind practic toate domeniile şi priorităţile României. Valoarea celor mai multe dintre acestea, pe lângă o eventuală lectură instructivă, nu valorează mai mult decât hârtia folosită pentru tipărirea acestora.
Legenda Meşterului Manole, a dărâmării şi reconstrucţiei de la zero la fiecare schimbare de eră şi stăpân al momentului este un lux pe care nu mai putem să ni-l permitem. Vremurile sunt prea complicate, vulnerabilităţile prea mari, riscurile prea importante ca să nu încercăm, până nu e prea târziu, să găsim un minim numitor comun pentru drumul de urmat.
Cine ar fi actorii, modalitatea şi pentru ce orizont de timp s-ar putea construi un astfel de Nou Consens în jurul unui Proiect Naţional, capabil să unească forţe politice, ideologii şi interese atât de diferite?
În primul rând preşedintele României. Este singurul actor politic care are un mandat dincolo de un ciclu parlamentar şi guvernamental, iar dacă reuşeşte să obţină două mandate poate oferi un deceniu de predictibilitate. Mai ales la început de mandat, autoritatea sa politică şi morală sunt de necontestat. De capacitatea sa de a clădi alianţe în societate, dincolo de politică, majorităţi şi guverne succesive depinde în mare măsură succesul unui astfel de demers. Preşedintele României este un ingredient obligatoriu, însă nu şi suficient. A se vedea suita de strategii extrem de robuste redactate în primul mandat al preşedintelui Băsescu (demografie, modificarea Constituţiei, sănătate, patrimoniul cultural, zona socială, educaţie) care nu au avut tracţiunea necesară pentru că au fost citite în registrul politicii partizane şi polarizante pe care stilul preşedintelui l-a impus în viaţa politică a ţării.
În al doilea rând, forţele politice majore. Un consens naţional nu poate fi realizat fără stabilirea unei noi reguli a jocului între Putere şi Opoziţie, între Stânga şi Dreapta, a asigurării unei minime continuităţi pe marile proiecte, a unei relaţii bazate pe dialog şi respect şi nu pe violenţă şi instincte politice primare. Introducerea regulii ca orice strategie naţională sau sectorială importantă (de exemplu cea pentru combaterea excluziunii sociale, cea energetică, redevenţe, infrastructuri, parcursul pentru aderarea la zona Euro) să fie adoptate prin legi organice în Parlament ar putea reprezenta baza de acţiune a unui mecanism minim de concertare Putere-Opoziţie. Introducerea bugetării multianuale devine astfel posibilă şi necesară.
În al treilea rând, antrenarea societăţii civile şi a profesioniştilor autentici în formularea de politici publice şi de soluţii concrete. Capacitatea administrativă redusă, cuplată cu reputaţia proastă a politicului în ochii oamenilor, trebuie compensată prin credibilitatea pe care elitele româneşti din ţară şi străinătate le pot aduce la acest Nou Consens Naţional. Un prim pas ar fi readucerea Consiliului Economic şi Social (şi pentru Protecţia Mediului, ca în Franţa) la rolul, reprezentativitatea şi funcţionalitatea din orice stat european. Românii de înaltă calificare din ţară şi străinătate ar trebui cooptaţi în mod formal într-un mecanism de co-decizie în marile politici publice, inclusiv în zona relaţiei ţării cu masiva diasporă românească.
În al patrulea rând, este nevoie de mai mult curaj politic şi intelectual în identificarea soluţiilor potrivite pentru România. Combaterea, cu argumente autentice şi nu cu naţionalism ţâfnos a "gândirii unice" pe care centrele de decizie de cele două părţi ale Atlanticului le-au impus ţărilor şi economiilor emergente şi de la periferia sistemului occidental este, astăzi, posibilă. Marea Recesiune care încă îşi face simţite efectele produce mutaţii în gândirea însăşi a campionilor ortodoxiei fiscale, inclusiv în FMI, care a atenuat după 2008 în insistenţa pe ajustare fiscală în favoarea nevoilor sociale şi de dezvoltare.
Acelaşi curaj şi sofisticare trebuie găsite şi în identificarea şi negocierea unui pachet diversificat de sprijin economic, financiar, tehnologic şi militar pentru România din partea aliaţilor noştri. România va avea de jucat un rol extraordinar de important şi dificil ca avanpost al intereselor Occidentale în faţa unei Rusii revanşarde şi a unui Orient Mijlociu extins în plină efervescenţă. Pentru a-şi putea juca rolul la începutul unei noi versiuni a Războiului Rece, România, similar Poloniei, trebuie sprijinită pentru a se întări democratic, militar, dar şi economic şi financiar.
Nu în ultimul rând, un Proiect de Ţară pentru următorii 10 ani, bazat pe acest Nou Consens Naţional, va avea nevoie de capacitatea de implementare şi execuţie a deciziilor strategice convenite, de către o administraţie publică de înaltă competentă şi într-o logică de parteneriat public-privat. Experienţa pozitivă a proiectului România - Poarta Europei (Romania Gateway) şi Delivery Unit de la centrul Guvernului trebuie extinsă şi preluată de guvernele următoare. Un consiliu strategic de urmărire a marilor direcţii convenite la nivel de CSAT trebuie creat pe lângă Preşedinţia României. Depolitizarea ANAF şi numirea de management profesionist (în prima etapă extern) ar permite administraţiei fiscale să fie printre primele instituţii publice care să devină centre de excelenţă şi profesionalism. Rolul SRI nu este de a compensa slăbiciunea instituţiilor civile, ci de a veghea asupra riscurilor la adresa securităţii naţionale. SRI trebuie să aplice în relaţia cu ANAF ceea ce face atât de bine în relaţia cu DNA: să furnizeze informaţii şi expertiză tehnică necesare în combaterea evaziuniii fiscale şi a crimelor financiare transfrontaliere.
În ţări mai bine rânduite, funcţionează ceea ce se numeşte un "establishment", o formă de asociere informală a celor care deţin poziţii de influenţă în societate şi care întreţin, dincolo de barierele convenţionale, un dialog educat pe marile teme de societate.
Şi la noi există un început al acestui reflex de concertare pe marile şantiere ale transformării României într-o ţară dezvoltată. În cele mai incandescente momente politice, organizaţii şi platforme diverse încearcă să adune elitele ţării în jurul aceleiaşi mese. De la Institutul Aspen România şi German Marshall Fund, care întreţin un dialog structurat în zonele cele mai diverse ale Interesului Naţional, la Clubul Politic, Clubul România, LSRS sau Romanian Business Leaders, tot mai multe platforme credibile sunt oferite decidenţilor pentru a găsi idei, soluţii consensualizate şi, mai ales, legitimitate.
Suntem la începutul unui drum nou, a unui ciclu politic, economic şi strategic care se anunţă convulsiv, plin de riscuri, dar şi de ample oportunităţi. Marea vrajbă naţională trebuie să înceteze. Semnalul de schimbare a regulii jocului, de separare a ceea ce reprezintă competiţie democratică şi rivalitatea ideologică pe marile proiecte şi şantiere naţionale trebuie să vină de la leadership-ul politic al ţării. Dacă vom fi capabili să mergem dincolo de pragul neîncrederii acumulate în timp, vom fi surprinşi cât de multă lume onestă se va ralia unui exerciţiu indispensabil în aceste vremuri de răscruce pentru destinul naţional. A bon entendeur, salut!“
Se încarcă comentariile...
