Din etica protestantă a domnului Cioloş în faţa rumânilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Al doilea cel mai mare partid din România, etern branduit drept „nu-PSD”, a blocat traficul din capitală ca să întărâte mai tare un electorat cel puţin ostil, în majoritatea sentimentelor sale faţă de PNL. Asta e soluţia! Vrei să câştigi nişte alegeri? Blochezi artera numită Calea Victoriei.

Recunosc, îmi place Dacian Cioloş. Omul este un ardelean responsabil, calm, rezervat şi eurocrat, un politician care pare a se luptă cu măgăriile politicii locale prin prisma detaşării sale de ea. Este exotic în măsura în care (încă) pare din alt film, iar o sumă întreagă de lucruri, inclusiv un efort bunicel de imagine, construiesc aceste preconcepţii. Este omul care s-ar frustra doar din lipsa de pragmatism a celorlalţi în rezolvarea unei probleme. 

Am urmărit pe Facebook speech-ul său de aseară, de la mitingul PNL. Omul a vorbit despre onestitate în politică, despre lepădarea de lideri mesianici, despre faptul că schimbarea este în noi, că este vorba de conştiinţă şi de responsabilitate personală.

Un comisar european ar fi putut folosi aproape aceleaşi cuvinte în deschiderea unui centru pentru memoria unor victime din cine ştie ce teribil accident. De fapt, mai mult decât orice, in europenismul declaraţiilor şi aparenta lor diluare, exista subversivitate: în faţa a 20.000 de ortodocşi aduşi cu arcanul la aplaudat de către nişte plutocraţi, Dacian Cioloş vorbea despre principiile protestante şi îi îndemna să se schimbe. 

Corectitudinea în muncă, responsabilitatea personală, reforma interioară, lucrurile astea sună ca nişte principii luterane, în mintea mea. În fapt, mi se pare că speech-ul a fost atât de bine gândit, încât a zburat peste capetele oamenilor prezenţi acolo. Cred că degeaba şi-a bătut gura. 

Spre deosebire de social-democraţi, care te cară cu autobuzul pentru că aşa e de stânga şi frumos, în ţara noastră, dacă eşti liberal şi crezi în responsabilitate individuală, te urci singur în autocarul care te duce să aplauzi. Asta e diferenţa, bănuiesc, între PSD şi PNL. Al doilea cel mai mare partid din România, etern branduit drept „nu-PSD”, a blocat traficul din capitală ca să întărâte mai tare un electorat cel puţin ostil, în majoritatea sentimentelor sale faţă de PNL. Asta e soluţia! Vrei să câştigi nişte alegeri? Blochezi artera numită Calea Victoriei. 

În faţa acestor oameni a ţinut domnul Cioloş un speech în care a vorbit despre responsabilitatea în politică. Excelent! Păcat că l-a ţinut în faţa unui partid care nu-l înţelege câtuşi de puţin. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite