În România azi două milioane de persoane s-au împiedicat undeva în mersul vieţii şi s-au prăbuşit în depresie, purtând şi ruşinea căderii într-o societate care stigmatizează boala psihică. Conform Institute for Health Metrics and Evaluation (2013), tulburarea depresivă majoră ocupă locul al doilea în privinţa afecţiunilor ce determina dizabilitate în România. Cifra vine de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi este completată sumbru de cifrele legate de rata suicidului. La sfârşitul lunii iunie Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie (ARPP) şi Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului (ARPS) au informat publicul că frecvenţa cazurilor de suicid la tinerii de 15 - 19 ani este cu circa 50% peste media europeană şi cu 21% mai mare la adulţii români în vârstă de 50 - 54 de ani. Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie a solicitat Ministerului Sănătăţii finanţare pentru primul pas al unui program naţional care să îmbunătăţească abordarea terapeutică a pacienţilor cu risc suicidar sporit. 


Astăzi semnalmentele depresiei şi ale unor tulburări de graniţă sunt poate mai cunoscute decât ale preşedintelui rus Vladimir Putin. Le-au făcut celebre dramele vedetelor hollyoodiene: depresia lui Owen Wilson sau a lui Gwyneth Paltrow, sinuciderile lui Heath Ledger şi Robin Williams, tulburările bipolare de care suferă Lars von Trier, Catherine Zeta Jones sau Jean-Claude Van Damme, moartea prin supradoză de droguri a lui Kurt Cobain, Whitney Houston  şi Philip Seymour Hoffman. Cartea lui Andrew Solomon, „Demonul Amiezii: o anatomie a depresiei", tradusă şi în limba română şi vândută azi şi pe OLX. Şi poate şi de acel „nu-mi pasă dacă trăiesc sau mor" din piesa Coma.  
La mii de km distanţă, în Buthan, a fost dezvoltat un indice al Fericirii Interne Brute (Gross National Hapiness) şi creată o comisie guvernamentală care se ocupă cu dezvoltarea de politici publice  pentru „un echilibru armonios între starea materială şi nevoile spirituale, emoţionale şi culturale ale societăţii". Starea de fericire a populaţiei este luată la fel de în serios precum PIB-ul, inflaţia sau şomajul. 

Sănătatea mintală în Iadul Corporatist

O persoană apropiată îşi povesteşte experienţa ei dintr-o farmacie bucureşteană. Intră şi ochii îi cad pe logo-ul în turcoaz şi magenta. Vreo treizeci de cutiuţe care construiesc două turnuri o aşteptau pe tejghea. Fiecare cutiuţă conţine promisiunea unei vieţi echilibrate, într-o linie la egală distanţă între fericire şi suicid, între agonie şi extaz. L-am găsit, şi-a spus după zile de căutări, şi i-a cerut farmacistei o cutie pasându-i, cu speranţă, reţeta. Nu avem, răspunde, şi surpriza i-a ridicat sprâncenele. S-a uitat lung spre cele două turnuri. Farmacista i-a urmărit privirea: Sunt reţinute. 

În farmacia prin faţa căreia trec dimineaţa sute de corporatişti spre clădirile post-industriale perfect geometrice şi aseptice, iar seara să ia metroul spre casă, Seroquelul se cumpără doar prin comandă. Există un mit al corporatistului fericit: acea fiinţă care-şi construieşte în timpul săptămânii o carieră, iar în week-end se simte bine cu prietenii sau familia pentru a menţine acel echilibru sănătos între viaţa profesională şi cea privată. În cartierul în care clădirile post-industriale strălucitoare străjuiesc străzi desfundate pe care mersul este echivalent cu practicarea unui sport extrem, mitul corporatistului fericit a fost infirmat. 
 
Seroquelul e o pastilă dibace care aparţine unui grup de medicamente numite antipsihotice şi care tratează şi tulburările bipolare I si II, adică de dispoziţie, sau maniaco-depresive, mai frecvente decât psihozele. Este pastila pe care un psihiatru i-ar prescrie-o lui Justine, dublul feminin al lui Lars von Trier în „Melancholia“, sau lui Leonard, personajul lui Jeffrey Eugenides din „Intrigă Matrimonială“, a căror viaţă a fost urcată într-un roller coaster cu urcări şi coborâri verticale. În punctul maxim de ascensiune eşti pe acoperişul lumii, stăpânul ei şi dacă ai chef poţi să-ţi cumperi un avion să o survolezi chiar dacă eşti şomer de 1 an. Mania o descrie Eugenides prin Leonard: 
„Semăna cu un val de euforie. Erai absolut captivant, absolut fermecător şi toată lumea te iubea. Îţi asumai riscuri fizice ridicole, sărind de exemplu, de la fereastra unei camere de cămin de la etajul al doilea în nişte nămeţi de zăpadă. Te făcea să-ţi cheltuieşti în cinci zile bursa pe un an. Era ca şi cînd ai fi avut în cap o petrecere frenetică, unde tu erai gazda beată care refuza să lase lumea să plece, care apuca oamenii de guler şi le spunea Haideţi, încă una!. Când inevitabil acei oameni dispăreau, ieşeai şi găseai pe oricine şi orice, numai să continue petrecerea. Nu te puteai opri din vorbit. Tot ce spuneai era genial."
În punctul cel mai de jos mişcarea capului de la stânga la dreapta presupune un efort supraomenesc, nu mai vorbim despre mâncat, spălat sau încheiatul şireturile de la pantofi care se tranformă în tortură. Justine exprimă melancolia, care este mai mult decât depresie: „O lână gri, care se agaţă de picioarele mele, e greu de dus mai departe”. Oricine a trecut prin melancolie înţelege perfect de ce nu te mai sperie o planetă care urmează să se ciocnească cu pământul aducând sfârşitul vieţii şi al lumii.
 
Medipedia descrie Seroquelul ca pe un tratament pentru halucinaţii, gânduri stranii şi înfricoşătoare, schimbări ale comportamentului, sentimentul de singurătate şi derută. În Iadul Corporatist e aproape imposibil să nu dezvolţi măcar o anxietate, duminica, atunci când vântul te urmăreşte ca să te doboare printre clădirile geometrice aseptice pustii. Nu este de mirare că un alt medicament, Zyprexa, antipsihotic recomandat şi în depresii, se afla în 2009 pe locul 5 al celor mai vândute medicamente din România, imediat după banalul Nurofen, potrivit unui raport al Consiliului Concurenţei despre piaţa de medicamente

Rata suicidului mai mare decât media europeană. Grupuri vulneabile: adolescenţii şi bărbaţii trecuţi de 50 de ani

În România psihoterapia a fost introdusă doar de anul acesta în pachetul de bază al servicilor de sănătate.  Deşi dacă nu numărul în creştere de depresii, măcar rata sinuciderilor care depăşeşte media europeana ar trebui să ridice nişte semne de întrebare privind starea de sănătate mintală a populaţiei. Potrivit unui studiu Eurostat, publicat anul trecut, cea în rândul tinerilor cu vârste între 15 si 19 ani înregistrează o rată de 6,3 decese la 100.000 de locuitori, comparativ cu media europeană de 4,6.  În cazul grupei de varsta 50 - 54 de ani, România are o rată de 22 de sinucideri la 100.000 de locuitori pentru  ambele sexe, comparativ cu 18,3 media europeană. În cadrul acestei grupe de vârstă, rata suicidului în rândul femeilor este sub media europeană (5 sinucideri, comparativ cu 8,1 medie), în randul bărbaţilor rata este una foarte mare: 40,6 în Romania, faţă de 28,7 la suta de mii de locuitori - media UE.

Relatarea unei persoane apropiate care recent a trecut printr-o tentativă de suicid este revelatoare pentru ultimul grup vulnerabil: bărbaţii. Povesteşte că a fost trezită în salonul de intoxicaţi al unui spital de zgomotul muzicii şi al veseliei. Doctorul şi asistentele aveau un mic moment, mimau un dans, ceva în cerc, s-a prefăcut că doarme pentru a nu-l strica, în fond erotismul şi moartea merg împreună. În salon erau opt paturi iar după pauza dansantă medicul şi asistentele au început evaluarea fiecăruia pentru a lăsa probabil documentele în ordine la schimbul de gardă. Venea dimineaţa. Două dintre cele opt paturi erau ocupate de femei, intoxicaţie medicamentoasă, una era ea. În celelate paturi zăceau bărbaţi, de vârste diferite, intoxicaţi cu substanţe grele precum ierbicidul sau necunocute. Lângă ea un bărbat în jur de 35 de ani în comă. Imperativul „boys dont cry" pare să exercite o presiune mai mare asupra bărbaţilor din România şi din est decât în alte state europene.

În obinşuitele girls talks acestora li se impută în primul rând absenţa emoţională. Ultima este potrivit psihanalistului Alon Gratch în cartea „Dacă bărbaţii ar vorbi" care descrie experienţa din terapiile cu bărbaţii, un mecanism de apărare împotriva identificării cu mama din primii ani de viaţă, adică a feminizării. Acesta este poate şi motivul pentru care bărbaţii apelează mai rar la psihiatri şi psihologi pentru că masculinitatea le pretinde să-şi rezolve singuri problemele şi să-şi stăpânească emoţiile. Emoţia este feminizată cultural, iar unui bărbat care şi-o dezvăluie i se cere imediat să redevină bărbat.

O altă explicaţie pentru rata suicidului mai mare în rândul bărbaţilor între 50 şi 54 de ani este de natură economică, iar criza aducătoare de nesiguranţă economică şi şomaj a dat o lovitură grea rolului tradiţional al bărbatului ca furnizor de resurse de viaţă pentru familie. În 2009, momentul de apogeu al crizei, rata sinuciderilor în rândul bărbaţilor crescuse semnificativ în noile state membre UE Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, România şi Slovenia.

Criza economică şi incidenţa depresiei

Dacă aţi pierdut vreodată pe cineva drag prin deces, atunci probabil ştiţi ce simte o persoană care şi-a pierdut locul de muncă. Cercetări recente arată că şomajul este trăit precum travaliul doliului, care durează între şase luni şi un an.

„Pot să confirm că există un sector populaţional cuprins între 40 şi 50 de ani (un procent estimat de peste 39% din totalul şomerilor), cu vechime în muncă în medie în jurul a 20 de ani, cu un nivel mediu de calificare, major afectat. Estimat numărul persoanelor în această situaţie care manifestă tulburări psihice s-a dublat în ultimul an (2014 n.a).

„Primul episod depresiv apare de cele mai multe ori în intervalul a şase luni după pierderea locului de muncă şi poate reprezenta poarta de intrare în circuitul psihiatric, eventualii „candidaţi” pentru pensionarea medicală ulterioară pe caz de boală”, a declarat Simona Trifu, medic psihiatru al UMF Carol Davila pentru jurnalul.ro.

„Acest fapt poate corela cu antecedentele personale ale celui în cauză (în cazul multora dintre ei mai regăsindu-se un episod depresiv cu circa 10 ani în urmă) şi / sau cu situaţia familială (a fi principalul susţinător financiar al casei). La aceasta se adaugă insuficientele posibilităţi oferite pe piaţa muncii referitoare la recalificarea / reîncadrarea pe alte poziţii” explică Simona Trifu.

Revista Forbes scria anul trecut că aproape 10.000 de sinucideri din Europa pot fi puse pe seama crizei economice, citând un studiu al Universităţii Oxford. Unul dintre autori declara că acesta este doar vârful icebergului. „Datele dezvăluie o criză a sănătăţii mintale în Europa şi America de Nord". (Acest text a apărut iniţial pe Observsanatet.ro un Newsletter editat de FES şi IPP)