Ia ascultaţi-l pe Călin Popescu Tăriceanu: „Votul nostru de astăzi poate fi considerat, dincolo de orice îndoială, ca un test, ca un test al exigenţei noastre în lupta cu corupţia”. Aşa grăia onorabilul preşedinte al Senatului, odinioară semnatar al bileţelului roz, când i-a venit la îndemână să-l lovească la operaţie pe eternul său duşman, Traian Băsescu.

Iar dacă vă e dor de un Caţavencu perfect asezonat cu un Farfuridi şi un Brânzovenescu, uitaţi de Teatrul Naţional, îi găsiţi pe toţi trei în inubliabilul orator Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor. Ia priviţi câtă onoare şi demnitate încap într-o singură şi neinteligibilă frază:

“Declaraţia aceasta este un semn şi un semnal dat de către Parlamentul României celui care ocupă temporar această funcţie din 2009 - şi ştim toţi din această sală cum o ocupă - că poate este timpul, nu pentru ambiţia Domniei Sale, personală, ci pentru onoarea statului român şi pentru respectabilitatea funcţiei de preşedinte al unui stat european, să se retragă din funcţie cu onoare şi cu demnitate, recunoscând şi privind în oglindă dimineaţa că, oriunde ai fi fost, în afară de România, presiunea opiniei publice era atât de mare, încât erai nevoit, cu onoare şi cu demnitate, să te retragi dintr-o funcţie pe care nu o meriţi, pe care nu ai respectat-o şi de care ai abuzat timp de 10 ani de zile. Dacă vrem ca România să fie prosperă, trebuie să învăţăm când suntem în astfel de funcţii, şi noi, ca parlamentari, trebuie să-i forţăm pe cei care ocupă demnităţi în statul român să se retragă înainte de a face rău”. E clar, da? Cristal Zgonea…

Abia ce trecu săptămâna de la acea memorabilă zi, că “onoarea” şi “demnitatea” au lovit din nou în aula Parlamentului. Să-l ascultăm împreună, cu pioşenia cuvenită momentului, pe deputatul UNPR Titi Holban, aflat sub iminenţa unui mandat de arestare pentru că a cerut 10.000 de euro ca să blocheze un control fiscal la o firmă:

“Aveţi încredere că sunt nevinovat, timpul va dovedi că tot ce am spus eu este adevărat, oricare dintre dumneavoastră poate fi în această situaţie. De votul dumneavoastră depind cariera şi soarta mea ca om. Cum toţi mă cunoaşteţi, aşa cum am şi onoarea de a vă cunoaşte. Nici eu şi nici dumneavoastră nu cred că reprezentanţi vreun pericol public pentru ordinea şi liniştea publică. Nu cred însă că ridicarea imunităţii şi arestarea preventivă sunt mijloace de aflare a adevărului. Dragi colegi, vă rog din suflet să analizaţi această situaţie omeneşte sau chiar dumnezeieşte, aşa cum ne învaţă domnul Hristos, când ne spune «atunci când îţi judeci aproapele pune-te în locul lui şi judecă cum tu ai fi în aceeaşi situaţie»”.

În mod curios, niciun deputat nu a sărit să-l contrazică pe Titi Holban cu o frază de genul “Nu, domnule, eu niciodată n-o să fiu în această situaţie, pentru că eu niciodată n-o să fac ce-ai făcut matale!”.

În schimb, deputaţii, aşa cum i-a învăţat domnul Hristos şi domnul Titi, au votat cu o covârşitoare majoritate pentru menţinerea imunităţii în faţa legii a drept-credinciosului Holban. Onoare şi demnitate, nu?