Să recapitulăm desfăşurătorul. Mai întâi, îl vedem aşezat în capul mesei pe premierul Mihai Tudose. Serios, impunător, cu ochelari, marcat de o vădită supărare instalată încă înainte de a începe discuţiile şi schimburile de idei cu membrii Executivului. Aceştia stau frumos pe scaune, se uită preocupaţi în laptopuri ori se pregătesc să ia notiţe. Când dl. Tudose este anunţat că toate televiziunile au proiectat genericul de Breaking News şi sunt gata să îi preia şi difuzeze către marele public preţioasele-i gânduri, atmosfera devine încă şi mai încărcată. Dl. Tudose îşi amplifică încruntarea şi începe să tune şi să fulgere- din când în când plasează şi ironii de autobază-  împotriva câte unui ministru. Căruia îi reaminteşte că nu a prea făcut nimic pentru rezolvarea celor mai acute probleme cu care se confruntă Departamentul pe care cel supus oprobriului public  îl conduce.

Mihai Tudose este mai ceva ca dl. Vucea. Ori de câte ori ministrul prins cu tema nefăcută vrea să îl înduplece, începându-şi politicos, chiar slugarnic, intervenţia cu formula de adresare Domnule Prim-ministru, vorbitorul este întrerupt cu severitate. Este apostrofat, urecheat, aproape luat de guler.

În toate aceste momente, dl. Tudose are ceva din nacealnicii comunişti de odinioară. Care îşi puneau la punct subordonaţii spunându-le ţi-am dat o indicaţie, misiunea ta este să o pui în practică, nu să o comentezi ori să îmi dai mie explicaţii!. Ministrul este întrebat dacă ştie în ce zi a săptămânii suntem şi dacă a băgat la cutiuţă că trebuie să raporteze rezolvarea deficienţei până luni. Luni, săptămâna viitoare, îşi întăreşte zicerea noul domn Vucea. Când dl. Tudose vrea să facă şi mai mult pe fermul, pe Gigi Durul, Ministrului i se spune cum nu se poate mai categoric că l-ar cam paşte o demitere, o remaniere.

I-am văzut puşi într-o astfel de situaţie mai mult decât delicată pe ministrul Transporturilor, Cuc, pe cel al Sănătăţii, Bodog, iar miercurea trecută a venit rândul unui secretar de Stat tot de la Ministerul Sănătăţii. Un loc unde nimeni nu poate să rezolve irezolvabilul. Criza vaccinurilor, îmbolnăvirile de rujeolă. De altminteri, sunt zvonuri care ne înştiinţează că dl. Florian Bodog ar cam putea fi remaniat în zilele următoare. Ceea ce spune multe despre felul în care dl. Tudose a întocmit, la preluarea mandatului de prim-ministru, lista cu numele viitorilor miniştri. Domnul Bodog confruntându-se cu aceeaşi problemă şi pe vremea când făcea parte din Cabinetul condus de Sorin Grindeanu. Nu a putut el să îi găsească soluţia sub Grindeanu, o va rezolva de teama lui Tudose?

Odată aceste trei-patru minute de live şi recitalul de autoritate tudosistă încheiate, presa este invitată să părăsească sala. Heblu, tăcere, aşteptare. Premierul revine la declaraţii după încheierea şedinţei. Obosit, plictisit, enervat de-a dreptul de prea multele insistenţe ale jurnaliştilor. Pe care e evident că îi socoteşte nişte loaze. Cărora le dă răspunsuri incomplete. Din care înţelegi că ceea ce a spus ieri nu mai e valabil astăzi. Că toate marile decizii anunţate cu tam-tam la începutul guvernării, fie au fost deja aruncate la coş, fie vor fi ajustate, fie se află în faza de simulare. Că şi ele s-ar putea să devină istorie. Dar mai ales că viaţa merge înainte. Cum? Cumva, ne răspunde enigmatico-filosofic dl. Mihai Tudose. Vom plăti taxe mai mari din 2018? Probabil! Ne vor fi afectate veniturile? Imposibil!, ne asigură premierul.

Şi ca să vedeţi încă şi mai bine cum lucrează Guvernul şi miniştrii României, câtă competenţă s-a strâns în Palatul Victoriei, vă spun, în încheierea comentariului meu de astăzi, că nici ministrul Educaţiei, dl. Liviu Pop, nici cel al Sănătăţii, dl. Florian Bodog, habar nu aveau până acum câteva zile că Legea salarizării unitare gândită de marea italienistă Olguţa (ce Alexandru Balaci, ce Florian Potra, Olguţa e mai mare şi decât Francesco De Sanctis!) va duce la scăderea unor salarii din domeniile pe care le păstoresc cu atâta competenţă. Dl. Florian Bodog, care mi-a fost student (i-am predat cursul practic de Limba franceză), m-a sfătuit pe un ton imperativ să citesc legea.

Trebuia să o facă înainte prea intelectuala lui persoană ca să ştie ce aberaţii votează din disciplină de partid.