Creatorii de imagine, marii jucători din spatele candidaţilor

În spate, departe, de regulă cât mai departe posibil de ochii dvs, acţionează magicienii reali, creatorii de imagine, „consilierii în comunicare politică” sau, pentru a folosi termenul general acceptat, „spin doctors”.

Denumire care vine de la tehnica de a da un impuls pentru ca lucrurile să o ia într-o direcţie sau alta, ca imaginea unui candidat să devină, brusc, mai umană, populară, inspiratoare de încredere, de la ştiinţa lor de a compensa rapid situaţiile negative prin organizarea de evenimente de tip pozitiv, de la capacitatea lor de a formula teme de campanie negativă pentru a decredibiliza adversarul politic. Sunt angajaţi, ca tehnicieni perfecţi fără niciun fel de relaţionări cu o doctrină sau o platformă politică oarecare, de către politicieni, guverne, organizaţii internaţionale, companii multinaţionale.                                             

Experţii în domeniu sunt de acord că marea schimbare în profesia de „spin doctor” (începută în anii ’30 în lumea anglo-saxonă) a fost ceea ce este denumit îndeobşte „privatizarea comunicaţiei: începând cu Războiul din Golf, agenţii importante de comunicare politică contribuie direct la campaniile de dezinformare dintre cele mai celebre, aşa cum a fost, spre exemplu, povestea cu incubatoarele din Kuweit City. Toate televiziunile lumii au transmis în buclă, zile întregi, o înregistrare video pe care apărea o micuţă infirmieră de 15 ani care povestea în faţa clădirii Naţiunilor Unite, cu ochii plini de lacrimi, cum bestiile de soldaţi ai lui Saddam Hussein întrerupseseră alimentarea electrică a incubatoarelor din maternitate, provocand astfel moartea mai multor bebeluşi născuţi prematur. Numai că juna infirmieră nu era altcineva decât fata ambasadorului kuweitian... Această punere în scenă şi altele câteva asemănătoare făceau parte din contractul de 11 milioane de dolari dintre compania Hill&Knowlton şi grupul kuweitienilor din exil. Toţi aceşti spin doctors acţionează la frontierea fluidă a comunicării politice, militantismului ideologic, lumii afacerilor, a relaţiilor publice, creării imaginii comerciale şi a manipulărilor demne de campaniile serviciilor secrete, folosind şi specialişti în tehnicile războiului şi operaţiunilor psihologice ” (Maitres a faire croire. De la propagande a l’influence. Vuibert, 2008). Timp de câţiva ani, am predat în România, la SNSPA, primul curs în domeniu, Creatorul de imagine, apoi am avut ocazia să cunosc îndeaproape grupuri care oferă servicii de imagine peste tot în lume, pe timp de pace şi, poate mai ales, în condiţii de tensiune, în zone de conflict sau în ţări aflate în momente de incertitudine politică şi socială. Fascinantă meserie. Fascinante rezultate.                                

Spre exemplu, în acest moment, după manual, suntem într-o etapă decisivă: au rămas în competiţie doar candidaţii importanţi, iar întrebarea la care trebuie să răspundă acum strategii de imagine este dacă şi cum ar trebui mobilizate forţele pentru mobilizarea indecişilor sau pentru a convinge să se prezinte la vot pe cei care nu au venit în primul tur.  În cartea lor „Reconquerir la democratie sur le terrain” (CalmanLevy, 2013), trei specialişti francezi, Guillaume Liegy, Arthur Muller şi Vincent Pons, spun ceva foarte interesant:         

„Avem o problemă: cea mai mare parte a strategiilor electorale sunt fondate pe o prejudecată, cea conform căreia absenteismul este ceva asupra căruia nu poţi avea niciun control. Într-adevăr, cea mai mare parte a şefilor de partide politice consideră drept o pierdere de timp orice încercare de a vorbi cu abstenţioniştii. Mai mult, unii văd în asta chiar un risc: trimiterea la urne a unor persoane care oricum n-ar vota în favoarea lor şi, în consecinţă, ar putea să-şi dea votul adversarului. Dar concentrându-se exclusiv pe noile mijloace de comunicare şi reţelele sociale nu fac altceva decît să-şi resrtângă mesajul la masa de lectori deja profund fidelizată, «convertiţii» politici...nerealizand că, astfel, pierd timp şi resurse...                                          

„Dacă vreţi să deveniţi Preşedinte, adresaţi-vă imediat cu un mesaj convingător celor care nu votează! Deci, în loc să încerci cu disperare să faci să basculeze în zona ta alegătorii fideli şi activi ai celeilalte tabere, strategia bună este să activezi noi alegători”   

Ceea ce vom vedea şi la noi în aceste două săptămâni este, poate, tocmai încercarea de a acapara zonele rămase amorfe sau cu un grad încă mare de indecizie – cei care vor trebui să fie convinşi printr-o baterie cu totul nouă de argumente, directe şi indirecte, foarte puţin clasice în măsura în care rolul lor este de a atrage pe cei la care nu au prins strategiile anterioare. Interesant de văzut, în acest sens, dacă strategiile celor doi competitori vor merge în sensul tradiţional de până acum al pieţei politice romaneşti, extrem de învechite şi conservatoare, adică cel de a maximiza în stil de „război total” bătăliile de de pană acum şi argumentele cu care au fost duse. Dacă va fi aşa, este extrem de posibil ca specialiştii de imagine să fi păstrat un set de argumente finale, decisive şi cu rolul de a impresiona o audienţă demonstrat ca fiind extrem de avidă de argumentul de tip tabloid.               

Caz în care se va repeta strategia uşor de imaginat, de tip destructiv major, prezentă pe piaţa moastră în ultima perioadă, prefigurând un timp viitor în care singura preocupare va fi decontarea atacurilor de acum.                                 

Mai există posibilitatea scoaterii pe piaţă a strategiei-promisiune- garanţii legislaţii favorizante, ceva aproape de stilul Obama în prima campanie.                                             

Mai este foarte interesant de văzut cum se va organiza, modelul de dezbatere „faţa în faţă”. Interesant pentru că varianta clasică, cea de studio TV (eventual fără celebrele promptere cu răspunsuri gata scrise de staff-ul de campanie), ar putea fi înlocuită cu o dezbatere cu public, eventual cu acceptare de sesiune întrebări-răspunsuri şi din partea unor intervenienţi externi...                                        

Dar, oricum, ştiind că în final tot vom avea un Preşedinte, poate doriţi să mai zambiţi puţin, aşa că puteţi fi consiliaţi să-i trimteţi o scrisoare de felicitare (cu rol de semnal de fidelizare). Compania de „spin doctors” vă poate oferi şi modele elegante de asemenea scrisori:      

„Domnule Preşedinte,

Am auzit în acest moment, la tv, confirmarea veştii fericite şi aşteptate de mine de atât de mult timp şi nu aş dori ca această zi să se încheie fără să vă adresez felicitările mele pentru alegerea dvs. în funcţia de Preşedinte al Republicii.                   

Sunt nespus de bucuros că aţi ajuns să fiţi în fruntea Ţării noastre, fapt pe care, repet, îl doream personal de atât de multă vreme şi îmi pun mare speranţă în promisiunile şi în programul dvs. Aţi propus o politică structurată care cu siguranţă că va permite ţării noastre să recupereze creşterea economică şi să-şi găsească locul pe care-l merită pe scena politică europeană şi internaţională.                       

Ştiu că sarcina care vă aşteaptă nu este deloc uşoară, iată de ce vă adresez toate urările mele de bine şi toate încurajările necesare. Am deplină încredere în echipa dvs care vă va fi alături în îndeplinirea sarcinilor cotidiene şi sunt absolut sigur că, pun cate puţin, eforturile dvs vor fi încununate de succes.”                                                                  

Compania vă va sfătui să semnaţi cu numele complet şi să daţi toate datele de identificare pentru ca echipa de comunicare a Preşedintelui să vă poată adăuga eventual pe una dintre listele automate de mail. Dacă este posibil, adăugaţi şi o indicaţie motivaţională de tipul „membru de partid”, „simpatizant al partidului”, „militant activ al campaniei dvs. prezidenţiale” etc.    

Compania mai are mii de asemenea modele, pentru orice situţie imaginabilă, dar mai are şi altele, cele pe care deja le primiţi deja, împreună, eventual, cu micile cadouri nevinovate sau/şi găleţile de plastic tradiţionale pline cu produsele care ţin loc, de decenii, de cel mai bun argument final pentru lămurirea minţii şi sufletului unora dintre compatrioţii noştri.                                                    

În final, remarca cinică a unuia dintre creatorii de imagine care a creat şcoală: „clientul mi-a venit deosebit de târziu, nici n-am mai avut timp să-l întreb ce orientare politică are... sigur că o să caştige, de-aia mă plăteşte, de restul se ocupă Dumnezeu...”.