Cozmin Guşă, despre prezenţa lui Victor Ponta la Baku: „Avem un prim-ministru care virează altfel decât scrie în strategia de securitate a României. Ăsta este pericolul real la Victor Ponta“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consultantul politic Cozmin Guşă / Foto Arhiva Adevărul
Consultantul politic Cozmin Guşă / Foto Arhiva Adevărul

Consultantul politic Cozmin Guşă a criticat prezenţa prim-ministrului Victor Ponta, vineri, la deschiderea Jocurilor europene de la Baku, din Azerbaidjan, alături de Vladimir Putin şi Aleksandr Lukaşenko, catalogând decizia premierului ca fiind „un gest de sfidare la adresa eforturilor românilor şi a instituţiilor statului de a da semnale credibile că suntem parteneri de încredere“ ai Uniunii Europene şi ai Statelor Unite ale Americii.

Prim-ministrul Victor Ponta a fost singurul oficial de rang înalt al unei ţări din Uniunea Europeană care a participat la ceremonia de deschidere a evenimentului sportiv. Ponta a stat în tribuna oficială în spatele liderului rus Vladimir Putin.

„Aceste ieşiri ale lui Victor Ponta, chiar dacă par ieşiri în decor pentru relaxare, au un scop precis. Chiar să zicem banala, dar spectaculoasa evadare alături de prietenul său Sebastian Ghiţă în Dubai pentru noi a însemnat o distracţie în club. Pentru mine, a însemnat o reînnoire a jurămintelor. După o campanie ratată împreună în faţa partidului, ei doi fiind vinovaţii de serviciu, organizatorul, respectiv actorul, şi-au reînnoit în Dubai jurămintele“, a declarat consultantul politic Cozmin Guşă, vineri seara, la Realitatea TV.

„Legat de această apetenţă a lui Victor Ponta către zona asiatică, asta are resorturi adânci şi ele ţin nu doar de Rusia, ci şi de China. Noi tot dezbatem de un an de zile această separare a lumilor care se poate manifesta şi geo-economic, se poate manifesta şi în sport - separarea lumilor între euratlantism şi eurasiatism“, a explicat Cozmin Guşă.

„Pe Victor Ponta nu trebuie să-l bănuim de lipsă de cunoştinţe. Omul s-a documentat, de când face politică şi de când a fost ajutat din plin a învăţat să speculeze. Şi-a dat seama că nu are cum să recupereze pe relaţia strategică cu partenerul nostru SUA, lucrurile pe care le-a făcut în trecut nu-l mai recomandă pentru aşa ceva. El a ieşit ca urmare a unei conjuncturi politice şi a unor greşeli majore ale liberalilor şi ale lui Crin Antonescu, în special. Acest premier al României rămas în funcţie azi ridică probleme, iar propaganda neagră pe care a făcut-o, apropo de Rusia, a vrut să ascundă tocmai acest adevăr: disperarea lui de a se racorda ca persoană acestui trend şi să semnalizeze: 'Sunt şi eu aici! Îmi daţi o mână de ajutor să mai rămân în funcţie cumva, dacă se poate?' De unde această încăpăţânare pentru un om normal prim-ministru, cu doi copii acasă, să se suie în avion, să-şi programeze toate aceste lucruri ştiind probabil că va fi câştigător în urma moţiunii şi să fugă la nişte jocuri boicotate, având acest deficit de imagine de prim-ministru penal? Acesta nu este un comportament normal, dar el poate să fie explicat dacă ne gândim la această obsesie a sa de a se racorda, de obsesie a sa de a avea un tată geo-politic. Numai că este tatăl geo-politic pe care românii nu l-au votat, nu-l doresc, este de sorginte eurasiatică, iar tot establishmentul nostru de putere şi mentalul colectiv este orientat invers. Că ne e greu, că nu suntem ajutaţi este altceva... Însă prim-ministrul, dacă este să fim serioşi, azi a făcut un gest de sfidare la adresa eforturilor românilor de a se racorda din ultimii 10-15 ani şi a instituţiilor statului de a da semnale credibile că suntem parteneri de încredere, în pofida istoriei noastre care nu ne recomandă... Eforturile de predictibilitate pe care le facem sunt minate puternic de asemenea lucruri. Dar, atenţie! Ele au în spate semnificaţii adânci“, a continuat consultantul politic.

În opinia lui Guşă, cariera internaţională a prim-ministrului Victor Ponta este „dominată“" doar de China.

„Ponta a făcut peste zece vizite în China, din momentul în care a ajuns şef la Organizaţia de Tineret a PSD. Faptul că căsătoria lui cu Daciana Sârbu s-a consumat în secret, dar oficial în China, fără ca nimeni să ştie de acest lucru, are o semnificaţie mult mai mare decât căsătoria lui Tăriceanu la Budapesta“, a continuat Cozmin Guşă.

Consultantul politic consideră că, prin acţiunile sale, Victor Ponta acţionează diferit de ce prevede strategia de securitate a României.

"Avem, la ora actuală, un prim-ministru în funcţie care virează altfel decât scrie în strategia de securitate a României. Ăsta este pericolul real la Victor Ponta. Iar dacă statul român este atât de slab încât să-l lase să zburde pe câmpii este un lucru care ne întristează", a concluzionat Cozmin Guşă.

Decizia lui Victor Ponta de a participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor europene de la Baku a fost criticată şi de Dan Mihalache, şeful Cancelariei Prezidenţiale. „Noi nu am fost informaţi, prezenţa premierului României, dacă mă întrebaţi pe mine, mi se pare o greşeală de politică externă”, a spus Mihalache.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite