Contactul narativului prezidenţial cu realitatea. Studiu de caz: Barna şi ancheta RISE Project

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ancheta RISE Project în cazul Barna este pe agenda publică de câteva zile. Evident, reacţiile candidatului, ale media şi ale instituţiilor (DLAF) alimentează dezbaterea publică.

Întrebarea este ce consecinţe poate avea acest episod de campanie asupra credibilităţii candidatului USR-PLUS şi asupra narativului pe care vrea să îl impună. Ofer aici o potenţială interpretare, cu scopul de a discuta aspecte ale cazului care au fost mai degrabă ignorate.

O campanie prezidenţială nu este deloc uşoară pentru un partid precum USR construit mai degrabă în jurul câtorva idei politice (oameni noi, fără penali) decât a unor personalităţi puternice. Aş spune chiar că lipsa unei ţinte evidente a fost de folos partidului în disputele politice post-2016. Cu toate acestea, o campanie prezidenţială funcţionează ca test suprem pentru un partid, iar ceea ce se distinge este principiul individualizării: lupa cade nu atât asupra narativului (poveştii) partidului, cât asupra persoanei candidatului.

Tocmai această personalizare aduce în prim-plan o distincţie importantă în ştiinţa politică între issue voting (vot motivat politicilor publice) vs. performance-based characteristics (vot justificat de atributele candidatului). Simplu spus, avem aici diferenţa dintre a vota pe cineva pentru că are cel mai bun program pentru, spre exemplu, combaterea sărăciei versus a susţine o candidată pentru că este competentă şi onestă. Cercetarea academică este foarte sceptică asupra ideii că alegerile sunt oportunităţi pentru votanţi de a alege cel mai bun program (vezi Achen and Bartels (2017)); ele sunt mai degrabă momente de a-i susţine pe cei care sunt ca tine, cu care te poţi identifica. Consecinţa este că votanţii se orientează nu după proiecte şi politici, ci sunt mult mai atenţi la caracterul candidaţilor; politicile contează prea puţin chiar şi atunci când ele sunt impopulare. În fapt, votanţii adoptă politicile publice ale candidaţilor pe care îi preferă pentru că îi consideră oneşti sau competenţi (Lenz 2012).

Pornind de la aceste concluzii, tentaţia mea este să mă uit de fiecare dată la narativul public al candidatului, la cum este el livrat publicului, la coerenţa sau la felul în care este contestat, precum şi la declinarea în proiectul de candidat. Nu mi-a fost greu să identific narativul lui Barna: un om dintre noi, un politician dintre cei noi, ajuns mai degrabă din întâmplare în politică, cu o carieră solidă în mediul privat, dar care nu ezită să se implice. Ce mai, un om de bună-credinţă (ca să preiau sloganul lui M. Diaconu).

Mi-am aruncat apoi un ochi peste programul prezidenţial al candidatului USR-PLUS şi am găsit imediat confirmarea în citatul următor: „Trebuie să facem acum toate acele lucruri pe care nu le-a făcut nimeni în aceşti 30 de ani. Pentru că românii pleacă să fie fericiţi în altă parte. Ei nu-şi doresc o altă ţară. Îşi doresc un alt fel de stat. Putem să-l clădim aici? Categoric, da. Dar pentru asta, România trebuie să fie condusă de cineva care să-şi dorească cu adevărat să schimbe starea lucrurilor din ţară.  Acesta este motivul pentru care candidez. Acesta a fost şi motivul pentru care am intrat în politică. Motivul pentru care, vreme de trei ani, m-am bătut neîncetat cu partidele vechi. Am lucrat o viaţă în privat şi înţeleg ce înseamnă să fii responsabil de oameni, de bugete şi de rezultatele muncii tale.“ (Dan Barna - Program prezidenţial)

Programul prezidenţial este corect, fără a fi revoluţionar. Caută să dea consistenţă candidatului, să demonstreze că nu există surprize sau ambiguităţi pe temele majore. Legătura cu povestea de viaţă a candidatului apare doar în preambul, în discuţia celor zece teme ea este dacă nu absentă, cel puţin discretă. Nu se identifică o temă/politică anume care să esenţializeze propunerea centrală a candidaturii. Nu vedem un apel pentru o nouă republică, deşi programul în mod evident cere un rol mai important pentru preşedinte. Dar, ca să revin, programul este credibil şi util în măsura în care candidatul este credibil, în măsura în care el convinge că are caracterul, resursele de competenţă şi onestitate pentru a livra lucrurile la care se angajează.

Acum v-aş ruga să citiţi încă o dată ultimele trei propoziţii din citatul de mai sus şi să-mi spuneţi în ce măsura ancheta RISE Project contrazice sau vulnerabilizează poziţionarea candidatului. Dintr-un foc sunt puse sub semnul întrebării competenţa candidatului (experienţa sa de succes în mediul privat), onestitatea (responsabilitatea faţă de bugete şi rezultate) şi ruptura faţă de vechea politică (nu degeaba vedeţi în fiecare talk-show paralela cu cazul Dragnea, exponentul vechii politici).

Ce a urmat după publicarea anchetei RISE mai ridică două problemele pentru candidatul Barna. Prima ar fi una de autoritate, de altfel un atribut cheie pentru o funcţie executivă aşa cum este cea prezidenţială: candidatura este parazitată de reacţii complet deplasate ale unor membri de partid la dezvăluirile RISE sau de întreaga dezbatere privind desemnarea candidaţilor pentru locale (ca şi cum alegerile prezidenţiale ar fi doar o mare şi inutilă bătaie de cap pentru partid). A doua ar fi despre capacitatea de a gestiona o criză: răspunsul iniţial aparent neserios nu a ajutat (glumiţele în politică au o limită, mai ales dacă personajul nu excelează la aşa ceva), nu s-a văzut abilitatea de a închide rapid o temă (eventual cu un mesaj centrat pe dimensiunea instituţională – a fost o încercare vineri) sau de a schimba agenda publică, ca să nu mai vorbim de aluziile cu iz de conspiraţie instituţională.

De aici vine marele pericol pentru candidatura lui Dan Barna - credibilitatea proiectului său prezidenţial este sub semnul întrebării pentru că pilonii esenţiali ai profilului său politic se clatină. Ancheta RISE nu poate fi trecută la “şi altele”, pentru că are potenţialul de a-l defini în tuşe deloc măgulitoare pe preşedintele USR. Barna poate alege să atace sursa dezvăluirilor şi să mizeze pe un anumit partisan bias (cei care îţi sunt favorabili te vor crede oricum) sau poate fi creativ arătând că nu este un ipocrit şi că poate demonstra (show, don't tell!) că este personificarea valorilor pe care le enunţă public. Pentru un eventual succes în turul al doilea are nevoie de opţiunea a doua.

Aş mai remarca două elemente de strategie care au impact asupra narativului candidatului.

Barna continuă să se poziţioneze în principal faţă de V. Dăncilă (vezi povestea cu DLAF). Este o poziţionare interesantă, candidatul probabil mizând pe mobilizarea votanţilor anti-PSD/pro-USR în primul tur prin agitarea pericolului că Dăncilă se poate califica în turul al doilea. Abia după primul tur ar urma efortul de a transforma alegerile într-un referendum anti-Iohannis. Problema aici este că, dacă luăm în calcul problemele majore ale PSD post-moţiune de cenzură şi desemnarea lui Orban, potenţialul de mobilizare al acestei teme se reduce. Mai simplu, speranţa unui joc strategic (uităm de problemele candidatului ca să scăpăm de dracul cel negru Dăncilă) se diminuează, pentru că Dăncilă este mai degrabă un prilej de glume pentru electoratul potenţial al lui Barna (ca şi pentru restul electoratului, să fim serioşi).

Tema alegerilor anticipate este relevantă, dincolo de calculele politice, din perspectiva ideii de implicare (i.e. oameni noi care intră în politică pentru că nu mai pot sta pe margine). În mod evident, a fost construită o întreagă poveste despre toxicitatea guvernării Dăncilă (o guvernare de altfel epuizată din perspectiva susţinerii publice şi politice, a ideilor şi a leadershipului politic); aşteptările legate de implicare sunt (artificial de) mari. Aceasta este şi perspectiva care domină opinia publică, începând cu mass-media şi analiştii. Dacă USR şi Barna vor să iasă din defensivă, atunci au nevoie de susţinerea cu tărie a unei teme alternative. Aceasta poate veni, în opinia mea, din "ei vs. noi", din vechile vs. noile partide, dintr-o poziţionare care să arate limitele noii guvernări. Simplu, aici ar trebui spus de la început că partidul nu se angajează în negocieri şi că votează împotriva oricărui guvern, pentru că nu vede cum s-ar putea trece peste raportul de forţe care există în Parlament. Nu este o oportunitate mai bună pentru Barna de a se diferenţia - ce vedem până acum în comunicarea publică (şi în înregistrările pe surse) este sesizarea oportunităţii strategice, dar o dificultate în susţinerea publică a implicaţiilor logice ale poziţionării pro-anticipate.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite