Constantin: Sper să nu se rupă USL. Nu mă târguiesc pentru funcţii politice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a declarat într-un interviu acordat Agerpres că speră ca Uniunea Social Liberală să reziste, în ciuda conflictelor izbucnite în cadrul coaliţiei de guvernare.

„Cred că s-a discutat destul de mult, poate prea mult în aceste zile despre ruperea USL, despre conflictul care a apărut în cadrul acesteia şi cred că oamenii aşteaptă să ne întoarcem la ceea ce s-a prezentat la Guvern, şi anume la dezbaterile despre teme economice, cum influenţează economia viaţa fiecărui român“, a declarat preşedintele PC.

În ce priveşte relaţia cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, liderul conservatorilor s-a declarat surprins de atitudinea partenerului de alianţă.

„Abordările domnului Antonescu sigur că mă surprind şi pe mine, dar de această dată am decis să răspund după nenumărate situaţii în care am decis să tac şi să trec peste anumite atacuri, jigniri pe care domnul Antonescu le-a propagat în spaţiul public. Cred că este momentul să spunem adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în această perioadă şi despre schimbarea, din punctul meu de vedere, neaştepată a domnului Antonescu, dar atât şi nimic mai mult“, a mai spus Constantin.

Totodată, el a vorbit despre posibilitatea de a ocupa funcţia de vicepremier şi a subliniat că nu doreşte să „se târguiască“ pentru un post.

„Nu sunt omul care să mă târguiesc pe funcţii politice, nu mă interesează acest lucru, mă interesează să-mi desfăşor activitatea la minister (...) Sunt lucruri care mă preocupă zi de zi şi nu am intrat în niciun fel de polemică pentru funcţii timp de doi ani. Dar este momentul să spunem stop jignirilor domnului Antonescu şi să spunem cu adevărat cum stau lucrurile“, a conchis Daniel Constantin.

Citeşte şi:

Crin Antonescu, despre susţinerea sa drept candidat unic al USL la prezidenţiale: „Este limpede că PSD nu are de gând să-şi ţină cuvântul”

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat vineri seară în cadrul unei intervenţii telefonice la Antena 3 că de aproape un an social-democraţii au dat semne că nu vor să-ş susţină drept candidat unic al USL pentru alegerile prezidenţiale.

Ponta îi răspunde lui Antonescu: Cea mai bună formulă de guvernare este USL

Victor Ponta a răspuns solicitării liderului PNL, Crin Antonescu, de a alege între PNL şi USD, spunând că răspunde acestei cereri alegând ca guvernarea să continue până în 2016, inclusiv, în formula USL.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite