Comisia juridică: Paritate la vot în cazul ridicării imunităţii senatorului PSD Isăilă. Decizia finală aparţine plenului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raportul Comisiei juridice a Senatului în privinţa solicitării de încuviinţare a arestării preventive a senatorului PSD Marius Isăilă nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru o decizie, fiind paritate, astfel că hotărârea aparţine plenului.

Senatorul s-a prezentat, miercuri, la şedinţa Comisiei juridice şi a declarat la intrare că nu are nimic de comentat. Acesta a venit la comisia juridică însoţit de doi avocaţi.

La finele lunii aprilie, Comisia Juridică a amânat o decizie în cazul acestei solicitări.

La şedinţa de marţi a Comisiei juridice au fost prezenţi senatorii PSD Ioan Chelaru, Şerban Nicolae, Ovidiu Donţu, Elena Federovici, senatorul PDL Marinică Dincă, senatorul PNL Sebastian Grapă şi senatorul UDMR Pataki Csaba.

Procurorii spun că solicitarea de arestare preventivă este justificată de faptul că au fost constatate "repetabilitatea actelor infracţionale, întinderea acestora în timp (2012 – 2014), modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunilor – prin folosirea/interpunerea altor persoane care primeau sumele de bani pretinse urmare a traficării influenţei, modalitatea conspirată de a aborda discuţiile cu tematică infracţională (în toalete, prin dezbrăcarea interlocutorului pentru a nu avea asupra sa aparatură de înregistrare, dialog în şoaptă însoţit de gestică), precum şi încercările de a şterge urmele infracţiunilor prin redactarea unor contracte false care să creeze o altă aparenţă decât realitatea primirii unor sume de bani".

Material în curs de actualizare

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite