De a-şi huidui conducătorii care îi dezamăgesc, umilesc, care sfidează regulile convieţuirii democratice, care îşi încalcă în mod repetat promisiunile ori doar mimează prost îndeplinirea acestora. Care încalcă ceea ce se cheamă „contractul social“.

Nu a scăpat de huiduieli nici unul dintre preşedinţii României de după 1989. Cum nu a scăpat în ultimele zile ale domniei sale nici măcar Nicolae Ceauşescu . De la intens contestatul Ion Iliescu, intrat în istorie mai curând pentru fărădelegile sale - raptul Revoluţiei, stagnarea impusă ţării, mineriade, dar şi pentru acel descalificant „măi, animalule!“ - la Emil Constantinescu. Şi nu am în vedere, atunci când spun şi scriu asta, doar momentul reprobabil în care preşedintele de atunci al României a fost împroşcat de un iresponsabil cu o sticlă de cerneală. Copios huiduit a fost şi preşedintele Traian Băsescu, iar de huiduieli, unele sincere, altele plătite din banii PSD cu Florica Dansatoarea în chip de special guest star fiindcă acesta este nivelul de astăzi al pretinşilor social-democraţi români, a avut parte şi dl. Klaus Werner Iohannis.

De dezaprobări destul de violente la scenă deschisă nu au scăpat nici alţi înalţi demnitari români de la Petre Roman şi Emil Boc la inenarabila Viorica Dăncilă. Care printr-o teribilă farsă a istoriei a ajuns să fie premier, preşedinte al PSD şi, ceva mai recent, candidat la preşedinţia României.

Doamna Viorica Vasilica Dăncilă se pare că nu înţelege că nimic, că nici una dintre aceste trei funcţii nu i se cuvine. Nu realizează că gafele ei în cascadă au făcut-o să nu beneficieze nici măcar de un respect minim din partea populaţiei. Că nici nu poate fi vorba să fie iubită, adulată, necondiţionat aplaudată, aşa cum mai mult ca sigur şi-o doreşte, că toate acele manifestări în care este întâmpinată cu pâine şi sare nu sunt decât scenete teribil de prost regizate de activiştii PSD din teritoriu. Aşa cum erau cele de pe vremea Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu. Nu-i vorbă, că nici respectivii activişti nu prea se omoară de dragul doamnei Dăncilă. Însă deocamdată la ea sunt pâine şi cuţitul, banii, funcţiile, privilegiile. Iar doamna Dăncilă are stofă bună de precupeaţă, dovadă fiind uşurinţa cu care l-a cumpărat pe veşnic transferabilul Teodor Meleşcanu.

Supărată foc că a fost huiduită la Constanţa, doamna Viorica Vasilica Dăncilă dovedeşte că nu e nici o diferenţă între ea şi predecesorul ei Liviu Nicolae Dragnea. Drept pentru care se gândeşte să scoată de la naftalină aşa-numita lege a defăimării. Dovedind şi astfel că în PSD nu s-a schimbat nimic după eşecul de la alegerile europarlamentare, că mentalitatea de tip totalitar este la mare preţ în continuare. Doamna Viorica Vasilica Dăncilă crede că sentimentele, adulaţia populaţiei pot fi cumpărate şi se arată scandalizată că trebuie să facă faţă unor proteste chiar în ziua în care - ce să vezi? - guvernul pe care încă îl conduce a mai aruncat celor de vârsta a treia o ciozvârtă. Le-a mărit pensiile.

La 30 de ani de la Revoluţie, doamna Viorica Vasilica Dăncilă, ajunsă printr-o cumplită eroare a istoriei, dar şi ca urmare a votului greşit al unei consistente părţi a românilor premier, se comportă precum Elena şi Nicolae Ceauşescu în ziua de 21 decembrie 1989 în balconul Comitetului Central. Aruncă pomeni electorale şi se miră că este totuşi huiduită.

Cine a spus că istoria nu se repetă?

Comentariu publicat concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro