Cei care nu ştiu să piardă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şirul de victorii cu care Traian Băsescu şi oamenii din jurul preşedintelui s-au lăudat în ultimii ani ascunde de fapt o problemă gravă care a explodat la Convenţia de sâmbătă şi care va face praf un partid care a dominat zece ani scena politică românească. Până şi micii sportivi antrenaţi pentru performanţă învaţă, ca primă lecţie, indiferent de sportul pe care-l practică, să piardă. Marii oameni politici nu şi-au însuşit această lecţie.

Cum să treci peste înfrângere, cum să-ţi gestionezi amărăciunea şi, mai ales, cum să revii mai puternic după ce ai pierdut sunt primele capitole din Abecedarul performerilor. Traian Băsescu i-a învăţat pe ”supuşii” săi doar că sunt invincibili, iar la primul pumn toată echipa s-a prăbuşit grămadă şi agonizează la podea. Acesta este primul semn care arată că Traian Băsescu a fost un bun ”sportiv” dar un jalnic antrenor.

Al doilea semn al falimentului ”mentorului” Băsescu sunt chiar figurile crescute ca lideri în PDL. În cele trei gradene ale Convenţiei Naţionale puteai să vezi ”buni organizatori”, ”protejaţi”, ”intelectuali”, ”băieţi spirituali”, ”fete angelice”, ”justiţiari” dar niciun conducător, nici un lider.

Semnele lecţiei neînvăţate s-au tot văzut în ultimii ani la exponenţii acestui partid ”pisică” – aşa cum tot preşedintele l-a numit – care cădea mereu în picioare. Sau aşa au vrut să creadă. Pentru că, odată încălţată în coji de nuci, pisica a picat în bot şi s-a umplut de sânge.

Când Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu cădea după o moţiune de cenzură în Parlament şeful PDL de atunci, Emil Boc, plângea în pumni privind televizoarele din biroul Robertei Anastase. Lecţia înfrângerii nu fusese învăţată şi nimeni – începând cu capul partidului - nu ştia să gestioneze un eşec.

Când Traian Băsescu scăpa de suspendare primind câteva milioane bune de voturi împotrivă, ”liderii” PDL s-au bucurat ca după o victorie a democraţiei deşi era evident că numai succes nu putea fi numit acel moment. Imunizarea asta în faţa înfrângerilor şi transformarea lor în victorii a făcut din acest partid unul care nu ştie să piardă. Şi care nu se va putea ridica niciodată de la pământ după un insucces.

Chiar şi atunci când harta alegerilor arăta că PDL nu a câştigat nici un colegiu în România, şefii PDL vedeau ”victoriile” de pe locul doi.

În mesajul de despărţire de PDL Traian Băsescu ar mai fi putut să spună ”vina mea este că v-am învăţat să câştigaţi dar nu v-am antrenat să pierdeţi”. Dacă n-a spus-o este poate pentru că nici el nu a învăţat, până azi, cum e să fii învins. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite