Cazul Silaghi, analizat de Camera Deputaţilor. PNL face altă nominalizare la Transporturi duminică

Cazul Silaghi, analizat de Camera Deputaţilor. PNL face altă nominalizare la Transporturi duminică

Deputatul PNL, Ovidiu Silaghi, alături de premierul Victor Ponta FOTO Arhiva Adevărul

Camera Deputaţilor a primit solicitarea privind începerea urmăririi penale în cazul deputatului PNL Ovidiu Silaghi, acuzat de DNA de trafic de influenţă. Liberalii se vor întâlni duminică pentru a face o nouă nominalizare la Ministerul Transporturilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Biroul Politic Naţional al PNL se va reuni duminică, de la ora 11,00, în şedinţă, pentru a face o nouă propunere privind conducerea Ministerului Transporturilor, precizează RTV.

Camera Deputaţilor a primit solicitarea privind începerea urmăririi penale în cazul deputatului PNL, Ovidiu Silaghi. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut luni începerea urmăririi penale împotriva deputatului PNL Ovidiu Silaghi, printr-o solicitare făcută Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ulterior, procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a solicitat Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de deputatul Ovidiu Silaghi. Această cerere a ajuns deja la Camera Deputaţilor.

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat marţi că avizul Parlamentului pentru începerea urmăririi penale în cazul unui ministru sau fost ministru este mai mult o simplă formalitate.

„Cred că acest aviz este mai mult, din punctul meu, o simplă formalitate pentru că de fapt vine în beneficiul persoanei care este suspectă de săvârşirea unei infracţiunea pentru că în cazul în care ai spune că nu dai acest aviz asupra acelei persoane ar putea plana anumite suspiciuni şi nu s-ar putea face apărările necesare“, a afirmat procurorul general al României.

Premierul Victor Ponta a anunţat luni că Silaghi şi-a retras candidatura pentru funcţia de ministru şi a subliniat că postul trebuie ocupat până luni, 26 august, când expiră termenul de 45 de zile de interimat la Ministerul Transporturilor ocupat de premierul Victor Ponta, conform Constituţiei.

Silaghi, care a fost nominalizat în iulie pentru funcţia de ministru al Transporturilor, este acuzat că ar fi primit 200.000 de euro mită pentru a-l favoriza pe omul de afaceri Nelu Iordache, în perioada în care liberalul a fost ministru al Transporturilor în guvernul Ponta I.

Materiale pe aceeaşi temă:

DNA i-a pus barieră lui Ovidiu Silaghi

Ponta: „Silaghi şi-a retras candidatura pentru funcţia de ministru. Cum fac o propunere, i se descoperă dosar“

UPDATE DNA cere începerea urmăririi penale pentru deputatul Ovidiu Silaghi, acuzat că a luat mită 200.000 de euro


 




 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările