Când suveranitatea poporului se năruie

Suveranitatea poporului se năruie în faţa suveranităţii Parlamentului. Aceasta este concluzia pe care o poţi desprinde din amendamentele aprobate în Comisia de revizuire a Constituţiei. Şi nu numai.

În 2009, cetăţenii se exprimau prin vot în favoarea unui Parlament unicameral cu 300 de parlamentari. Până în 2013, nu s-a întâmplat nicio minune pentru a respecta voinţa cetăţenilor, ba din contră, ni se explică faptul că rezultatul Referendumului nu este obligatoriu pentru Parlament. Susţin şi acum, ca şi la vremea aceea, că nu sunt convinsă că cetăţenii ştiu ce înseamnă bicameralism sau unicameralism. Dar susţin, ca şi atunci, că 300 de parlamentari sunt arhi-suficienţi.

În 2013, se aprobă în Comisia de revizuire un amendament care face inutilă instituţia Referendumului. Sau. şi mai clar spus, nu contează că cetăţeanul doreşte vreun Referendum pe vreo chestiune pe care o consideră arzătoare. Pentru că, pe amendamentul aprobat, doar Parlamentul poate inţia un Referendum. Iată amendamentul aprobat: "Preşedintele României sau cel puţin 250.000 de cetăţeni cu drept de vot pot cere poporului să-şi exprime voinţa, prin referendum, cu privire la probleme de interes naţional, cu excepţia celor referitoare la revizuirea Constituţiei. Iniţierea referendumului se aprobă de Parlament, prin hotărâre, cu votul majorităţii membrilor săi". Adică, vrei tu, cetăţean, un Referendum, să fii sănătos, eu, parlamentarul votat de tine ca să te reprezint, iaca nu doresc. Aşa că să stai în banca ta, cetăţene, şi aşteaptă încă patru ani ca eventual să te pronunţi.

Pe scurt: USL spune că Parlamentul e suveran, nu popoprul. Cât timp poţi să îi spui cetăţeanului că nu contează nici dacă vrea Referendum, nici dacă merge la vreun Referendum, înţeleg că Parlamentul e deaspura voinţei cetăţeanului care l-a votat. Aşa, cumpărat, cu găleţi şi curbe de creştere a pensiilor în doi timpi.

Acum, Traian Băsescu declară că va propune un nou Referendum, pe acelaşi subiect. La ce folos?! Când ai o majoritate de peste 70 la sută, care îţi spune că un Referendum nu e obligatoriu pentru Parlament, de ce să mai cheltuieşti bani - adică vreo 20 milioane RON - pentru ceva ce deja s-a lămurit. USL refuză aplicarea rezultatului Referendumului din 2009. De ce ar respecta rezultatul unui alt Referendum pe acelaşi subiect? Asta dacă nu cumva rezultatul e în favoarea USL. Vai de cel care iniţiează Referendumul!

Dincolo de această dezbatere  - la care cred că cetăţenul nici nu e prea atent, din păcate (i se ia şi singurul drept prin care putea să se mai pronunţe în cei patru ani de mandat) - ar trebui să ne gândim serios la subiectul bicameral-unicameral.

Viitoarea posibilă Constituţie spune că Preşedintele desemnează premierul din rândul partidului cu cele mai multe voturi. Întrebare: cine are cele mai multe voturi în ultimii 23 de ani? PSD, desigur. Credeţi cumva că situaţia se va schimba? Nu cred. Şi nu cădeţi în capcana cu majoritatea parlamentară. Sunt atâţia flămânzi în politică, încât PSD mereu îşi va asigura majoritatea. Deci, cu un partid care va tot da premierul, măcar Parlamentul să nu fie dominat de o singură Cameră. Nu banii sunt problema. Dacă avem 300 de parlamentari şi două Camere, mai putem spera într-un echilibru. Şi Germania, după nazism, preferă să îşi asigure echlibrul prin bicameralism.

Nu cred că 2009 seamănă cu 2013, având în vedere Constituţia care urmează să vină.