„– Ştiţi de ce v-am oprit, nu-i aşa?“, spune ofiţerul a cărui nume l-am şi uitat. Nu apuc să răspund că omul mă dojeneşte că nu am folosit sistemul pe care l-a văzut în maşină, spunându-mi că trebuie să mă amendeze. Reacţia mea de înţelegere şi încurajare faţa de acţiunea ce numai îmi era adusă la cunoştinţă l-a descumpănit un pic pentru că se aştepta să „negociez“ şi poate să fac şi ceva scandal. Cum nu am făcut niciuna dintre cele mai sus menţionate, nenea ofiţerul s-a dus să scrie amenda.

Lângă mine, un bolid condus de o doamna blondă este, la rându-i, oprit. Chiar şi eu o văzusem că vorbea la telefon, fix cum am făcut şi eu. Înjurăturile şi ţipetele doamnei către ofiţerul care o legitima se auzeau atât de tare încât am simţit nevoia să dau un pic mai tare melodia care se revărsa din difuzoare. Deodată se opresc din discuţie şi bolidul pleacă cu scârţâit de roţi.

„Aveţi ceva de obiectat?“, întreabă poliţistul meu punându-mi Procesul Verbal în faţă. „Nu. Doar că îmi pare rău să constat că cine urlă şi înjură mai tare, scapă chiar şi atunci când e vinovat“, zic eu, mucalit. „Să ştiţi că nu sunt eu responsabil pentru ceea ce face colegul meu“, zise omul nostru afişând un aer de „Bă, eu sunt corect! Ăla nu e“. „Plus că înjurături ca cele spune de doamna aia nu am auzit nici la mine-n ţigănie“, zic eu accentuând ultimul cuvânt. „Sunteţi ţigan?“, întreabă poliţistul, oarecum mirat. „Da“, zic eu cu un aer sictirit. „Pe cuvântul meu dacă păreţi“, zise ofiţerul, împingându-şi cascheta mai pe ceafă. „De obicei, ţiganii mă iau cu «şefule» şi «mâncaţi-aş»! Şi dumneavoastră aţi fost atât de calm şi aşezat încât nici prin cap nu mi-a trecut că sunteţi ţigan...“

„Vă înţeleg“, zic eu, „şi eu am avut aceeaşi iluminare: în ciuda prejudecăţii că poliţiştii sunt cam înceţi la minte, dumneavoastră chiar păreţi inteligent“, zic eu afişând un zâmbet tâmp. Poliţistul începe să râdă, îmi dă amenda, mă salută şi-mi face semn să circul....  

Anunţul domnului Iohannis, privind desemnarea noului Prim-Ministru, mi-a adus aminte de acest episod petrecut nu ceva timp în urmă. Mulţi îşi doreau, ca acum două zile, de la pupitrul Administraţiei Prezidenţiale, Preşedintele să zică ceva de dulce celor de PSD chiar dacă sunt conştienţi că nu prea avea motive constituţionale să respingă propunerea partidului care coordonează majoritatea parlamentară. Să le zică de mame, să-şi bage şi să-şi scoată, să târâie cu ei pe jos, să curgă sânge. Să facă scandal şi circ, cu orice preţ! Nu conta că aceste eventuale gesturi nu ar fi ajutat cu nimic şi nici nu ar fi făcut cursul euro să scadă, noi aşa am fost obişnuiţi şi tare mult ne-a mai plăcut. Scandalul politic ne-a făcut să ne fiarbă sângele, să devenim partizani, să ne poziţionam, să ne certăm cu cei apropiaţi care gândesc diferit, să ne simţim mai români decât oricând plângând pe umărul bietei ţărişoare. Pupitrul Administraţiei Prezidenţiale a fost folosit pentru a împroşca cu acuze, pentru a face expuneri despre „pisici“ şi „dottori“, pentru a arăta scrisorele roz, pentru a invita femei pe masă, pentru a hăhăi şi pentru a face circ. Atunci am avut sentimentul că suntem pe axa puterilor lumii Washington - Londra - Bucureşti şi ne simţeam mai occidentali decât am fi fost. Administraţia Prezidenţială ne-a arătat ca România are parte de un „tătuc“ şi asta ne-a dat un fals sentiment de „lasă, mă, că o să facă asta ceea ce ar fi trebuit să facem noi“. Că nu a fost aşa am văzut aproape imediat, însă descoperirea nu a produs schimbarea aşteptărilor noastre, ba chiar din contra...

Starea asta de scandal politic ne place şi tocmai de aceea facem tot ce putem să avem parte de el. Votăm tâmpiţi şi ne plângem de calitatea clasei politice. Votăm oameni certaţi cu legea şi ne plângem că politicienii români sunt hoţi. Trimitem să ne reprezinte tot felul de analfabeţi, agramaţi şi politruci şi ne dăm ochii peste cap de ruşine când îi vedem în acţiune. Înjurăm Preşedintele că nu a acţionat altfel, când 60% dintre noi nu au acţionat deloc la ultimele alegeri. Facem scandal, cu speranţa că vom „scăpa de amendă“, conştienţi fiind că acum nu facem decât să culegem roadele inacţiunilor şi prejudecăţilor noastre despre politicieni şi viaţa politică.

Pentru mine, ceea ce s-a întâmplat miercuri nu e decât ceea e a făcut poliţistul în interacţiunea cu mine: m-a prins în ofsaid, a aşteptat o ofertă serioasă din partea mea - în acest caz o nominalizare serioasă din partea unui partid care să poate genera un Guvern -, şi atunci când aceasta nu a venit a aplicat legea în spiritul şi în litera ei. Faptul că un coleg de-al lui a făcut altfel lucrurile într-o situaţie similară, nu a făcut mai puţin corect ceea ce el a făcut cu mine. Şi respectarea legii, chiar şi atunci când ne doare, trebuie să devină normalitatea şi în ţara asta. Pentru asta însă trebuie să ne ne facem noi înşine treaba şi să nu mai aşteptăm ca alţii să pună în practică strămoşescul inutil „Ba p-a mă-tii“...