Adina Vălean, după ce ministrul Mediului a vorbit despre un ordin privind vânarea urşilor: Este inacceptabil să împuşcăm urşii. Ar fi dovadă de necivilizaţie

Adina Vălean, după ce ministrul Mediului a vorbit despre un ordin privind vânarea urşilor: Este inacceptabil să împuşcăm urşii. Ar fi dovadă de necivilizaţie

Europarlamentarul Adină Vălean. FOTO Arhivă Adevărul

Europarlamentarul PNL Adina Vălean a declarat duminică la Iaşi că este inacceptabil să împuşcăm urşii, întrucât ar fi o dovadă de necivilizaţie, precizând că reprezentanţii Comisiei Europene au avertizat România să nu întreprindă astfel de măsuri, potrivit agenţiei News.ro

Ştiri pe aceeaşi temă

„Este inacceptabil să împuşcăm urşii, pentru că nu ştim ce să facem cu ei. Sunt împotriva faptului că România ar putea să împuşte urşi. Se pot face multe lucruri, de la analiza traseelor pe care se deplasează urşii, până la închiderea containerelor, astfel încât animalele să nu mai vină după mâncare. De asemenea, le poţi pune mâncare undeva mai sus în pădure sau eventual să montezi garduri slab electrificate pe traseele lor”, a declarat Adina Vălean, potrivit News.ro.

Europarlamentarul PNL a mai afirmat că a discutat cu reprezentanţii Comisiei Europene şi că aceştia au avertizat să nu întreprindem astfel de măsuri până nu există un plan clar de management al populaţiei urşilor. „Sunt complet împotrivă şi ar fi o dovadă de necivilizaţie să vii cu astfel de măsuri”, a precizat Adina Vălean.

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a afirmat pe 4 iunie la Ploieşti, că ia în calcul emiterea unui ordin de ministru privind vânătoarea urşilor, dacă va fi nevoie de un astfel de act. Ea a spus că a discutat cu ONG-uri şi cu autorităţi locale pentru a lua măsuri pe termen mediu şi lung în privinţa inventarierii urşilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările