Este un document de foarte multe ori folosit deoarece, chiar dacă este perfect repetitiv, s-a constatat că este absolut suficient pentru a răspunde nivelului de aşteptare al politicianului român şi, totodată, este îndestul de corect şi vag în acelaşi timp. Depinde apoi de situaţie şi de nivelul de protocol.

Dacă s-a negociat şi o convorbire la cel mai înalt nivel şi la Comisia Europeană, e de văzut dacă este inclusă în program şi o apariţie împreună cu oficialul român, fie în formula unui punct de presă în holul de la intrare sau dacă cumva se intră în sala de presă, pentru o reală conferinţă de presă. De-abia atunci lucrurile devin serioase şi înseamnă că se doreşte transmiterea unui mesaj de fond. Exact acest lucru se petrece şi în cazul Parlamentului European sau la NATO unde, după o întâlnire cu şeful instituţiei, variantele de lucru sunt: 1. comunicat de presă 2. conferinţă de presă la intrarea biroului Preşedintelui PE (tot cu două sau trei întrebări permise) 3. conferinţă de presă comună în sala de presă.

În cazul delegaţiilor româneşti, cel mai frecvent se foloseşte formula „punct de presă“, repede sau foarte repede expediat, mesajul european transmis cu această nocazie fiind, pentru a se câştiga timp preţios, o prezentare pe puncte a discuţiei cu partenerul român. Aici intervine experienţa îndelungată a echipei de presă a oficialului european care, în combinaţie cu delegaţia românească de la Bruxelles stabileşte preţiosul punctaj din mesajul oficialului european, amestec între priorităţile de pe agenda de la Bruxelles şi răspunsuri la lista de aşteptare presupusă a fi cea din întrebările agreate din partea jurnaliştilor români.

Iar analiza evenimentelor trecute arată că, inevitabil, prima întrebare care apare pe tapet este cea devenită deja clasică: „Ce veţi face în susţinerea demersului României de aderare la Schengen?“. Iar răspunsul a devenit şi el clasic, aducând un zâmbet de satisfacţie de-abia ascuns pe chipul îmbujorat-solemn al oficialului nostru care aude spunându-se: „Vă mulţumesc pentru întrebare deoarece îmi dă ocazia să reamintesc faptul că noi (Parlamentul European sau Comisia Europeană, după caz şi situaţie) ne-am exprimat în numeroase rânduri, inclusiv prin Rezoluţii, poziţia noastră oficială că România este pregătită să intre în Spaţiul Schengen şi că îndeplineşte toate criteriile în acest sens. În întâlnirea avută, mi-a făcut o deosebită plăcere să comunic (domnului preşedinte, domnului prim-ministru după caz şi situaţie) că poziţia noastră nu s-a modificat, nu există motive pentru ca un asemenea lucru să se producă în acest moment. În acelaşi timp, vă rog să-mi permiteţi să va amintesc faptul că, asemeni tuturor instituţiilor comunitare, asemeni nouă tuturor (moment în care pe monitor sau pe textul scris îi apare indicaţia de a se întoarce politicos şi sobru către interlocutorul oficial) în activitatea noastră respectâm cu stricteţe spiritul şi textul Tratatelor. Ceea ce mă obligă să vă reamintesc şi faptul că, din acest moment, decizia finală - de care nu mă îndoiesc că va fi pozitivă - aparţine Statelor Membre".

Asta e, data viitoare o luăm exact ca data trecută şi toată lumea e mulţumită. Oare totul e atât de simplu? Rezultatele celui mai recent sodaj realizat la cererea Parlamentului European şi dat publicităţii vineri arată că, dincolo de promisiunile oficiale, percepţia românilor despre propriul lor viitor este dramatic de proastă. Sondajul respectiv era pe masa echipelor care au pregătit briefingurile pe România înaintea reuniunilor cu prim-ministrul nostru care a promis exact invers, adică un orizont luminos şi plin de bunăstare individuală în cadrul celei naţionale.

Aveţi aici sondajul respectiv şi vă rog să priviţi cu atenţie la datele prezentate. Foarte importante în sine, dar în mod necesar trebuind a fi conectate cu prioritatea, cu singura prioritate reală a Europei, adică ieşirea din criză şi, în acest sens, folosirea corectă a fondului destinat redresării economice. În cazul României, cel puţin prin analizarea răspunsurilor, discrepanţele sunt enorme. O situaţie care ridică un mare semn de întrebare decidenţilor de la Bruxelles care caută acum să afle dacă politicile naţionale în care vor fi chemaţi să investească sume enorme din banii comunitari vor beneficia de încrederea şi susţinerea populaţiei.

Mesajul pe care-l transmite acest sondaj este că 46% dintre români sunt de părere că situaţia economiei naţionale va fi mai rea în anul viitor, suntem astfel în zona pesimiştilor europeni, în ultima treime din UE. Mai adăugaţi şi faptul că, dând crezare datelor sondajului, peste 60% dintre români sunt convinşu că lucrurile merg la noi într-o direcţie greşită. În aceste condiţii, greu sau extrem de greu de înţeles este cum apar date care indică o direcţie completă diferită , cum ar fi încrederea în mersul democraţiei (46% indice de satisfacţie) sau percepţia extrem de pozitivă (73%) faţă de succesul viitor al planului european de recuperare economică, apoi avem 53% din populaţie care răspunde că nu a avut niciodată probleme cu plata facturilor (43% din când în când  şi 5% în cea mai mare parte a timpului - imagine certă de stabilitate financiară de invidiat chiar pentru multe dintre bţările occidentale dezvoltate). Avem 50% dintre români care zic că lucrurile merg în direcţia bună în UE (doar 37% zic invers) şi peste 70% dintre noi suntem optimişti în viitorul construcţiei comunitare. Dar ar trebui să trezească multă atenţi  şi faptul că decidenţii europeni află din acest sondaj că avem 19% din populaţie care declară că apartenenţa la UE este un lucru rău, cea mai ridicată proporţie din UE. Doar 49% din populaţie afirmă că asta este ceva pozitiv - situaţie care ne aşează pe locul 24 în UE. Din acest punct de vedere, în ultimul an, percepţia favorabilă asupra apartenenţei la UE a scăzut cu şase puncte procentuale.

Până la urmă, scuzaţi de întrebare, ce e adevărat în tot ghiveciul ăsta? Sigur că alor noştri politicieni puţin le pasă, pe europarlamentari îi doare-n bască, dar să nu vă închipuţi că descrierea unei asemenea realităţi ajută pe cineva.

Poate replica oficialilor noştri, măcar la Bucureşti (căci nu cred că delegaţia europarlamentarilor noştri ar îndrăzni să solicite un eventual supliment de anchetă sociologică pe plairurile mioritice) să se zică altceva dacă într-adevăr avem altceva.

Dacă n-avem altceva, atunci răspunsul la întrebarea din titlul rămâne ca până acum, adică ca-n gara europeană.