Împărăţia etichetelor false, sau cine conduce România cu adevărat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Cine conduce România? Cîţu? Aspirantul la şefia PNL se dă, ca Superman, omnipotent, dar nu e decât o etichetă falsă, din puzderia caracterizând viaţa politică a unei ţări, vai, rebalcanizate şi pilotate de voracitate.

”De ce om fi noi atît de grijulii – uneori pînă la isterie – ca nu cumva să fim cuprinşi în... Balcani?” - se întreba cândva Neagu Djuvara, reliefând că e vorba de ”o poveste mai lungă, căci una e geografia, alta istoria şi cultura”, ambele marcate de ”slăbiciunea politică, dezordinea şi corupţia care caracterizează ultimele veacuri ale Imperiului Otoman, precum şi de... luptele crîncene între micile state independente care (s-au născut ori renăscut) din descompunerea imperiului”.

Idiosincrazia balcanicilor faţă de înglobarea lor într-o peninsulă certată, axiologic vorbind, cu valorile democraţiilor europene, e cu atât mai normală, cu cât istoric, cultural şi politic, Balcanii nu desemnează doar zâzania, tărăboiul, violenţa, sfada şi discordia ridicate la rang de principiu şi întreţinute perpetuu. Peninsula e asociată, politologic, şi cu butoiul de pulbere stând permanent să explodeze, ca în ajunul Primului Război Mondial, şi cu gustul pentru înşelăciune.

Cât de puternic înrădăcinată e această tendinţă spre eticheta falsă ori escrocheria sadea s-a văzut cu asupra de măsură nu doar sub legionarii care predicau sfinţenie şi întreţineau un cult al morţii, dedându-se epicureic jafului cotidian, nu doar sub oligarhia comunistă, sub postcomunismul iliescist ori în epoca Dragnea, ci şi în ultimele luni de guvernare zisă de ”centru-dreapta”. 

Furtişagul mărunt, dar persistent...

Sigur, hoţia n-a pierit între Carpaţi şi Dunăre nicicând şi nicăieri. Uneori ia până şi în ”Banatu care-i fruncea”, după cum se ştie, forme de-a dreptul uluitoare pentru inşii veniţi din afară. Primarul neamţ al Timişoarei, Fritz, anunţa mai nou că a descoperit cu ”ajutorul, indirect, al DNA” o reţea ”de fraudare a concursurilor pentru posturi în Primărie. Surpriza a fost că aceeaşi caligrafie este prezentă pe mai multe lucrări de concurs, ale mai multor persoane. Posibilul sistem de fraudare, premeditat şi sistematic, s-a desfăşurat pe parcursul...multor ani, cu complicităţi potenţiale, cel puţin la vârful serviciului de resurse umane...Cum pare-se că a funcţionat sistemul? La proba scrisă, candidaţii care şi-au aranjat concursul au dat nişte răspunsuri întâmplătoare, dar notarea de către comisie s-a făcut a doua zi. Destul timp, peste noapte, pentru funcţionarii de la resurse umane să scrie o nouă lucrare, cu răspunsurile corecte, şi să înlocuiască lucrarea candidatului...”

...şi marele jaf balcanic

Dar de la puciul parlamentar din 2012 şi epoca Dragnea încoace, nimic n-a împins mai puternic România spre Balcani, în sensul cultural, istoric şi politic al termenului, decât guvernarea Cîţu şi nefăcutele patronate de preşedinte ale premierului. Care celebrează un imaginar triumf ”big time” al României, deşi ţara continuă să fie condusă de el însuşi.

Deci, de un ins care şi-a minţit neruşinat alegătorii, a fugit cu banii unei bănci americane şi a tolerat ca o consilieră a guvernului să-i fure pe români, muncind nu pentru executiv, ci pentru alegerea lui Cîţu la şefia PNL.

În acelaşi scop, liderul guvernului ar fi încercat să-l mituiască politic pe fostul lider PNL, Alba Mircea Hava, întrebându-l, spre a-l coopta în tabăra sa, ”cât vrei şi o închidem acum”?

„Dacă Europa... să fie cu ochii aţintiţi asupra noastră”

Că Europa se preface a nu vedea acest portret extrem de sumbru aciuiat la Palatul Victoria ţine de proverbialul ”noroc” al României, evocat de Petre Carp acum un veac. La sfârşitul Primului Război Mondial el credea că ”România are atât de mult noroc încât nici nu are nevoie de oameni politici”.

Acest aşa-zis ”noroc” s-a dovedit, pentru cetăţeni, un blestem. Unul balcanic, evident. Pentru că de prezumtivul noroc al cecităţii europene la derapajele dâmboviţene beneficiază doar conducătorii cei mai falşi, corupţi şi ticăloşi ai ţării. Un Ceauşescu de pildă. Deşi tiran sângeros, totalitar şi hrăpăreţ la culme, unul în mare măsură docil Moscovei, Ceauşescu a reuşit să înşele mult timp şi lumea civilizată şi propriul popor. Prima s-a amăgit plenar, crezându-l antisovietic şi pro-occidental. A doua era omorâtă cu zile de regim în timp ce-şi făcea iluzii că dictatorul ar fi fost, măcar, patriot. 

Sigur, Europa occidentală, care domină UE, are propriile ei probleme şi tradiţionalele ei duşmănii, chelfăneli şi cafturi cu est- şi centraleuropenii neobedienţi ai Comunităţii, precum liderii de la Budapesta şi Varşovia, astfel că nu-i mai rămâne timp de derapaje anticonstituţionale ca acelea din Parlamentul României. Prea e preocupată de sancţionarea statelor care nu respectă drepturile LGBTIQ+, între care, e adevărat, se găseşte şi România.

Dar orbirea voluntară a Europei faţă de marile acrobaţii antidemocratice ale decidenţilor de la Bucureşti e un autogol hotărâtor, în măsura în care, spre a-i asigura accesul la cârma PNL, aleşii naţiunii sunt împiedicaţi să procedeze la derularea unei moţiuni de cenzură, ceea ce e un derapaj net mai grav în raport cu democraţia şi valorile europene, decât cele atribuite Poloniei şi Ungariei.

”Nu voi, stimabile, să ştiu de Europa d-tale”, ci numai de România mea... ”Progresul, stimabile, progresul! În zadar, veniţi cu gogoriţe, cu invenţiuni antipatriotice, cu Europa, ca să amăgiţi opinia publică...” se lamentează Caţavencu, în ”Scrisoarea pierdută”. Pe scena politică dâmboviţeană acest ”progres” înseamnă să se dea crezare pretenţiilor premierului. Or, a presupune că prăbuşirea antidemocratică a ţării ”câştigând” chipurile ”big time” îi serveşte pe termen lung lui Cîţu, ori că premierul conduce realmente România, ar fi să se cadă în capcana altei etichete false, precum cele pe care negustorii necinstiţi le lipesc frecvent şi nu doar pe mezeluri, legume şi fructe.

Cine conduce ţara cu adevărat şi încotro s-ar putea îndrepta

La urma urmei, premierul e vădit patronat şi dirijat de preşedinte. Care controlează serviciile secrete. Klaus Iohannis pare, la rândul său, loial acelui grup Grivco care l-a inventat ca politician naţional, înainte de a se dovedi, ca ins, ”vid”, fiind ales cu mâna la nas, ”faute de mieux”, în lipsă de ceva mai bun, spre a-l cita şi parafraza pe Mihai Maci, care evocă şi el greşita vorbă a lui P. P. Carp.

În fine, patronul antenelor, Dan Voiculescu, infractor şi fost turnător al securităţii, dar şi figură de proră mediatică, nu pare mai mult decât o interfaţă, ce-i drept importantă, a oligarhiei pe care o slujeşte eficient şi cu maximă abnegaţie şi PCR, reetichetat fals ca PSD.

Înţelegerea nemărturisită dintre facţiunea Cîţu activând sub sigla PNL, preşedintele statului şi PSD funcţionează ireproşabil în favoarea celui din urmă, a mafiei, a partidului de suflet al cleptocraţiei, a antireformei. PSD i-a oferit lui Cîţu etichetele false şi timpul necesar (până la congresul PNL) să-şi amâne debarcarea prin pretexte ilare şi lipsă de cvorum. Căci PSD ştie bine ceea ce unul din dregătorii săi care mai spune din când în când adevărul, Vasile Dâncu, a formulat aşa: ”De ce să-l dăm noi jos pe Cîţu? Să fim sinceri, Cîţu e un bun agent electoral pentru PSD”.

Ce înseamnă toată această impostură la scară naţională? Că PNL se va scinda şi prăbuşi în mod aproape cert, dacă Florin Cîţu parvine la preşedinţia PNL. Că PSD, care conduce ţara din umbră, sub falsa etichetă a unui partid de opoziţie, se va perpetua la cârmă. Că serviciile secrete nu par a sluji intereselor româneşti. Că românii care doresc reforma, asanarea corupţiei printr-o justiţie demnă de numele ei, precum şi democratizarea autentică, se văd nevoiţi să-şi reia lupta de la zero, din pricina trădării propriilor promisiuni, a netrebniciilor, prostiilor, a ambiţiilor deşarte ale unor politicieni neaveniţi, ale unor mişei, ale unor impostori, mitomani, hoţi, sau incompetenţi. 

Or, în complicatele condiţii internaţionale create de pandemie şi de dezastruoasa retragere din Afganistan, care a decredibilizat mai rău decât oricând SUA şi i-a umplut de mefienţă aliaţii, punând în pericol stabilitatea şi întregul eşafodaj securitar al lumii libere, contează fiecare clipă. Timpul pur şi simplu ”nu mai are răbdare” cu balcanismul gâlcevilor, dezbinărilor, conflictelor mărunte, dar eterne şi al toleranţei faţă de vanitatea, falsele etichetări şi, în genere, găunoşenia liderilor politici.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite