1.     Victor Ponta anunţă, pentru prima dată, că nu este străin de lupta pentru alegerile prezidenţiale din toamnă. La 13 ani de la intrarea în politică, Ponta defineşte miza acestei competiţii prezidenţiale prin finalizarea tranziţiei de la comunism la o societatea europeană. Dacă ar candida şi dacă ar câştiga, Ponta ar fi primul preşedinte necomunist din istoria României, ceea ce, după 25 de ani de la Revoluţia din 1989, ar fi un lucru remarcabil. Şi, până la urmă, din toate opţiunile disponibile, Ponta ar fi singurul care s-ar încadra la această categorie (el şi doamna Udrea, de fapt, dar nu cred că Elena Udrea chiar are şanse reale de câştig la vreo competiţie de acest nivel, fără nici o suparare).
 
2.       Lupta acestui an nu trebuie să fie doar una între persoane, ci o luptă între generaţii. Nu este Ponta vs Băsescu, sau PSD vs PDL. Este luptă unei generaţii formate după comunism împotriva mentalităţilor care au rezistat în post-comunism timp de un sfert de veac. Victoria acestei generaţii ar însemna demantelarea unor reţele de putere şi de influenţă construite şi consolidate în ultimii 25 de ani şi ar însemna şansa unui nou început în foarte multe domenii. România post Băsescu poate fi o Românie în care se schimbă doar oamenii, dar mecanismele rămân aceleaşi, caz în care ne putem face deja bagajele cu toţii. Sau poate fi o Românie diferită, cu alte reguli, cu alte mecanisme, mai democratice, mai deschise. La fel, societatea a€“ poate continua să fie la fel de închistată, întunecată şi plină de ostilitate, sau poate redeveni una mai normală, cu mai multă linişte şi demnitate, cu mai mult echilibru şi corectitudine.
 
 
 
3.      Semnalul este dat şi către generaţia tânără. O generaţie care poate să reia parcursul generaţiilor tinere din ultimii 25 de ani şi care, pe rând, au trecut de la entuziasm la cinism şi resemnare, în foarte scurt timp, abandonând nu doar interesul pentru politică, dar şi interesul pentru viaţa publică şi pentru societate. O societate poate fi mai puternică dacă noile generaţii decid să se implice, să devină mai active civic, să îşi asume conştient mize şi ţeluri concrete în legătură cu soarta comunităţii din care fac parte. Or, actualei generaţii de tineri, Ponta le transmite că viitorul este al lor, nu al celor de până acum, al celor proveniţi din comunism şi care, de fiecare dată, le explică ce şi cum trebuie făcut. Angrenarea tinerilor într-un proiect de dezvoltare pentru România este un pariu pe care nimeni nu a reuşit să-l câştige în ultimul sfert de veac, nu pe deplin oricum. Rămâne de văzut dacă semnalul dat acum va fi receptat altfel. Ponta este, până la urmă, cel mai tânăr lider de partid, cel mai tânăr premier şi poate deveni şi cel mai tânăr preşedinte...
 
4.      Miza acestui an este definită de Ponta prin propria sa carieră politică. El ştie că nu poate da înapoi nici un pas. A fost mai rapid şi mai performant decât alţii din generaţii mai în vârstă, a preluat PSD la 38 de ani şi Guvernul la 40 de ani. Orice pas greşit poate însemna finalul carierei sale politice. Remarcabil este că omul politic Victor Ponta decide să nu facă nici un pas înapoi şi că pare a avea curajul acceptării unor provocări mai mari şi mai intense decât mulţi alţi lideri politici, mult mai experimentaţi decât el. Un astfel de gest este, cu siguranţă, facilitat de context. Nu a vrut să candideze în 2010 la preşedinţia PSD, dar contextul i-a dat această şansă. Nu ar vrea nici acum să candideze, dar părăsirea USL de către Crin Antonescu creează, iarăşi, un context şi o oportunitate.
 
5.      Partidul Social Democrat se vede în faţa unei provocări istorice. Cu un scor fabulos în sondaje (orice e în jur de 40% este incredibil de mult), cu funcţii oficiale mai multe că oricând, cu premier şi guvern, cu lideri judeţeni în jumătate din ţară, cu şansa unei victorii importante la europene; dar şi cu anchete fără precedent, cu lideri locali vulnerabili şi cu sentimentul că sunt asediaţi de o justiţie care numai independentă nu pare... În acest context, liderii social-democraţi sunt forţaţi, la rândul lor, fie să meargă înainte, împreună cu liderul lor, spre un viitor în care nu vor mai funcţiona cărările şi obiceiurile de până acum, fie să renunţe, pe parcurs, la tot. Drumul spre viitor este, evident, plin de incertitudini şi de nesiguranţă. Pentru PSD, finalul tranziţiei post-comuniste poate însemna finalul unui stil de a face politică, sau şansa unui nou început. Partidul e format din oameni de toate felurile a€“ PSD este, din acest punct de vedere, un fel de mică Românie, cu eşantioane din toate categoriile. Şansa unui nou început, mai aproape de modelul occidental de a face politică, se aplică aşadar şi PSD-ului în egală măsură. Depinde doar de el să accepte această şansă şi să o valorifice.

În context, nu pot să nu remarc inadecvarea tot mai mare a unor oameni pe care, altădată, românii se bazau, precum Crin Antonescu. Nu ştiu dacă ştiţi, dar grija mare de azi dimineaţă a preşedintelui PNL era ce a declarat un consilier al premierului! Mare problemă, într-adevăr, o problemă ce ţine de nivelul de om de stat la care aspiră prezidentul liberal.

România este în plin proces de destructurare a reţelelor de putere din trecut. Ce se va alege în urma acestui proces, vom vedea după ce Traian Băsescu va ieşi la pensie, post noiembrie.

Singura mea speranţa este că, în paralel cu toată această luptă de putere, guvernarea să îşi continue linia decentă şi echilibrată, din prezent, care arată că se pot lua măsuri raţionale chiar şi într-un an electoral. După ce, în 2012, s-a putut păstra un echilibru între politică şi guvernare, sper ca 2014 să conţină acelaşi echilibru -€“ de el depinde ieşirea cu bine dintr-un ciclu electoral incredibil de erodant...