Dirijorul Kristjan Järvi: "Pentru mine, Enescu este cu adevărat un Univers"

Orchestra Română de Tineret, dirijată de Kristjan Järvi (43 de ani), alături de Corul Filarmonicii „George Enescu“ şi Corul de Copii Radio, au interpretat duminică lucrări de George Enescu, Jean Sibelius şi Carl Orff. Celebrul dirijor a oferit un interviu pentru Adevărul.

Interviu realizat de Monica Isăcescu

În octombrie 2014 aţi fost într-un turneu în Coreea de Sud împreună cu violonista Sarah Chang. Cum a decurs colaborarea dumneavoastră în acele concerte cu lucrări muzicale coreene?

Kristjan Järvi: A fost o colaborare foarte bună, cu atât mai mult cu cât Sarah şi cu mine suntem prieteni de foarte mult timp. Când am invitat-o să facem acel proiect împreună cu formaţia mea, „Absolute Ensemble“, a ezitat la început pentru că nu ştia exact în ce urmează să se implice. În mod normal Sarah nu interpretează o muzică ne-clasică, iar ceea ce am cântat noi în Coreea a fost cu totul ieşit din tiparele cu care s-a obişnuit pe tot parcursul carierei ei. Am luat teme clasice şi muzici tradiţionale şi le-am aranjat într-un mod foarte nou, le-am modificat din punct de vedere stilistic. Le-am transformat total şi le-am integrat în tipul nostru de produs care in-clude toate genurile. Trăim într-un secol în care majoritatea oamenilor nu ascultă muzică clasică, aşa că, dacă iei un dirijor şi un violonist de formaţie clasică şi îi pui să cânte lucrări de o altă factură, rezultatul va fi unul interesant. Uneori poate neconvingător, dar cu siguranţă interesant. Însă în cazul nostru, eu cred că am ajuns la un rezultat convingător, pentru că ansamblul meu, cu care cânt de peste 20 de ani, este specializat pe un repertoriu aflat la intersecţia genurilor.    

OAMENII TREBUIE SĂ-ŞI SPUNĂ: UAU!

Fiind cunoscută versatilitatea dumneavoastră repertorială, am vrea să ştim ce criterii aveţi în stabilirea unui program de concert. Ţineţi cont de publicul căruia vă adresaţi, de faptul că este un concert de stagiune sau unul festivalier, de nivelul orchestrei? Cu ce gânduri porniţi la alcătuirea programului? 

Din punctul meu de vedere, trebuie să existe o poveste, un anumit concept, o motivaţie pentru care facem acel lucru. Nu este suficient să cântăm doar de dragul de a face muzică. Trebuie să existe un concept, o idee de la care pornesc să lucrez cu o orchestră. Eu împreună cu ansamblul formăm o echipă care spune aceeaşi poveste, iar publicul simte că acea acţiune se petrece chiar în faţa ochilor săi. Nu este doar un mod de a face muzică, ci un act de creaţie ce se petrece ad-hoc, aproape instinctiv. Evident că noi cântăm după partituri, dar impresia pe care o lăsăm este că noi inventăm muzica chiar atunci. Acesta este principalul meu criteriu de a alege lucrările pe care urmează să le dirijez. Trebuie să existe toate ingredientele într-un program, pentru a construi o poveste şi pentru a captiva publicul, a-l convinge să trăiască o experienţă nouă într-un concert de muzică clasică. Într-un concert rock este suficient să fii în sală pentru că nivelul de energie este oricum ridicat, toată lumea este entuziasmată, sunt strigăte, ţipete. Şi într-un concert clasic trebuie să ajungi la acelaşi nivel de entuziasm, însă interior, chiar dacă publicul nu se manifestă la fel. Oamenii trebuie să-şi spună: uau! totul se petrece în faţa noastră! Iar acel moment este irepetabil. De aceea este foarte important să înregistrăm video şi audio concertele, pentru a păstra acele momente care nu se vor mai repeta niciodată într-un studio. 

ENESCU ŞI CÂNTECELE POPULARE DIN BALCANI

Exact cu un an în urmă aţi lansat CD-ul intitulat „Balkan Fever“, o fuziune între genurile clasic-tradiţional şi jazz, iar prima lucrare de pe acest CD este Rapsodia I de George Enescu. Cum aţi gândit integrarea ei în această mixtură de sonorităţi?

Cred că Enescu ar fi trebuit să ne spună de ce a folosit şase sau şapte dintre cele mai cunoscute cântece populare din Balcani şi de ce, datorită lor, Rapsodia a devenit la rândul ei foarte cunoscută. Vorbim despre un compozitor care a ştiut să structureze totul, să găsească formele potrivite, să traducă aceste idei muzicale într-un limbaj orchestral. Artiştii împreună cu care am înregistrat acest disc – Miroslav Tadic, Vlatko Stefanovski, Theodosii Spassov, interpreţi de muzică tradiţională – au ascultat Rapsodia de Enescu, nu ştiau cine a scris-o, dar cunoşteau melodiile citate şi ştiau că fac parte din repertoriul tradiţional balcanic. De la acest concept am pornit proiectul „Balkan Fever”. Aş putea spune că Enescu mi-a dat ideea construirii unui program pe această idee şi integrarea ei într-un context modern, implicându-i totodată şi pe aceşti muzicieni din regiune. Acum avem discul, iar lucrările înregistrate acolo le-am cântat în întreaga Europă şi sper că vom veni într-o zi şi în România cu acest program. 

Unul dintre lucrurile deosebit de interesante în cadrul Festivalului „Enescu” este acela că fiecare mare artist vine aici cu o concepţie originală, specială a felului în care muzica lui Enescu trebuie să fie interpretată. Ştim cu toţii că stilul lui Enescu a fost unul complex şi că lucrările sale sunt foarte diverse. Am ascultat în Festivalul „Enescu“ versiuni introvertite, altele cu rezonanţe religioase, foarte moderne, neoclasice, lucrări împinse în zona tradiţionalului sau dimpotrivă, în cea a academismului. Cum este Enescu în concepţia lui Kristjan Järvi? 

Enescu are multe faţete diferite. A fost un maestru al virtuozităţii, ca violonist şi pianist şi compozitor. Dacă priveşti tot acest spectru al talentelor sale, îţi dai seama că a fost o personalitate cu totul specială. Când îi interpretezi lucrările, fie că este vorba de Rapsodia I sau de Simfonia I, realizezi că sunt partituri foarte diferite, dar care au fost compuse de aceeaşi per-soană. Pentru că vorbim despre o persoană ca despre un întreg, care poate avea diferite reflecţii, diferite stări sau momente de viaţă, motivaţii variate ale acţiunilor sale. Sunt părţi care îţi plac şi altele care pot să nu îţi placă. Este la fel ca într-o relaţie. Nu poţi lua doar părţile bune ale cuiva, trebuie să iei şi părţile care nu îţi plac. Pentru mine, Enescu este cu adevărat un Univers şi să-i mulţumim lui Dumnezeu că România are un asemenea reprezentant al culturii naţionale, la fel cum Finlanda îl are pe Sibelius, iar Norvegia – pe Grieg. Un compozitor Naţional. Nu naţionalist, ci Naţional. O personalitate pe care oamenii o privesc ca pe un tezaur naţional! Acest om a dăruit atât de mult ţării sale! Când interpretezi muzica lui Enescu este necesar să îi cunoşti profund personalitatea. Creaţia sa este o mixtură a trăsăturilor lui de caracter, al căror echilibru trebuie să îl găseşti. Echilibrul între interpret şi creator. Există întotdeauna o abordare subiectivă asupra a ceea ce interpretul consideră că este compozitorul. Percepem totul subiectiv, prin ochii noştri, indiferent cât de obiectivi ne-am dori să fim. Iar noi, interpreţii, ne folosim de compozitori ca de un vehicul cu ajutorul căruia ne exprimăm pe noi înşine, în timp ce ei ne oferă platforma cu ajutorul căreia să explorăm mai departe, iar acesta este un lucru bun. Atâta vreme cât publicul apreciază ceea ce faci, înseamnă că ai reuşit să exprimi un adevăr. Este ceea ce încerc să fac şi eu cu Enescu, indiferent că este vorba despre o lucrare profundă sau o alta, mai accesibilă, cum este Rapsodia I. 

Din Estonia în Statele Unite

Numele: Kristjan Järvi

Data şi locul naşterii: 13 iunie 1972, Tallinn, Estonia

Stare civilă: căsătorit

Studiile şi cariera: Manhattan School of Music. Între 1998 – 2000 asistent al dirijorului Esa-Pekka Salonen la Filarmonica din Los Angeles; între 2000-2004, dirijor şi director muzical al Norrlands Opera Symphony Orchestra din Umeå, Suedia; dirijor şi director artistic al  Tonkünstler Orchestra din Viena.Este consultant artistic permanent la Orchestra de cameră Basel şi fondatorul şi dirijorul Baltic Youth Philharmonic. În aprilie 2011 a fost ales următorul director al  MDR Symphony Orchestra (MDR Sinfonieorchester)  cu un contract pe trei ani care a fost reînnoit în 2015.

Locuieşte în: SUA