UPDATE Accident Muntenegru. Unul dintre şoferii „autocarului groazei“, angajat la Poliţia Capitalei, a murit. Cel de-al doilea se află la terapie intensivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferul  care conducea autocarul ce s-a răsturnat într-o prăpastie din Muntenegru şi care a decedat în urma accidentului este angajatul Poliţiei Capitalei. Cel de-al doilea conducător auto este în stare gravă la Terapie Intensivă. În plus, potrivit unor surse din cadrul poliţiei, George Ciobanu, şoferul-poliţist, nu-şi anunţase superiorii că pleacă în afara ţării şi nici că ar mai avea un alt loc de muncă.

UPDATE Ştefan Grigore şi Mihaela Iuliana Grigore, patronii firmei de transport vor fi audiaţi, marţi după-amiază, la Parchetul General, potrivit unor surse judiciare.

UPDATE Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei Române, şoferul decedat este angajatul Poliţiei Capitalei.

Familiile persoanelor decedate în accidentul produs în Muntenegru sunt anunţate marţi de echipe mixte formate din poliţişti şi psihologi, nouă dintre victime fiind din Capitală, cinci din judeţul Argeş, două din Timiş şi câte una din Ilfov şi Cluj, au precizat surse din politie.

UPDATE Potrivit declaraţiilor de avere din 2008 şi din 2009 ale lui George Ciobanu, şoferul angajat la Ministerul de Interne care se afla în autocarul „groazei”, acesta locuia în Voluntari, judeţul Ilfov şi deţinea două maşini. De asemenea, el avea un credit la bancă în valoare de 7.500 de euro.

În 2009, George Ciobanu lucra ca agent şi conducător auto în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

În declaraţia din 2008 este trecut că soţia acestuia era angajată la Serviciul Român de Informaţii (SRI), având totuşi un salariu mult mai mic decât el, însă în anul următorul nu a mai fost trecut locul de muncă al acesteia, ci doar salariul care a fost mărit.

În anul 2011, soţia şi-a schimbat locul de muncă, aceasta fiind angajată ca secretară la Universitatea „Spiru Haret”.

Potrivit declaraţiilor de avere din 2008 şi 2012, George Ciobanu îndeplinea doar funcţia de agent de poliţie.

UPDATE  Şoferul care conducea autocarul ce s-a răsturnat într-o prăpastie din Muntenegru a decedat. Cel de-al doilea conducător auto este în stare gravă la Terapie Intensivă, după cum a  anunţat, marţi, adjunctul şefului Poliţiei din Muntenegru.

Şoferul din autocarul morţii nu-şi anunţase superiorii despre  plecarea din ţară

Potrivit  unor surse din cadrul Poliţiei, George Ciobanu, şoferul care se afla în autocarul morţii nu şi-ar fi anunţat superiorii că părăseşte ţara, aşa cum cereau procedurile impuse de statutul său.

„Era încadrat ca agent de poliţie, coordonator de autospeciale la Biroul Tehnic din cadrul Poliţiei Capitalei. El era în mod legal în concediu aprobat, însă în momentul în care părăseşti ţara trebuie să anunţi acest lucru, să treci într-un borderou câteva coordonate cum ar fi durata deplasării, localitatea unde mergi, cât stai, pentru a putea fi  şor de găsit  în cazul în care cineva are nevoie de tine. Mai exact, un raport de concediu în care să specifici toate lucrurile asta. Din verificările noastre de până acum, agentul nu specificase faptul că va pleca din ţară“, au declarat pentru adevărul.ro surse din cadrul poliţiei.

Poliţiştul-şofer lucra din septembrie 2012 la firma de transport

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Marius Niculae a precizat că, în urma verificărilor făcute de Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) Sector 2, s-a stabilit că poliţistul lucra din septembrie 2012 ca şofer la firma care a dus turiştii în Muntenegru. Potrivit lui Niculae, verificările au fost făcute de SIF Sector 2 întrucât societatea comercială respectivă are sediul social în sectorul 2.

Întrebat dacă Poliţia Capitalei ştia că subofiţerul avea un alt loc de muncă, Niculae a declarat că acesta „trebuia să anunţe că mai are o altă activitate pe lângă cea de poliţist“, însă nu ar fi  făcut nici  acest lucru.

Cu ocazia verificărilor efectuate pentru identificarea victimelor accidentului din Muntenegru a reieşit că unul dintre conducătorii auto al autocarului este angajat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, la Serviciul de Logistică.

  Potrivit unui comunicat emis de Poliţia Capitalei, respectivul angajat se afla în timpul liber, iar de pe 25 iunie (n.red.- azi) urma să figureze în concediu de odihnă legal, aprobat de conducerea unităţii unde îşi desfăşura activitatea.

„Agentul de poliţie este posesor al permisului de conducere din anul 1989, având categoriile BE, CE, DE şi al atestatului profesional eliberat de ARR Bucureşti la data de 17.03.2012 cu valabilitate până la data de 16.03.2017, fiind cunoscut ca un bun profesionist”, se mai arată în comunicat. 

Agentul de poliţie are 45 de ani, este căsătorit şi are un copil şi este angajat în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) din aprilie 1991 în cadrul structurilor de ordine publică. Din 1994 a activat în cadrul structurilor de intervenţie rapidă, iar din anul 2000 în structurile de logistică, în funcţia de conducător auto. 

Potrivit legii, bărbatul putea avea funcţii şi în alte domenii de activitate din sectorul privat, „care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului”.

În consecinţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, poliţistul putea să îndeplinească şi alte activităţi remunerate, în condiţiile în care acest lucru nu împieta desfăşurarea optimă a activităţii de funcţionar public cu statut special.  

Poliţia Capitalei aşteaptă finalizarea anchetei autorităţilor muntenegrene, care urmează să stabilească toate circumstanţele producerii accidentului rutier.

Citeşte mai multe despre carnagiul din Muntenegru

Mareea Travel aruncă pisica moartă în curtea transportatorului: Pagubele produse în urma accidentului din Muntenegru aparţin Gregory Tour

Directorul agenţiei care a organizat circuitul turistic, Marius Usturoiu, susţine că responsabilitatea pentru pagubele produse în urma accidentului din Muntenegru aparţine transportatorului, Gregory Tour, conform contractului încheiat de acestă cu agenţia de turism.

Tragedia din Muntenegru, anunţată de un pasager: „Ne-am răsturnat. Nu am văzut ce s-a întâmplat“

Directorul agenţiei de turism Mareea, ce a organizat sejurul în Muntenegru, Marius Usturoi, a declarat, pentru „Adevărul“ că tragedia a fost anunţată în ţară, duminică seară, în jurul orei 18.00, de unul dintre turiştii aflaţi în autocar. Grupul plecase din Bucureşti sâmbătă dimineaţă la ora 5.30.
 

Directorul firmei care deţinea autocarul tragediei din Muntenegru: „Inspecţiile tehnice erau la zi“. Societatea a fost înfiinţată în 2011

Ştefan Grigore, directorul firmei Gregory Tour Holiday SRL, cea care a asigurat transportul în Muntenegru, a declarat, luni dimineaţă, că autocarul avea inspecţiile tehnice la zi, iar şoferii au respectat timpii de oprire, adică la fiecare trei ore.

Raed Arafat, despre cumplitul accident din Muntenegru: „Nu toate victimele au fost încă identificate!”

Două avioane dotate cu echipamentele medicale necesare, precum şi cu personal medical specializat vor merge în Muntenegru pentru a transporta românii care au fost răniţi în accidentul care a avut loc duminică, a anunţat Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Un al treilea avion va aduce în ţară persoanele decedate în urma impactului.
 

FOTO VIDEO Filmul tragicului accident din Muntenegru, soldat cu moartea mai multor români plecaţi într-un circuit turistic

Spitalul din Muntenegru, la care au fost duse 33 de persoane care se aflau în autocarul implicat în accidentul produs duminică seara, a publicat o listă cu numele celor internaţi. Un autocar, care avea număr de înmatriculare de România, s-a răsturnat într-o prăpastie. Ministerul de Externe a anunţat luni dimineaţă că numărul persoanelor decedate a ajuns la 18.

Guvernul verifică dacă firma de transport în Muntenegru a respectat condiţiile de siguranţă

Guvernul a anunţat, luni, că va iniţia rapid toate verificările necesare pentru a se vedea dacă firma implicată în organizarea transportului din Muntenegru a respectat toate prevederile legale de siguranţă.
 

Presa din Muntenegru: în momentul accidentului, şoferul conducea prea repede

În momentrul în care s-a petrecut tragedia, şoferul conducea prea repede, a declarat pentru ziarul „Vijesti“ din Podgoriţa Carmen Dorobeţ, din Bucureşti, internată la secţia de ortopedie din centrul clinic din capitala muntenegreană. 18 persoane au murit, iar alte 29 au fost rănite în urma prăbuşirii într-o prăpastie a unui autocar înmatriculat în România, a anunţat, duminică, ministrul muntenegrean de interne, Rasko Konjevic.

VIDEO Grigore Cartianu, despre grija statului român faţă de cetăţenii săi: „Avem o problemă majoră legată de somnolenţa autorităţilor în astfel de situaţii“

Tragedia din Muntenegru, în care 18 români au murit într-un accident de circulaţie, aduce din nou în atenţia opiniei publice gestionarea crizelor de către statul român. Rudele călătorilor care se aflau în autobuzul groazei au reclamat probleme în relaţia cu funcţionarii Ministerului de Externe în momentul în care au vrut să afle detalii despre starea de sănătate a apropiaţilor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite