E grav, tot mai grav! Pe lângă situaţia de anasamblu privind înmulţirea zilnică a numărului de infectaţi cu SARS Cov 2, în ţara noastră, oarecum previzibilă dacă analizăm cum s-a gestionat situaţia crizei sanitare şi cum au înţeles unii români să respecte regulile până acum, avem o nouă şi mare problemă pe frontul antipandemic. De câteva zile, poate chiar săptămâni, din ce în ce mai mulţi profesionişti ai corpului medical aflaţi în prima linie de luptă cu noul coronavirus, sunt revoltaţi până la disperare! Şi această revoltă, situaţie a personalului medical din zona frontului antiSARS Cov 2 era de anticipat şi se puteau dinainte găsi, gândi, proiecta, realiza strategii de prevenire şi gestionare a problemei majore, care se manifestă tot mai mult în ultimul timp. Dar cine s-o prevină dacă cei la care sunt deciziile, butoanele, puterea sunt ocupaţi cu totul şi au alte priorităţi decât acestea?

La fel ca starea unui pacient care netratat la timp şi cum trebuie, s-a agravat, aşa s-au acutizat şi şi problemele oamenilor în halate albe şi uniforme de alte culori  ale căror misiuni sunt să salveze cât mai multe vieţi posibil.

Revolta lor este cu atât mai îndreptăţită cu cât indecizia, incompetenţa, lipsa de interes, prostia decidenţilor le agravează pe zi ce trece situaţia şi le face tot mai grea munca de salvare. Mai mult, ştim cu toţii, personalul medical din linia întâi este şi el expus riscului contaminării şi, implicit al transmiterii virusului în familie şi comunitate, dar şi al pierderii propriei vieţi. Iar realitatea cruntă din teren ne arată că săptămânal, chiar zilnic, printre noii infectaţi sunt înregistraţi medici, asistente, infirmiere, salvatori de pe ambulanţe şi alţi angajaţi sanitari. Ca orice pacienţi, unii au ajuns iremediabil pe lista victimelor.

Tocmai de aceea, acum ne aflăm într-o realitate când salvatorii din linia întâi sunt extrem de revoltaţi. Chiar dacă nu toţi, din diferite motive, nu pot să-şi strige disperarea! Dar, mulţi dintre cei angrenaţi pe frontul antipandemic transmit zilnic mesaje de disperare, epuizare fizică, îngrijorare extremă, frică faţă de spectrul infectărilor şi al morţii. Din toate unităţile medicale, fără excepţii! Se aud tot mai multe voci ale medicilor, se citesc tot mai multe mesaje, se fac tot mai multe apeluri ale personalului sanitar din spitale, care cer atât decidenţilor politici, responsabililor din sistemul de sănătate naţional să adopte măsurile adecvate care să-i ajute în lupta lor şi în acelaşi timp să-i protejeze, pentru a putea continua bătălia şi de aici înainte, ţinând cont că războiul împotriva SARS Cov 2 este unul de durată!

Sunt voci ale multor specialişti remarcaţi public în această bătălie pe viaţă şi pe moarte, dar şi ai multora care preferă să rămână anonimi, dar să-şi facă treaba, în ciuda problemelor, cu toate puterile lor.

Oare îi aude cineva pe aceşti salvatori? Oare se gândeşte cineva cât de epuizaţi sunt şi cum rezistă medicii care stau ore în şir îmbrăcaţi în combinezoanele de protecţie, cu măştile pe faţă, cu frica în sân, făcând eforturi supraomeneşti să salveze alte vieţi? Ce se întâmplă în şi cu familiile acestora, cum sunt copiii şi părinţii personalului medical din zona de risc al contaminării, care sunt expuşi la rândul lor pericolului şi infectării? La problemele sociale pe care le au aceştia în afara serviciului, a spitalului sau ambulanţelor ce alergă în permanenţă pentru salvarea altor vieţi?

Doar nişte bani în plus daţi lunar celor aflaţi pe baricadele medicale îi mai ajută cu ceva dacă se infectează şi îşi pierd propriile vieţi? Nici o sumă de bani oricât de mare, nici o avere, nu mai poate aduce un om înapoi la viaţă, fie el şi doctor!

Situaţia este cu atât mai gravă cu cât, se ştie, România la ora actuală are un deficit de mii de medici şi alţi specialişti în domeniu! Dacă îi pierdem şi pe aceştia care au ales să rămână în ţară, să lupte cu moartea, care au învăţat din mers să se bată cu noul coronavirus, pierzându-şi propria viaţă uneori, riscând zi şi noapte, expunându-şi familiile, pe cine aducem în locul lor? Cât de tare se gândesc politicieni, responsabilii, gestionarii acestei ţări, care ar trebui să lucreze doar pentru popor, pentru binele oamenilor care i-au ales, să facă legi bune nu proaste şi dedicate intereselor mafiote, pe cine pun în locul medicilor, personalului sanitar care cad la datorie ori, pur şi simplu, nu mai pot să muncească?

Avem alţi oameni de rezervă, disponibili, apţi, pregătiţi să-i înlocuiască pe cei care cu adevărat luptă în linia întâi pe frontul SARS Cov 2?

Am văzut, vedem cum marii aleşi ai neamului în Parlament ştiu să trateze legile! Chiar legile sanitare, cum ar fi disputatul proiect al aşa zisei legi a carantinării şi izolării persoanelor infectate cu noul coronavirus! Câtă ”responsabilitate, decenţă şi demnitate” la aleşii chemaţi să dezbată şi să legifereze în situaţia unei crize sanitare mortale, nemaiîntâlnită niciodată până acum!!!

Cum să facă aceştia legislaţii corecte, coerente, inteligente, spre binele comun, naţional, când mulţi dintre ei se comportă ca hoţii satului, beţivii satului, proştii satului? Când ei nu respectă în văzul întregii lumi propriile legi făcute chiar de ei!

Am ajuns în situaţia să avem probabil, aleşilor neamului cu cel mai scăzut nivel, în forul suprem legislativ al ţării, din toată istoria democraţiei româneşti. Democraţie bună rea, aşa cum a fost ea de-a lungul timpului. Iar aceşti parlamentari, în marea lor ”inteligenţă” fac totul ca să fie realeşi la următoarele alegeri din toamnă sau când or avea ele loc!

Până atunci, ce facem cu criza sanitară majoră cu care ne confruntăm, ce facem ca să diminuăm propagarea coronavirusului şi să ne protejăm cu toţii? Ce facem cu personalul medical din linia întâi, revoltat, epuizat, disperat? Cum îi ajutăm pe salvatori, pentru ca la rândul lor să ne ajute pe cei aflaţi în nevoie, să salveze alte vieţi?

Una dintre soluţii este respectarea regulilor de protecţie şi prevenire a îmbolnăviri, foarte importante! Să respectăm cu toţii regulile! Ar fi bine, dar cu o floare nu se face primăvară şi nici toate pericolele nu trec de la sine! Cu restul problemelor majore, stringente, ce facem?