Reţete medicale compensate cu voie de la Fisc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din ianuarie, românii care au nevoie de medicamente compensate cu 90% vor fi obligaţi să meargă lună de lună la Fisc pentru a solicita adeverinţe care să ateste că venitul lunar nu depăşeşte 700 de lei.

Înainte de a trece pe la medicul de familie şi pe la farmacist pentru a se aproviziona cu medicamentele necesare, bolnavii cu boli cronice, cu patologii grave, cum ar fi hepatitele sau bolile de inimă, vor fi obligaţi să planifice o vizită şi la ANAF. 

Motivul: o adeverinţă fiscală care să ateste cuantumul venitului înregistrat lună de lună şi care ar putea deveni obligatorie de la începutul anului viitor pentru cei care au nevoie de reţete compensate în proporţie de 90%. Măsura, considerată „de siguranţă”, a fost luată de medicii de familie.

„Totul a pornit de la faptul că unele persoane beneficiau de medicamente compensate deşi aveau venituri care depăşeau acei 700 de lei, iar acum diferenţele de bani li se impută medicilor. Aceştia s-au trezit peste noapte că trebuie să plătească retroactiv sume mari, de câteva zeci de milioane de lei vechi. Trebuie să se găsească soluţii prin care să plătească statul, nu medicii şi nu pacienţii, care şi aşa au venituri mici. E o nebunie curată să pui pacienţii pe drumuri”, susţine Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP).

Spre exemplu, preşedintele CNAS consideră că este suficientă o declaraţie pe propria răspundere a pacientului legată de venitul încasat sau de cuponul de pensie, după caz.

Declaraţia pe propria răspundere, insuficientă

„Cei care au luat declaraţii nu ar trebui să plătească nimic, pentru că fiind declaraţie pe propria răspundere trebuie să se îndrepte împotriva celui care a dat declaraţia, în speţă pacientul. Ori de câte ori eliberează o reţetă medicul de familie trebuie să ceară talon de pensie şi declaraţie pe propria răspundere“, a declarat Cristian Buşoi. La rândul lor, medicii de familie susţin că nu vor să pună pacienţii pe drumuri, dar că nu au o altă soluţie. „Nu dorim să fim organe fiscale, dar nici nu dorim să ni se impute sumele pentru aceste reţete”, a explicat şi doctorul Doina Mihăilă.

Cei vizaţi: bolnavii cu boli cronice

Reprezentantul pacienţilor, Vasile Barbu subliniază că măsura îi afectează atât pe pensionari, cât şi pe bolnavii cu salarii foarte mici. Acesta este de părere că vor fi situaţii în care pacienţii aflaţi în imposibilitatea de a se deplasa, sau pentru a nu se pierde în hăţişul de documente pe care trebuie să le ceară de la ANAF, se vor vedea obligaţi să achite sume importante din buzunar.

„Vorbim şi de salariaţii cu venituri mici. Aici vor fi necesare şi mai multe documente şi cred că mulţi care ar trebui să primească o compensare de 90% vor prefera să scoată bani din buzunar şi să se rezume la o compensare de doar 50%”, a completat preşedintele ANPP.

În opinia acestuia, vizaţi sunt bolnavii cu boli cronice, care au patologii grave, cum ar fi hepatitele sau bolile de inimă. „Suntem între medic şi pacient”, a conchis Barbu.

Cine beneficiază de compensări

De medicamente compensate în proporţie de 90% beneficiază persoanele cu un venit lunar sub 700 de lei. Concret, printre aceştia se numără în special pensionarii cu venituri mici, şomerii şi persoanele care primesc ajutoare sociale. În prezent, peste 3,5 milioane de români au venituri nete de sub 700 de lei pe lună.

Pe aceeaşi temă:

Medicii de familie susţin că li se impută de Curtea de Conturi o parte din reţetele prescrise. Reacţia preşedintelui CNAS

Medicii de familie au atras atenţia, vineri, că li se impută reţete prescrise bolnavilor de cancer şi pacienţilor internaţi, care altfel nu şi-ar primi tratamentul medicamentos, dar şi celor cu pensii de sub 700 de lei care au şi alte venituri şi, ca atare, vor fi obligaţi să le ceară acestora de fiecare dată adeverinţă fiscală.

Vaccinul antigripal românesc vine prea târziu

Ministerul Sănătăţii (MS) începe campania gratuită de vaccinare antigripală din acest an cu trei luni mai târziu. Astfel, persoanele aflate „la risc“ vor putea merge la medicul de familie pentru vaccinul gratuit abia din ianuarie 2014. Pacienţii nu sunt tocmai încântaţi de situaţie, mai ales că există deja situaţii în care medicii refuză să-i vaccineze pe motiv că ar putea avea reacţii adverse.

Ministerul Sănătăţii a încheiat un protocol de colaborare cu angajaţii care au vrut să facă grevă generală în Sănătate

Ministerul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu şi reprezentanţii Coaliţiei pentru Sănătate vor semna joi un protocol de colaborare la sediul instituţiei. Documentul, al căror semnatari din partea organizaţiei vor fi profesorul Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR) şi Marius Sepi, vicepreşedintele SANITAS, este „o înţelegere oficială între părţi”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite