Ponta, în rol de Terminator după operaţie: „Mă voi întoarce mai puternic!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchi, într-o clinică privată din Istanbul, despre care se zvoneşte că ar aparţine unui apropiat al familiei Erdogan. Prim-ministrul a spus pe Facebook că operaţia a fost mai dificilă decât se aştepta, dar a dat asigurări că se va întoarce mai puternic

Criticat dur că a plecat pe şest să-şi opereze genunchiul în Turcia, premierul Victor Ponta a decis ieri să ia legătura cu ţara şi a anunţat pe pagina sa de Facebook că s-a dus să se opereze la o clinică din străinătate pentru că în România i-ar fi fost imposibil să aibă parte de linişte şi de odihnă. „Operaţia a fost mult mai complicată decât se anticipa”, a scris Victor Ponta, pe Facebook, asigurând însă că se va întoarce acasă mai puternic.

Dragnea l-a vizitat pe Ponta după operaţie

În postarea de pe Facebook, premierul mai arată că l-a avut alături pe doctorul Ionuţ Codorean, cadru medical la Spitalul Militar şi fost medic al echipei de fotbal Dinamo. Asta în contextul în care medicii români şi societatea civilă i-au reproşat că a ales să se opereze în străinătate pentru că nu are încredere în sistemul medical românesc.

„Evident că am totală încredere în medicii români - aici însă am ceva ce era imposibil acasă – Linişte şi Odihnă! Vreau să-i asigur şi pe cei care «se bucură» de necazul meu că mă voi întoarce mai sănătos şi mai puternic!”, a mai scris Ponta pe Facebook. „Multumesc tuturor celor care în aceste zile au avut un gând bun pt mine – operaţia a fost mult mai complicată decât se anticipa, dar sunt convins că până în Decembrie voi putea face sport din nou”, a mai notat premierul pe
contul său.

dragnea_romania libera

Tot ieri, Ponta a fost vizitat în Turcia de colegul său de partid Liviu Dragnea (foto dreapta). La plecarea din ţară, acesta spunea că nu ştie exact unde este internat Ponta, dar că va fi aşteptat de o persoană la aeroport, care îl care conduce la spital.

Ulterior, fostul vicepremier, care s-a îmbarcat la clasa business a unui zbor operat de Turkish Airlines, a fost surprins de fotorepoterii „România Liberă“ în apropierea clinicii private Medipol. Potrivit presei, clinica i-ar aparţine unui apropiat al preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

Iliescu: „Fiecare judecă propria situaţie“

Ceilalţi colegi de partid sau din opoziţie au ales să-i transmită mesaje prin intermediul presei.
Ion Iliescu a comentat că funcţiile publice înalte au o simbolistică aparte şi că pot da, în cazul de faţă, un semnal de alarmă în legătură cu eficienţa sistemului medical românesc. „Fiecare judecă propria situaţie în condiţiile date. Am auzit că a fost sfătuit de către domnul Tăriceanu, care a efectuat aceeaşi operaţie la un doctor cunoscut. Se duc mulţi români în Istanbul. Dacă cineva are mai multă încredere într-un medic cunoscut de afară şi are posibilitatea să o facă, este treaba lui”, a spus Ion Iliescu într-o intervenţie televizată.

La rândul ei, copreşedintele PNL Alina Gorghiu i-a urat primului ministru „sănătate şi ligamente întregi”. „Am să urez premierului sănătate şi ligamente întregi, dacă asta era problema, dar mi-aş dori ca şi cetăţenii României să aibă parte de un premier credibil. Nu doresc răul nimănui, dar îmi doresc binele României şi îmi doresc ca cetăţenii României să beneficieze de un premier credibil. Ceea ce, din păcate, nu are legătură cu sănătatea în care se află, ci are legătură cu dosarul domniei sale şi solicitările pe care DNA le are”, a spus Gorghiu.

Ea a arătat că speră ca şi el, ca orice cetăţean,„chiar dacă nu este martor, ci este învinuit sau inculpat pentru fapte de corupţie”, să meargă să dea explicaţii.

Audierea premierului, amânată cu o săptămână

Declaraţia vine în contextul în care luni, în ziua în care s-a aflat că premierul a plecat în Turcia pentru a se opera, acesta era aşteptat la DNA pentru a fi audiat în dosarul în care este urmărit penal pentru corupţie. Analiştii politici l-au acuzat că a recurs la operaţia în străinătate pentru a nu se duce la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Fondatorul clinicii Medipol, medicul de casă al familiei Erdogan

Clinica în care s-a operat premierul Victor Ponta, Medipol, este cea mai mare unitate sanitară privată din Turcia, având o capacitate de 470 de paturi. Spitalul atrage, anual, zeci de mii de pacienţi din toate colţurile lumii, fiind dotat cu aparatură de ultimă generaţie, care le permite medicilor să facă intervenţii chirurgicale simultane în 25 de săli de operaţie.

Ceea ce nu cunosc nici măcar turcii este acţionariatul acestui spital privat de foarte mari dimensiuni şi preţuri pe măsură.

„Sunt zvonuri că spitalul este deţinut de familia Erdogan. În realitate, nu există informaţii oficiale despre cine este în spatele acestei clinici. Ea este deţinută de TESA - Fundaţia pentru Educaţie şi Sănătate, al cărei fondator este doctorul Fahrettin Koca, care face parte din comunitatea Iskenderpaşa. Fahrettin Koca este medicul familiei Erdogan, prin urmare au o relaţie strânsă”, au explicat, pentru „Adevărul”, oficiali din cadrul Universităţii de Stat din Istanbul.

Vizita lui Ponta nu a apărut în presa turcă

Decizia premierului român de se opera în clinica turcă nu a fost o surpriză având în vedere relaţia apropiată dintre el şi preşedintele Turciei, dar şi vizitele reciproce făcute, într-un timp foarte scurt, de cei doi oficiali.

Însă, în ciuda faptului că intervenţia chirurgicală la care a fost supus premierul Victor Ponta a apărut în toată mass-media de la noi, ziarele şi publicaţiile online din Turcia nu au relatat absolut nimic despre operaţie şi despre faptul că şeful Guvernului din România se află la tratament în clinica turcă.

„Nu am văzut nicio ştire despre această vizită la noi”, au completat oficialii din universitatea turcă.

Medicul român care a mers cu Ponta în Turcia i-a recomandat să nu meargă la guvern minimum trei săptămâni

Medicul Ion Codorean, specialist în traumatologie sportivă la Spitalul Militar Central din Bucureşti, care l-a însoţit pe Victor Ponta în Turcia, la operaţie, a spus că premierul nu va avea voie să calce şi să se sprijine pe picior minimum trei săptămâni, motiv pentru care că i-a recomandat să nu meargă la guvern în perioada de recuperare, transmite Mediafax. Codorean este medicul care l-a consultat pe premier şi i-a stabilit diagnosticul de ruptură veche de ligament încrucişat anterior, ceea ce a determinat o ruptură de menisc intern şi leziuni foarte mari de cartilaj.

"E o perioadă de minimum trei săptămâni în care atunci când laşi piciorul jos vine sânge în picior, se mişcă genunchiul şi doare. Una este să fie numai ligament încrucişat şi restul să fie bine, şi alta este să fie distruse toate în genunchi. Pentru că dacă e rupt numai ligamentul încrucişat, de a doua zi ai voie să calci pe picior. Dar complicaţia dânsului e mult mai rău decât în mod normal”, a precizat Ion Bogdan Codorean.

Întrebat dacă Victor Ponta poate să meargă la şedintele de guvern sau să se ocupe de activităţile de zi cu zi, medicul a răspuns: ”Eu i-am recomandat să nu. Nu poate pentru că el trebuie să stea tot timpul cu piciorul sus, trebuie să stea cu piciorul mai sus decât nivelul inimii, ca să nu-i vină mult sânge în picior, ca să nu se umfle. Apar dureri şi pot apărea complicaţii. Deci, el dacă lasă piciorul în jos pot să apară complicaţii măricele”, a declarat medicul.

Ion Bogdan Codorean a mai spus că vorbeşte cu Victor Ponta zilnic despre mersul post-operator, dar în perioada în care se află în Turcia Victor Ponta este sub stricta supraveghere a medicilor turci, la cea mai bună clinică din Turcia, care are cei mai buni doctori.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite