O vară fierbinte

Vara aceasta este deosebit de fierbinte. Nu doar din punct de vedere meteorologic: de la lovitura statului eşuat din Turcia la seria de atentate din Germania şi Franţa.

Fiind câteva zile în Germania, am urmărit „la cald“ reacţiile oamenilor simpli, dar şi a unor directori de opinie sau decidenţi (politicieni, lideri eclesiali, înalţi funcţionari). Ce să zic? Ne confruntăm, se pare, cu o adevărată spaimă colectivă abia ţinută în frâu de autorităţi şi de o mass media care transmite informaţiile, dar care, în comparaţie cu ce ar fi la noi, încearcă să nu pună inutil gaz pe foc. În fapt, tocmai această grijă de a nu exagera, de a nu adânci frica, caracterizează managementul inteligent al crizei.

Nu este însă mai puţin adevărat că se înmulţesc cei care, orbiţi de populism sau autentic îngrijoraţi de evenimentele care se ţin lanţ, văd o legătură directă între sosirea celor peste un milion de musulmani şi creşterea violenţei. Faptele nu contrazic acest imaginar colectiv. Dimpotrivă. De la fatidica noapte de An Nou de la Köln la ultimul atentat, la Ansbach, figura teroristului de după colţ, gata să se arunce în aer, domină mentalul cetăţeanului care, de la teroarea stângii radicale din anii '70 şi '80, nu mai este obişnuit cu explozia de Gewalt.

În Franţa, asasinarea recentă a unui preot catolic, în chiar contextul slujbei duminicale trecute, reprezintă o nouă treaptă în războiul pe care ne încăpăţânăm să nu îl recunoaştem ca atare. Nu doar caricaturiştii unei publicaţii provocatoare sunt vizaţi, ci mai ales acei purtători de simboluri prin a căror lichidare brutală este transmis un mesaj lipsit de echivoc. Preotul Jacques Hamel din Saint-Etienne-du-Rouvray intră, fără voie, în calendarul neomartirilor confruntării dintre Islam şi Creştinism.

Cine credea că democraţia, libertatea, drepturile fundamentale, în general, sunt bunuri sigure, câştigate definitiv, a avut parte de o dezamăgire pe măsura iluziei. Iată că nu doar patologiile interne ale societăţii europene pot pune aceste achiziţii sub semnul întrebării. Europa este azi mai fragilă decât oricând. Corectitudinea politică – tradusă prin himerica multiculturalitate declarată între timp falită – şi negarea sistematică a identităţii, conjugate, ne-au adus, confruntaţi cu duşmani reali, în situaţia unui vulcan gata să erupă.