UPDATE Mircea Diaconu ar putea afla pe 27 noiembrie sentinţa definitivă în dosarul în care este acuzat de conflict de interese

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Diaconu a fost achitat în primă instanţă
Mircea Diaconu a fost achitat în primă instanţă

Magistraţii Curţii Supreme au decis, joi, să amâne pentru 27 noiembrie pronunţarea în dosarul în care Mircea Diaconu este acuzat de conflict de interese. În acest caz, Curtea de Apel Bucureşti l-a achitat pe Diaconu, însă l-a amendat cu 1.000 de lei.

UPDATE Instanţa a decis astăzi să amâne pentru 27 noiembrie pronunţarea în dosarul în care Mircea Diaconu este acuzat de conflict de interese.

Curtea de Apel Bucureşti  a decis, pe 13 martie, achitarea europarlamentarului pentru conflict de interese, însă i-a aplicat o amendă administrativă de 1.000 de lei.

Asta după ce în noiembrie 2012, Mircea Diaconu a fost trimis în judecată pentru cinci fapte de conflict de interese.

Potrivit procurorilor Parchetului General, Mircea Diaconu, în calitate de director al Teatrului „C.I. Nottara“, ar fi participat la negocierea condiţiilor contractuale şi apoi a semnat, la data de 27 aprilie 2007, contractul de drepturi intelectuale (regie) având ca obiect realizarea unui spectacol de către soţia sa, actriţa şi regizoarea Diana Lupescu, contract în baza căruia s-ar fi realizat în mod direct un folos material pentru aceasta.

Mircea Diaconu a negociat contractul soţiei sale în calitate de director al teatrului „C.I. Nottara”

În plus, procurorii spun că, tot în calitate de director al teatrului, Diaconu ar fi participat la negocierea condiţiilor contractuale pentru punerea în scenă a altor trei spectacole, după care a semnat contractele de drepturi conexe (autor) cu soţia sa, care urma să îndeplinească diverse funcţii (cum ar fi: regizor, scenograf, colaborator şi colaborator-actor), contracte în baza cărora s-a realizat în mod direct un folos material pentru acesta.

De asemenea, la data de 13 august 2007, Mircea Diaconu a prezidat Comisia de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic la Teatrul „C.I. Nottara”, „după ce anterior aprobase şi tematica de concurs pentru regizorul artistic şi cunoştea cu exactitate că numai soţia sa se va prezenta la această competiţie pentru promovarea în funcţie”.

Potrivit procurorilor, Mircea Diaconu i-a acordat calificative maxime soţiei sale, iar apoi a emis o decizie de promovare a acesteia, act administrativ în baza căruia Diana Lupescu a realizat „un folos material direct concretizat în creşterea salarială aferentă“.

Procurorii au precizat că prin cele patru contracte acordate de Mircea Diaconu ar fi fost realizat un folos material pentru soţia sa în cuantum total de 29.112 lei.

Mircea Diaconu, declarat incompatibil, dar ales europarlamentar

Curtea Supremă a emis, pe 19 iunie 2012, decizie definitivă şi irevocabilă în sensul menţinerii ca legal şi temeinic a raportului de evaluare prin care ANI a constatat starea de incompatibilitate a fostului senator Mircea Diaconu.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a contestat la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) calitatea de membru în Parlamentul European a lui Mircea Diaconu, sesizând şi legislativul european că fostul senator a fost în incompatibilitate. 

ANI l-a reclamat pe Diaconu, alături de Autoritatea Electorală Permanentă şi Biroul Electoral Central, după ce fostul senator, declarat incompatibil printr-o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), a candidat la alegerile europarlamentare, câştigând un mandat.

Totodată, ANI a trimis şi o sesizare la Parlamentul European, pentru Comisia de validare a candidaturilor, în care atrage atenţia asupra incompatibilităţii stabilite de instanţa supremă.

Raportat la acest fapt, Curtea Constituţională a opinat, prin decizia nr. 972/2012, faptul că „votul negativ cu privire la starea de incompatibilitate constatată irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, Senatul a actionat ultra vires, arogându-şi competenţe care aparţin puterii judecătoreşti” şi a constatat „existenţa unui conflict juridic de natura constituţională între autoritatea judecătorească şi autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senatul României, de natură a împiedica puterea judecătorească să îşi îndeplinească atribuţiile constituţionale şi legale cu care a fost investită”.

Astfel, Mircea Diaconu era decăzut din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani, respectiv cea de membru al Parlamentului European.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Mircea Diaconu, achitat în dosarul privind conflictul de interese. Ponta îi urează succes la europarlamentare

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, joi, achitarea lui Mircea Diaconu pentru conflict de interese, care a primit însă o amendă administrativă de 1.000 de lei. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacă cu apel la Curtea Supremă. Premierul Victor Ponta felicită decizia magistraţilor şi îi urează lui Diaconu succes la alegerile europarlamentare, deşi, potrivit ANI, acesta nu are voie să ocupe o funcţie publică până în 2015.

Curtea de Apel: Mircea Diaconu este membru în Parlamentul European. ANI a pierdut procesul, dar face recurs

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a pierdut, vineri, la Curtea de Apel Bucureşti procesul în care a contestat calitatea de membru în Parlamentul European a lui Mircea Diaconu. Sentinţa nu este definitivă. Preşedintele ANI, Horia Georgescu, a anunţat că va contesta decizia magistraţilor. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite