Membrii Guvernului, inclusiv miniştrii, vor verifica "mai atent" documentele din Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii Guvernului au stabilit joi, la Palatul Victoria, ca documentele reprezentând ordinea de zi a lucrărilor Parlamentului şi avizele Executivului la iniţiative legislative să fie verificate mai atent inclusiv de miniştri, nu doar în grupurile parlamentare, iar secretarii de stat să fie permanent prezenţi la lucrările comisiilor în care sunt dezbătute proiecte legate de ministerul din care fac parte.

"S-a stabilit să fie acordată o atenţie mai mare în ceea ce priveşte verificarea ordinii de zi a lucrărilor Parlamentului şi punctelor de vedere formulate de Executiv la iniţiativele legislative şi ca exemplare din aceste documente să fie dublate şi înmânate inclusiv miniştrilor, nu doar membrilor grupurilor parlamentare, astfel încât să se ştie exact cum trebuie procedat la vot, iar punctul de vedere al Guvernului să fie întotdeauna respectat", au declarat surse guvernamentale, citate de Mediafax.

Secretarii de stat vor fi obligaţi să participe la lucrările comisiilor parlamentare în care sunt dezbătute proiecte care vizează ministerele lor, iar stadiul proiectelor legislative va fi analizat lunar de către secretarii de stat, dar şi de miniştri.

"Prioritare din punct de vedere al Guvernului rămân legile legate de acordul cu FMI, legislaţia comunitară şi fondurile europene", au mai arătat sursele.

Cea de-a şasea misiune a Fondului Monetar Internaţional de evaluare a performanţelor economice ale României în conformitate cu prevederile Acordului Stand-By şi ale Scrisorii Suplimentare de Intenţie se desfăşoară, la Bucureşti, în perioda 20 octombrie -1 noiembrie.

Vizita FMI a început ieri în contextul în care Parlamentul a aprobat scăderea TVA pentru alimentele de bază şi neimpozitarea pensiilor până la 2000 de lei. Vezi aici detalii.

Astăzi, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional, Jeffrey Franks, se întâlneşte cu miniştrii Economiei, Ion Ariton, şi Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite