Liderul sindical Marius Petcu a fost reţinut pentru 24 de ore pentru şpăgi de mii de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Petcu, preşedintele CNSLR-Frăţia şi al Sanitas, a fost prins ieri în flagrant când lua a patra „rată“ dintr-o şpagă de 200.000 de euro. Considerat cel mai bogat lider sindical, Petcu a fost ridicat de procurori în timp ce primea mită 40.000 de euro de la un om de afaceri pentru a-i atribui nişte lucrări de renovare.

UPDATE: Marius Petcu a luat cei 40.000 de euro de la Petre Scrieciu, el declarând în faţa procurorilor că aceşti bani reprezentau un împrumut pe care i l-ar fi acordat omului de afaceri în urmă cu două luni, a spus avocatul liderului sindical, Alice Drăghici, potrivit Mediafax.

Petcu le-a mai spus anchetatorilor că îl cunoaşte pe Petre Scrieciu de mai mulţi ani şi că joi, când procurorii au organizat flagrantul, omul de afaceri i-a restituit un împrumut pe care liderul de sindicat i l-ar fi acordat în urmă cu două luni, a precizat Alice Drăghici.

Ea nu a putut da numele firmei care ar fi urmat să primească lucrarea de construcţii pentru sindicate cu ajutorul lui Petcu, precizând că şi omul de afaceri a fost audiat de procurorii anticorupţie.

CITEŞTE ŞI:

Afaceri bolnave în Sănătate. DNA anchetează modul cum Spitalul de Urgenţă din Galaţi a plătit 1,5 milioane de lei firmei lui Marius Petcu, liderul sindicatului Sanitas

UPDATE: Marius Petcu a fost reţinut pentru 24 de ore.

Marius Petcu este acuzat că la 1 februarie 2011 ar fi primit şpagă o vilă de lux în Predeal în valoare de peste 200.000 de euro. În schimb, liderul sindical ar fi atribuit unui om de afaceri lucrările de executare a obiectivului Centrul de educaţie, perfecţionare şi recreere - Snagov.

Totodată, Petcu este acuzat că lua mită ca un salariu: 20.000 de euro pe lună în perioada 2009-2010 pentru a atribui contracte preferenţiale.

Prins în flagrant cu 40.000 de euro, Marius Petcu avea să creeze o noua surpriză. Mita reprezenta tranşele aferente lunilor ianuarie şi februarie 2011.
Un simplu calcul arată că Petcu ar fi luat şpagă, în doar doi ani, aproape 500.000 de euro şi o vilă în Predeal.

Contractele pe care le-ar fi atribuit pentru a duce o viaţă de nabab se ridicau la peste 11 milioane de lei (aproximativ 2,6 milioane de euro).

Lumea sindicală a fost zguduită ieri de cel mai mare scandal de după 1989. Marius Petcu (55 de ani) - deţinătorul unei averi impresionante - a fost ridicat din Bucureşti în timp ce lua şpagă. Reţinerea lui Petcu vine într-un moment delicat pentru mişcarea sindicală, şi aşa vulnerabilizată de dezvăluirea câştigurilor uriaşe ale liderilor. Sindicatele au pierdut de curând războiul împotriva noului Cod al Muncii, iar luni vor începe cu acest nou handicap negocierile  pe legea sindicatelor, cea a contractelor colective şi cea a conflictelor de muncă.

Renovarea bazelor de tratament

Marius Petcu ceruse unui om de afaceri 200.000 de euro pentru ca, în calitatea sa de membru în Consiliul de Administraţie al SIND România (fosta UGSR), să-i faciliteze obţinerea unor lucrări de construcţii şi de renovare a sediilor aparţinând acestei agenţii. Tot ieri, anchetatorii au făcut percheziţii la vila lui Petcu din Capitală, precum şi la sediul CNSLR-Frăţia. Marius Petcu se află şi în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate, inspectorii ANI declanşând în urmă cu o lună verificări cu privire la averea mai multor lideri sindicali.

Citiţi şi:

Vezi aici ce averi au principalii lideri de sindicat din România

Averile indecente ale sindicaliştilor

În aprilie 2010, patru dintre cele cinci confederaţii sindicale au împărţit patrimoniul fostei UGSR (sindicatele din perioada comunistă-n.r.), proporţional numărului de membri. Astfel, CNSLR-ului i-au revenit 37%, ceea ce înseamnă hoteluri în staţiunile Herculane, Băile Felix, Voineasa şi Covasna. Fiecare confederaţie a înfiinţat ulterior o firmă de turism care administrează hotelurile şi restaurantele care i-au revenit. CNSLR-Frăţia a înregistrat societatea SIND Tour Trading al cărei preşedinte al Consiliului de Administraţie este Marius Petcu.

Săltat după şedinţa firmei SIND

Se pare că omul de afaceri căruia Petcu i-ar fi cerut şpaga este patronul firmei Electronics din Râmnicu Vâlcea, care, de altfel, ar mai fi colaborat la diverse lucrări cu CNSLR-Frăţia. De această dată, Marius Petcu s-ar fi opus să atribuie lucrările de renovare la hotelurile şi restaurantele fostei UGSR societăţii din Vâlcea, întrucât firma nu dispunea de banii necesari pentru investiţii. De altfel, Petcu a fost săltat ieri exact după încheierea şedinţei Consiliului de Administraţie a SIND Tour Trading, unde s-a luat în discuţie participarea la licitaţia organizată de Casa Naţională a Pensiilor pentru locurile de cazare bugetate oferite bătrânilor care merg la tratament. Cu banii obţinuţi de la CNPAS, Frăţia urma să suporte costurile pentru reparaţiile bazelor de tratament.

Avere impresionantă

Vila din Bucureşti a lui Marius Petcu  Foto: Click!

image

Asistent medical la Spitalul „Sf. Ioan" din Capitală înainte de 1989, Marius Petcu a înfiinţat, în februarie 1990, Sindicatul Sanitas, unde a ocupat funcţia de vicepreşedinte. Marius Petcu este liderul cu cele mai mari venituri încasate din activitatea sindicală în 2009. El şi soţia sa, care este secretar general la Federaţia Sanitas şi vicepreşedinte la CNSLR - Frăţia, au ridicat peste 150.000 de euro de la sindicat şi din sinecurile conexe. Amândoi au avut salarii şi de la Sanitas şi de la Frăţia, iar Marius Petcu a mai câştigat bani ca membru în Consiliile de Administraţie de la Realitatea Media (35.432 de lei) şi de la firma sindicatelor - Sind România (14.383 de lei). O parte din bani au venit şi din proiectele europene derulate de confederaţia „Frăţia" şi de implementarea cărora s-au ocupat Marius şi Claudia Petcu. 

Soţii Petcu au o vilă de aproape 200 de metri pătraţi în Bucureşti, o casă de vacanţă de 267 de metri pătraţi în Snagov (Ilfov), o garsonieră în Capitală şi trei terenuri în Ilfov şi Teleorman. De asemenea, cei doi deţin o maşină Toyota, o motocicletă Honda şi un ATV SYM şi au 10 conturi şi depozite bancare. Cu excepţia garsonierei, toate aceste imobile, terenuri şi autoturisme au fost achiziţionate începând cu 2000, anul când Marius Petcu a devenit preşedinte CNSLR -Frăţia.

Marica: „e o prostie din partea lui"

Preşedintele Alianţei „Sed Lex", Vasile Marica, a declarat, ieri, că dacă anchetatorii l-au prins „la furat" pe Marius Petcu este „o prostie" din partea lui, precizând că, în aceste condiţii, nu mai bagă mâna în foc pentru nimeni.  „Tot ce ni se întâmplă ne duce în jos şi este numai din cauza modului în care ne dăm la gioale", a spus liderul „Sed Lex", alianţă afiliată la CNSLR-Frăţia.  A contribuit Mariana Bechir

40.000 de euro este suma cu care Marius Petcu a fost prins în flagrant, după ce ar fi pretins o şpagă de 200.000 de euro.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite