Interceptări din dosarul lui Rădoi: Negocieri cu Piedone şi Negoiţă şi intervenţii la Orban

Interceptări din dosarul lui Rădoi: Negocieri cu Piedone şi Negoiţă şi intervenţii la Orban

Inquam Photos / Octav Ganea

Interceptările din dosarul liderului de sindicat de la metrou, Ion Rădoi, redau, printre altele, negocieri cu primarii sectoarelor 3 şi 5, respectiv Robert Negoiţă şi Cristian Popescu Piedone, precum şi intervenţii la Ludovic Orban, pentru blocarea demolării spaţiilor comerciale de la metrou, potrivit informaţiilor publicate de News.ro.

„Punem preț pe două capete, Drulă și directorul”

Potrivit rechizitoriului DNA, sindicaliştii de la metrou, conduşi de Ion Rădoi, ar fi discutat, anul trecut, pe un grup de WhatsApp, mai multe strategii, în contextul disputei dintre liderul sindical şi Cătălin Drulă, ministru al Transporturilor la acel moment, pe lângă varianta declanşării unor proteste care să pară spontane, unul dintre ei invocând şi varianta apelării la serviciile unor racheţi."Punem preț pe două capete: Drulă și directorul (Ştefan Paraschiv, director Metrorex - n.r.). Şi-ai să vezi cum ne lasă lumea în pace. Păi, altfel, nu se mai poate. Ajungem la disperare”, a spus acesta, conform rechizitoriul din dosarul penal în care Ion Rădoi este trimis în judecată pentru şantaj. Acelaşi sindicalist mai propunea ca fiecare angajat de la metroul bucureştean să doneze câte 1.000 de lei, astfel încât să se strângă suma de 1 milion de euro pentru plata racheţilor, arată rechizitoriul obţinut de News.ro.
 
Pe grupul de WhatsApp al salariaţilor Metrorex, Cristian Cozonac, unul dintre angajaţii apropiaţi de Ion Rădoi, a venit cu ideea angajării unor racheţi ucraineni, ”ceva de calitate”.  
 
„Hai pe ei...Cât <<dreaq>> costă niște racheţi d-ăia ucraineni? Hai naiba să punem preț pe capetele lor. 5.000 de angajați, dacă donează fiecare 1.000 lei, facem vreun milion de euro. Și luăm ceva de calitate. Punem preț pe două capete: Drulă și directorul ( Ştefan Paraschiv, directorul Metrorex de la acel moment -n.r.). Şi-ai să vezi cum ne lasă lumea în pace. Păi altfel nu se mai poate. Ajungem la disperare”, a propus Cristian Cozonac, potrivit rechizitoriului DNA.
 
Un alt angajat al Metrorex – Nicu MTX - a propus o grevă spontană, astfel încât sindicatul să nu poată fi acuzat că a oprit metroul, iar mecanicii care refuză să pornească trenurile să nu poată fi concediaţi.  
 
”Cum ar fi ca în semn de protest mecanicii refuză să mai iasă cu trenurile în circulație pentru că au fost amenințați că li se taie din salariu. La o grevă spontană nu poate fi acuzat sindicatul...mecanicii nu pot fi dați afară deoarce nu ai pe cine să angajezi în loc. Așa o (cuvânt obscen) și Drulă cu amenințările”, scria angajatul Nicu pe grupul de socializare.  
 
În discuţie a intervenit şi Iulian Popescu, liderul organizaţiei de tineret a USLM și persoană apropiată a lui Ion Rădoi, potrivit procurorilor DNA.
 
Iulian Popescu: ”Câți mecanici sunt dispuși să facă asta, Nicule?”.
 
Nicu MTX: Sunt 2-3, celorlați le este frică”.
 
Iulian Popescu: ”Mâine vorbiți între voi și opriți trenurile dacă aveți sânge în instalație”.
 
Nicu MTX: ”La mecanici cam întodeauna a fost problema asta”.
 
Iulian Popescu: ”Mda, dacă se dă semnalul o să forțăm ceva”.
 
Pe data de 24 martie 2021, pe acelaşi grup de WatsApp, Cristian Cozonac  a postat următorul mesaj, referindu-se la ministrul Cătălin Drulă și la directorul general Ștefan Paraschiv: ”Dacă și dă afară, şi taie și din bani... trebuie să îi omorâm...la propriu”. Iulian Popescu l-a avertizat să nu mai spună așa ceva nici în glumă, pentru că sunt supravegheați.
 
Tot în acea perioadă, Ion Rădoi l-a contactat pe fostul ministru PSD al Transporturilor, Răzvan Cuc, ”acesta din urmă susținându-l în demersurile sale, sfătuindu-l să dea în judecată primăria pentru abuz și Metrorex pentru despăgubiri”, arată procurorii DNA.  
 
 

Ludovic Orban, către Ion Rădoi: ”El Maximo!”

 
Ion Rădoi, fostul lider al sindicatului de la metrou, i-a cerut lui Ludovic Orban, la acea vreme preşedinte PNL şi unul dintre liderii coaliţiei de guvernare, să-l oprească pe ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, din acţiunea de demolare a spaţiilor comerciale de la metrou, arată rechizitoriul DNA obţinut de News.ro. Însă Ludovic Orban, deşi i s-a adresat lui Rădoi cu apelativul ”El Maximo” şi a avut discuţii amicale cu acesta, nu a intervenit la Drulă.
 
Într-o discuţie telefonică interceptată de DNA, Ludovic Orban i se adresează lui Ion Rădoi cu sintagma ”El Maximo”, în timp ce fostul lider sindical îl numeşte pe Orban ”marele preşedinte la pătrat”.
 
LUDOVIC ORBAN: El Maximo!
 
RĂDOI ION: Ei, o juma' de Maximo, față de Marele Președinte la pătrat!
 
LUDOVIC ORBAN: Ce faci?
 
RĂDOI ION: Ce să fac? Iată că...hm, cu ale mele, cum se văd așa, de la distanță. Și mai mă uit și la ale tale, că pentru mine LUDOVIC ORBAN va rămâne prieten toată viața!
 
LUDOVIC ORBAN: Păi, normal!
 
RĂDOI ION: Și...cred, cred că trebuie să dăm puțin ochi-n ochi... că nu, mai...nu știu, să mai contăm puțin, că nu-mi place ce vor oamenii ăștia.
 
LUDOVIC ORBAN: Îhî.
 
RĂDOI ION: Și care m-am întâlnit cu el la ușă când Președintele la pătrat a împlinit 58 de ani, eu eram...A venit, m-a bătut pe umăr la ușă acolo, că eu eram în hol.
 
LUDOVIC ORBAN: Da...?
 
RĂDOI ION: Că acolo o...așa, o nuanță, o atenție am trimis-o la partid, că puteam așa...
 
LUDOVIC ORBAN: Mersi!...[neinteligibil]...
 
RĂDOI ION: Ei...în fine! Nu-i nicio problemă! Nicio problemă!
 
LUDOVIC ORBAN: Îhî! Nu fi supărat!
 
RĂDOI ION: Și...
 
LUDOVIC ORBAN:...[neinteligibil]...
 
RĂDOI ION:...că vrea el o întâlnire tete-a-tete. Zic: ”Acum, după atâta vreme vrei tete-a-tete?! ”, zic: ”Hm...după ce spune președintele!”
 
LUDOVIC ORBAN: Îhî.
 
RĂDOI ION: Și așa s-a încheiat. Și acum, chiar dacă vorbim la telefon, dar trebuia să transmit mesajul ăsta. Și îl întreb pe președinte la pătrat când...când ne putem întâlni?
 
LUDOVIC ORBAN: Săptămâna viitoare, marți sau miercuri...[neinteligibil]...

RĂDOI ION: Pentru câteva, pentru câteva minute, nu trebuie...Că nu ne trebuie...

LUDOVIC ORBAN: Da, mă, săptămâna viitoare, marți sau miercuri!
 
RĂDOI ION: Bun! Hai!
 
LUDOVIC ORBAN: Îhî. Dă-mi un semnal dimineață...
 
RĂDOI ION: Să fie când, în jur de prânz, așa? Da? De dimineață?
 
LUDOVIC ORBAN: Da, dimineață dă-mi! Eu sunt, de la 08:00 plec de-acasă. 
 
RĂDOI ION: Am înțeles.
 
LUDOVIC ORBAN: Dă-mi un telefon când sunt în mașină și stabilim, da?
 
RĂDOI ION: Am înțeles, Presidente! Așa rămâne!
 
LUDOVIC ORBAN: Te îmbrățișez, CORNEL!
 
RĂDOI ION: Toate cele bune, o seară bună! Numai bine!
 
LUDOVIC ORBAN: Toate bune! Pa! Pa!
 
Ion Rădoi le-ar fi solicitat angajaților Metrorex să transmită mesaje telefonice premierului Florin Cîţu şi președintelui PNL Ludovic Orban în care să ceară remanierea ministrului Transporturilor Cătălin Drulă, arată rechizitoriul DNA. De asemenea, Ion Rădoi le-ar fi cerut angajaților să-i trimită mesaje şi lui Cătălin Drulă. ”Puteți să-i dați grămadă lui Drulă: "Pleacă, mă, că te-ai făcut de râs!". "Băi Ministru Rangă, pleacă acasă! Băi ministru Rangă pleacă acasă".”, i-a îndemnat Rădoi pe angajaţii Metrorex.
 
De asemenea, Ion Rădoi a trimis un om de încredere la o întâlnire cu deputata Violeta Alexandru, la acel moment lider al PNL Bucureşti. ”Scopul unei asemenea întâlniri, urmărit de Rădoi Ion și Minea Elena Claudia, fiind acela de a interveni prin șefa P.N.L. București Violeta Alexandru, ca Ludovic Orban să-l oprească pe ministrul Drulă Cătălin din demersurile privind desființarea spațiilor comerciale de la Metrou”, arată procurorii DNA.
 
Însă, până la urmă, nici Ludovic Orban, nici Violeta Alexandru „nu au intervenit la Cătălin Drulă pentru a-i cere stoparea acțiunilor de desființatre a spațiilor comerciale de la metrou”, fapt confirmat chiar de Cătălin Drulă, arată procurorii DNA. 
 
 

DNA: Fiul lui Ion Rădoi închiria spaţii la metrou cu 1.250 de lei pe lună şi le subînchiria cu 2.800 de euro

 
Răzvan Rădoi, fiul sindicalistului Ion Rădoi, ar fi închiriat un spaţiu comercial din staţia de metrou Grozăveşti cu 1.250 de lei lunar. Apoi, ar fi subînchiriat spaţiul către un hipermarket cu 3.000 de euro pe lună, arată procurorii DNA. Fiul lui Ion Rădoi ar fi obţinut din această afacere 237.600 euro.
 
SINDOMET, firma sindicatului de la metrou, condus de Ion Rădoi, a subînchiriat spaţiul comercial din staţia Grozăveşti (punct studenţesc) societății RFIT GYM, deţinută de Răzvan Rădoi, fiul lui Ion Rădoi. ”Chiria maximă lunară plătită către SINDOMET fiind de 1.250 lei fără TVA; în schimbul unei chirii mult mai mari, variind între 2.600 euro-2.800 euro /lună, RFIT GYM a subînchiriat, cu acordul SINDOMET, acest spațiu comercial în suprafață de 155 mp către MEGA IMAGE din decembrie 2012 și până la data de 06.05.2021, când contractul a fost reziliat; sumele obținute de firma controlată de Rădoi Răzvan din subînchirierea spațiului către MEGA IMAGE din anul 2012 și până în 2021, astfel cum rezultă din documentele înaintate de MEGA IMAGE variau între 31.200 euro fără TVA și 33.600 euro fără TVA/an, beneficiul total obținut din subînchiriere fiind de 237.600 euro fără TVA”, arată procurorii DNA.  
 
Aşadar, pentru un spațiu de 155 mp, firma condusă de fiul lui Ion Rădoi plătea o chirie lunară către sindicat de 1.250 lei. Comparativ, un alt comerciant din stația Grozăvești plătea pentru un spațiu de doar 3,50 mp o chirie lunară de 800 lei, potrivit rechizitoriului. 
 
 

Piedone a cerut jumătate din spaţiile comerciale de la staţia Izvor

 
Liderul sindical Ion Rădoi ar fi intervenit direct la primarii Robert Negoiță și Cristian Popescu Piedone, pentru a bloca demolarea spațiilor comerciale de la metrou. Negoiţă i-ar fi cerut lui Ion Rădoi ca angajaţii Metrorex să se înscrie în noul său partid – Bucureşti 2020, în timp ce Piedone ar fi avut avut alte pretenţii: jumătate din spaţiile comerciale de la staţia Izvor din Sectorul 5, conform rechizitoriului din dosarul în care Rădoi este acuzat de şantaj.
 
”Nu procedăm ca la Sectorul 2, dar ce e cu pericol de la ISU, pe ISU acolo nu... Doamne ferește, se întâmplă ceva, mă duc ca Piedone în pârnaie și nu.... am copii de crescut”, i-a transmis primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, lui Ion Rădoi, potrivit procurorilor DNA. La Sectorul 2, primarul USR Radu Mihaiu se implicase direct în acţiunea de desfiinţare a spaţiilor comerciale de la metrou aflate în raza sectorului său.
 
”Relația dintre Robert Negoiță și Rădoi Ion este una privilegiată și co-interesată, în condițiile în care în anul 2020 Rădoi Ion i-a acordat sprijin politic acestuia pentru candidatura la funcția de primar al sectorului 3, din partea Alinței Pro-Romania și Partidul București 2020, iar unul dintre angajații Metrorex și membru de sindicat (Sebeșan Mircea) a fost pe lista de consilieri locali ai Alianței, la Sector 3, devenind ulterior consilier local”, arată procurorii DNA.
 
Pentru a negocia cu Robert Negoiţă, Ion Rădoi ar fi apelat și la sprijinul lui Mihai Nițu, angajat al Metrorex pe funcția de ”instructor depou”. În paralel, Niţu era președintele consiliului de administrație al firmei SC ADPB SA din subordinea Primăriei Sector 3, membru de sindicat și vicepreședinte al Partidului Bucuresti 2020, ”acesta fiind persoana de legătură a liderului de sindicat cu Primarului sector 3 Robert Negoiță”, arată rechizitoriul DNA.
 
După discuţiile cu Rădoi, primarul Robert Negoiţă a împiedicat desființarea spațiilor comerciale de la Metrou. În schimbul acestei susțineri, Ion Rădoi pune umărul la dezvoltarea noului partid lansat de Robert Negoiţă. Astfel, şoferul lui Ion Rădoi şi familia concubinei sale devin membri ai formaţiunii politice Bucureşti 2020, spun procurorii.   
 
”Având asigurări de la primarul sectorului 3 Negoiță Robert, cum că nu va proceda la demolarea spațiilor comerciale de la metrou, deși multe din acestea nu aveau autorizații de construcție definitive și nici autorizații de funcționare, inculpații Rădoi Ion și Minea Elena Claudia se arată dispuși să-i acorde sprijin politic lui Robert Negoiță, prin înscrierea în partidul București 2020 a unor persoane de încredere - Nițu Ionu (șoferul liderului de sindicat, angajat IT Metrorex), familia concubinei Minea Elena Claudia, toți comercianții de la Sector 3”, arată DNA.
 
În timp ce Robert Negoiţă cerea sprijin politic de la sindicat, primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, pe atunci aflat în libertate, avea pretenţii financiare.  
 
La finalul lunii mai 2021, într-o discuţie telefonică, Piedone l-a asigurat pe Rădoi că nu demolează spaţiile comerciale, aşa cum i-a cerut Metrorex. ”Am dat înapoi toate astea! Eu nu intru, nu intervin până nu am dispoziția primarului general! Momentan e liniște, da?....Eu am dat decât somații, dar nu dispoziție!”, i-a transmis primarul Sectorului 5 liderului de sindicat. În aceeaşi discuţie, Piedone i-a pretins lui Ion Rădoi, fără ocolişuri, să-i dea ”jumătate din spațiile comerciale de la Izvor”, urmând ca în schimb să amâne sau să refuze emiterea dispozițiilor de demolare a spațiilor de la Metrou aflate pe raza sectorului 5 (stațiile Izvor, Eroilor, Eroii Revoluției). Ion Rădoi a fost de acord cu propunerea primarului Sector 5, ”plusând”, spunându-i că ”o jumătate de stație întreagă îi dă”, arată procurorii DNA.
 
În final, după ce procurorii au început percheziţiile în dosar, Primăria Sectorului 5 a aprobat desfiinţarea construcțiilor din incinta stațiilor Izvor și Eroilor. 
 
Pe 26 martie 2021, circulaţia metroului din Capitală a fost blocată de un ”protest spontan” al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM desfăşurat în staţia Piaţa Unirii. Aceştia au coborât în tunel, pe calea de rulare, şi au împiedicat pornirea trenurilor de pasageri.
 
În luna aprilie, procurorii DNA au anunţat trimiterea în judecată a preşedintelui Unitatea - Sindicatul Liber din Metrou (U.S.L.M.), Ion Rădoi, pentru folosirea influenţei sau autorităţii având ca scop obţinerea de foloase necuvenite şi şantaj, în dosarul care vizează exploatarea nelegală a spaţiilor comerciale de la metrou. În perioada 2018 - 2021, invocând existenţa unui litigiu cu SC Metrorex SA, SC Sindomet Servcom SRL - controlată de Rădoi - ar fi refuzat să predea spaţiile comerciale, continuând exploatarea nelegală a acestora şi obţinerea de venituri care se ridică la peste 10 milioane de lei. În 2021, Ion Rădoi l-ar fi constrâns pe ministrul Transporturilor să acorde în continuare firmei sindicatului drepturile de a folosi spaţiile comerciale ocupate în mod abuziv, prin organizarea unui protest ilegal. 
 
”Constrângerea ar fi fost exercitată prin ameninţări cu întreruperea circulaţiei metroului, prin iniţierea şi organizarea unui protest ilegal/ a unei greve ilegale, toate acestea pentru a-l determina pe ministru (care avea dreptul legal de a acorda împuternicire reprezentanţilor statului în AGA), să dispună sau să accepte prelungirea/acordarea dreptului de a folosi în continuare spaţiile de către SINDOMET (printr-un nou contract de asociere sau prin tolerarea situaţiei din perioada anterioara 2018-2021)”, preciza DNA.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările